ACTUALITATE
Filme 3D la Cinematograful Independența din Târgoviște și program de joi până duminică

Redeschis în urmă cu aproape o lună de zile, după un amplu proces de modernizare și 15 ani în care a fost scos din circuit, Cinematograful Independența din Târgoviște a devenit deja un loc de petrecere a timpului liber căutat.
Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, în perioada 10 decembrie 2021 – 4 ianuarie 2022, au vizionat filme la Independența 3.300 de persoane, în condițiile în care se intră fost cu certificat verde și sală nu poate fi ocupată decât în proporție de 50% ca măsură de prevenire a pandemiei de coronavirus.
Dacă nu erau aceste restricții, cu siguranță sala ar fi fost plină de fiecare dată – crede edilul, care a anunțat, astăzi – 4 ianuarie 2022, noutățile acestei luni, despre care spune că va fi una cu adevărat spectaculoasă în ceea ce privește programul pregătit la Cinematograful Independența.

„Am schimbat puțin orarul de funcționare, în sensul că se va proiecta film și joi, deci, joi, vineri, sâmbătă și duminică de la ora 19:00, plus sâmbăta și duminica de la ora 11:00 – filmele pentru copii.
Ca și repere ale lunii ianuarie, aș menționa că vom avea și primele filme 3D. Chiar joi este <Dune>. Totodată, luna ianuarie are două premiere, două producții care sunt proiectate pentru prima dată în România, iată, și la Cinematograful Independența din Târgoviște. De asemenea, vom avea, în afara premierelor și a filmelor 3D, și alte producții importante – <Metrix – Renașterea> sau <Casa Gucci>. Este un program foarte atractiv.
Sperăm să convingem și mai mulți târgovișteni și dâmbovițeni să vină la cinematograf. Ținând cont de faptul că sunt încă condiții restrictive de intrare, cred că ceea ce s-a întâmplat luna trecută a reprezentat un succes. Probabil, în condiții normale, sala de cinematograf ar fi fost plină aproape la fiecare spectacol. Speranța noastră este că vom reuși să scăpăm de problemele acestea curând și că vom putea să valorificăm cinematograful la adevăratul potențial, un cinematograf care arată foarte bine și care oferă condiții foarte bune”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Bărbulețu. Competiția fotbalistică „In Memoriam Sebi & Alex” a ajuns la cea de-a treia ediție. FOTO

Un eveniment sportiv de excepție care a devenit tradiție s-a consumat astăzi, 30 august 2026, la Bărbulețu. Competiția de Fotbal „In Memoriam Sebi & Alex”, inițiată de consilierul județean Mihai Istrate, cu sprijinul Primăriei Bărbulețu, desfășurată în amintirea a doi tineri, fii ai satului, care au pierit în urma unor accidente de circulație, a ajuns la cea de-a treia ediție.
Pe terenul multifuncțional din satul Gura Bărbulețului, au concurat echipe de fotbal din comunele Pietrari, Râul Alb și Bărbulețu. Meciurile disputate au avut fiecare o durată de 20 de minute, în reprize de câte 10 minute. De precizat că, din comuna gazdă, au participat la această competiție fotbalistică echipe din Bărbulețu și Gura Bărbulețu. Vremea a ținut și cu organizatorii, dar mai ales cu jucătorii și publicul adunat pentru a-și susține favoriții. De față la acest maraton fotbalistic au fost și primarii Cornel Coman de la Pietrari, Costinel Rizea de la Râul Alb și Marian Alexe de la Bărbulețu.

Mihai Istrate, organizatorul acestui campionat de fotbal unic la nivel județean, a fost tot timpul în perimetrul destinat observatorilor, fiind atent la desfășurarea corectă a partidelor care, anul acesta, nu au beneficiat de arbitraj calificat.
„Această competiție, ajunsă, iată, la cea de-a treia ediție, în afară de faptul că este organizată în memoria celor doi tineri, Sebi și Alex, care au dispărut dintre noi în condiții tragice, are menirea de a-i atrage pe copiii noștri în activitatea sportivă, de a-i determina să facă mișcare în aer liber, de a le dezvolta spiritul competitiv, dorința de a câștiga. Avem tineri valoroși, talentați, dornici de a performa în fotbal. Prin această competiție, le oferim, ce-i drept la nivel intercomunal, o șansă, un impuls, o speranță”, ne-a precizat Mihai Istrate – organizatorul concursului.

Primarul comunei Bărbulețu, Marian Alexe, ne-a spus că manifestarea sportivă desfășurată la Bărbulețu are și rolul de a stimula spiritul acela de comunicare, de socializare care, din păcate, din cauza vremurilor dure pe care le trăim, s-a tot estompat în ultimii ani.
Competiția s-a încheiat în jurul orei 13:30. Cupa „In Memoriam Sebi & Alex” a fost câștigată de echipa de fotbal din satul Bărbulețu. Pe locul doi s-au clasat tinerii din Gura Bărbulețului, iar locul trei a revenit formației de la Pietrari.

ACTUALITATE
Legislația de antreprenoriat se schimbă, Camera de Comerț Dâmboviţa te ajută!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a devenit, în ultimii ani, un partener important al antreprenorilor din județ, prin Biroul de Consultanță, Juridic și Arbitraj Comercial. Pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor, specialiștii Camerei organizează chiar și deplasări în localitățile din județ. De asemenea, sistemul de comunicare online este foarte bine pus la punct.
Camera de Comerț Dâmboviţa vă stă la dispoziție pentru:
▪ înființări de societăți, PFA, II și IF
▪ mențiuni și modificări la Registrul Comerțului, inclusiv actualizarea CAEN Rev. 3
▪ răspunsuri la întrebări privind funcționarea firmei
▪ eliberarea avizelor de forță majoră – atribuție exclusivă a Camerelor de Comerț
Reamintim că actualizarea codurilor CAEN Rev. 3 este obligatorie pentru toate firmele până la 25 septembrie 2026.
„Vă invităm să apelați la sprijinul nostru pentru identificarea codurilor corespunzătoare și depunerea mențiunii la Registrul Comerțului. Lucrăm și online, cu firme din toată țara. Nu e nevoie să vă deplasați la sediu – putem prelua solicitarea și pe e-mail sau telefonic”, transmit reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Date de contact:
▪ Calea Câmpulung nr. 6A, Târgoviște
▪ 0245.210.318
▪ info@cciadb.ro

Prahovaacum o săptămânăCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Argeșacum o ziBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
Dâmboviţaacum 2 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
Dâmboviţaacum 5 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani
Dâmboviţaacum 6 zileVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!



























