Argeș
Acțiuni cu efective mărite pentru depistarea delictelor silvice

În acest weekend, în județul Argeș au fost derulate ample acțiuni pentru combaterea furtului de material lemnos. În acest scop s-au constituit echipe mixte de control, formate din polițiști, jandarmi, lucrători ai Direcției Silvice și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere.
Cu acest prilej, în localitatea Merișani, în zona fondului forestier, a fost identificat un camion încărcat cu material lemnos, pentru care administratorul societății comerciale nu a emis aviz în aplicația SUMAL 2. De asemenea, în apropiere, erau mai mulți arbori doborâți și cioate, fără marcă.
„În urma celor constatate, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier național, conform Legii 46/2008, prejudiciul fiind de aproximativ 60.000 lei. Totodată, întreaga cantitate de material lemnos, aproximativ 41 mc lemn stejar, precum și ansamblul auto, au fost ridicate, în vederea cercetărilor”, se precizează într-un comunicat remis către mass-media.
Vineri – 14 ianuarie, a fost prins, în Pietroșani, pe DJ 731, un bărbat de 62 de ani, din localitate, care transporta 9 mc de rumeguș, cu o autoutilitară, fără a deține documente de proveniență sau însoțire a transportului. Omul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 6.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de rumeguș a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Domnești.
Sâmbătă – 15 ianuarie, polițiștii din Rucăr și Valea Mare Pravăț au depistat trei bărbați, de 30, 33 și 41 de ani, care transportau material lemnos, cu atelaje hipo, fără a deține documente de proveniență sau însoțire a transportului de material lemnos. Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocoalelor silvice competente teritorial.
„Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.
Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos”, precizează IPJ Argeș.
Argeș
Bătrână de 82 de ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe

Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit că femeia a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc din Pitești. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieții bătrânei.
Sunt efectuate în continuare verificări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestei tragedii.
ACTUALITATE
VIDEO. Exercițiu situație de urgență în Tunelul Tigveni (Momaia) înainte să fie deschis circulației rutiere

ISU Argeș a organizat, ieri – 11 noiembrie 2026, un exercițiu care a vizat gestionarea unei situații de urgență în interiorul tunelului rutier Tigveni (Momaia), de pe Autostrada A1, București-Sibiu. Scenariul exercițiului a presupus coliziunea dintre un autoturism și un microbuz, în urma unei manevre de depășire neregulamentare, eveniment urmat de izbucnirea unui incendiu la nivelul compartimentelor motor ale celor două vehicule și inundarea cu fum a tunelului – ne informează ISU Argeș.
„În urma accidentului simulat, mai multe persoane rămân încarcerate sau blocate în autovehicule, fiind necesare operațiuni de descarcerare, evacuare și acordare a asistenței medicale de urgență.
Având în vedere numărul persoanelor implicate și complexitatea situației, scenariul a prevăzut și activarea Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Argeș, precum și mobilizarea unor resurse importante de intervenție”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
Pe lângă pompierii argeșeni, la exercițiu au participat forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Brigăzii Autostrăzi a Poliției Române, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, Direcției de Sănătate Publică Argeș, UPU-SMURD Pitești și PORR Construct SRL.
VIDEO
„Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit verificarea capacității de răspuns, a modului de cooperare între structurile participante, precum și testarea procedurilor de intervenție, evacuare, descarcerare și acordare a primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier într-un tunel.
Exercițiile de acest fel, desfășurate periodic, ne ajută să fim mai bine pregătiți, să acționăm coordonat și să consolidăm încrederea și cooperarea dintre toate structurile implicate. Pentru că, dincolo de proceduri și tehnici de intervenție, pregătirea, unitatea și capacitatea de a acționa împreună pot face diferența atunci când fiecare secundă contează și fiecare viață trebuie salvată”, se mai arată în comunicatul de presă transmis către mass-media.

Tunelul Tigveni (Momaia), care măsoară 1.350 de metri, urmează să fie deschis circulației în perioada următoare, după ce autoritățile vor finaliza procesul de angajare a personalului specializat. Inițial, se anunțase că Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, are include și Tunelul Momaia, va fi inaugurat în această lună. Termenul oficial din contract este februarie 2027.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene
Dâmboviţaacum 7 zileExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere


























