Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Târgoviște: A început construcția a două blocuri ANL pentru angajații din educație și sănătate

Publicat

pe

La Târgoviște a început construcția a două blocuri ANL, cu câte 24 de unități locative, în zona Dâmboviţa Mall. Primarul Daniel Cristian Stan a precizat că este vorba despre un proiect în valoare de 11 milioane de lei, cu termen de execuție 12 luni. De asemenea, a mai spus edilul că locuințele sunt destinate angajaților din învățământ și sănătate. Administrația publică locală urmează să amenajeze aleile, străzile și parcările aferente. Totodată, va realiza rețelele de utilități. Terenul, în suprafață de 4.200 mp, a fost pus la dispoziție de Consiliul Județean Dâmbovița.

„Este o zonă în plină dezvoltare din punct de vedere urbanistic, în contextul în care, în spatele acestei parcele, se vor mai construi încă patru blocuri ANL, cu câte 20 unități locative. Ulterior, vrem să deschidem cartierul Aleea Trandafirilor, care este acum destul de aglomerat, mai ales pe ceea ce înseamnă calea de acces și parcări, fiind o singură stradă importantă în cartier. Vrem să extindem parcarea din Aleea Trandafirilor, dinspre strada Neagoe Basarab, astfel încât să obținem o zonă largă, accesibilă, din punct de vedere urbanistic, pentru toată lumea”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Edilul este nemulțumit de faptul că, momentan, Agenția Națională a Locuinței nu a deblocat proiectul din cartierul Sagricom, oprit în urmă cu 3-4 ani.

„Nu știu dacă s-a lansat licitația pentru cele 146 de unități locative care trebuie să fie finalizate în zona respectivă. Ultima dată când m-am interesat, nu era lansată. Administrația locală târgovișteană este pregătită să realizeze toate lucrările care sunt în sarcina noastră – utilități, amenajare străzi, alei, parcări etc. Așteptăm licitația ANL pentru a se putea închide și acel șantier, mai ales că în cartierul Sagricom avem câteva investiții ale administrației publice locale. Este vorba despre o grădiniță, care este aproape finalizată. De asemenea, va fi construită și o creșă și vrem ca întreaga infrastructură de acolo să fie la standarde normale”, a spus primarul municipiului Târgoviște.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite