SOCIAL
Mănăstirea Nucet are nevoie de sprijin pentru reconstrucție după incendiul din 31 ianuarie 2022

Mănăstirea Nucet, una dintre cele mai frumoase așezăminte monahale din județul Dâmbovița, a fost puternic afectată de un incendiu în seara zilei de 31 ianuarie 2022. Din fericire, bisericuța din lemn aflată în imediata vecinătate a chiliilor cuprinse de foc nu a fost afectată și nici biserica mare, monument istoric.

Flăcările au făcut prăpăd, mistuind acoperișul, podul și tot ceea ce se afla în camerele de la etajul corpului de chilii. Pagubele sunt însemnate. Este nevoie de o mare sumă de bani pentru a fi refăcut în totalitate complexul de chilii.

Organele de anchetă au declanșat cercetările pentru a fi stabilite cauzele care au condus la producerea acestui incendiu. Sunt multe supoziții lansate, dar, deocamdată, nu a fost comunicat nimic oficial. Indiferent dacă se va găsi sau nu un vinovat, dacă a fost vorba de vreo neglijență în desfășurarea unei activități lucrative sau despre altceva, cert este că Mănăstirea Nucet are nevoie de sprijinul comunității, de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a fi refăcută, iar viața monahală din acest așezământ să reintre în normalitate.
Urmărește Incomod Media și pe Google News
VIDEO
Argeș
Turistă rănită de un urs în zona Arefu, județul Argeș

O femeie de naționalitate germană a ajuns la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș cu o rană urâtă la unul dintre brațe. Turista, de aproximativ 31 de ani a fost atacat de un urs în zona campingului „Dracula” de pe pe teritoriul comunei Arefu.
La locul incidentului s-a deplasat o echipă de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș care i-a acordat tinerei primul ajutor până la sosirea ambulanței Mamiferul, la momentul sosirii patrulei de jandarmi, nu se mai afla în perimetrul campingului.
De precizat că, ieri, după-amiază, a fost semnalată prezența urșilor în orașul Mioveni și în comunele Bascov, Dâmbovicioara și Arefu. În zonele indicate, s-au deplasat echipaje ale Jandarmeriei și ISU Argeș, în vederea asigurării măsurilor de protecție. De asemenea, pentru avertizarea populației, s-au transmis mesaje Ro-Alert.
Dâmboviţa
24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni

După cele 60 de percheziții efectuate ieri de polițiștii și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște la domiciliile unor șoferi de autocisterne și aducerea la audieri a 64 de persoane implicate, astăzi – 15 iunie 2026, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de 24 de bănuiți, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani.
Cercetările au scos în evidență faptul că, în perioada martie 2025 – iunie 2026, persoanele în cauză, în calitate de șoferi ai unor autocisterne, au sustras produs petrolier finit, în repetate rânduri, prin folosirea unor instalații artizanale. În urma descinderilor de ieri, au fost descoperite și indisponibilizate 30 de telefoane mobile, 30 de instalații artizanale pentru sustragerea carburantului, 12 magneți, 6 telecomenzi și 7 dispozitive folosite pentru bruierea aparatului de măsurat cantitatea de combustibil. Oamenii legii au confiscat și cantitatea de 3.000 de litri de produs petrolier finit,aproximativ 157.000 de lei și 17.700 de euro, și 22 de autocisterne.
Astăzi – 15 iunie, persoanele cercetate vor fi prezentate în fața magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive. Menționăm că acțiunea procurorilor și polițiștilor dâmbovițeni este parte a operațiunii „Jupiter”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum o săptămânăAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 5 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 3 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum o săptămânăJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
Argeșacum 4 zileFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat din Titu, decedat într-un accident rutier la Odobești























