Dâmboviţa
Accident rutier cu două victime în Gulia, la intersecția cu DN7

Un tânăr de 20 de ani a provocat un accident de circulație, în această după-amiază, în satul Gulia, la intersecția cu DN7. Potrivit IPJ Dâmbovița, mașina condusă de acesta a intrat în coliziune cu un autoturism în care se aflau doi bărbați, unul în vârstă de 53 de ani (la volan) și altul de 52 de ani (pasager). Este al treilea eveniment rutier care s-a petrecut astăzi în județul Dâmbovița, în decurs de câteva ore.
La fața locului au acționat trei ambulanțe SAJ și una SMURD, plus două echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare și una de stingere. Salvatorii au acordat îngrijiri medicale celor doi bărbați din mașina izbită de autoturismul condus de tânărul de 20 de ani.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii acestui accident de circulație.
UPDATE: Șoferul de 53 de ani a murit la spital.
Urmărește Incomod Media și pe Google News

ACTUALITATE
Explozie de bucurie în Parcul Mitropoliei din Târgoviște, de Ziua internațională a copilului

Parcul Mitropoliei din Târgoviște a fost, astăzi – 1 iunie 2026, începând cu ora 09:30, un tărâm al copilăriei. Veselie cât cuprinde, baloane colorate, ateliere de creație, teatru, dans, poezie, șah, demonstrații de gimnastică artistică, desene pe asfalt, vânătoare de comori și multe alte surprize pregătite de Primărie, cu ajutorul profesioniștilor de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște.

Atmosfera a fost fix așa cum trebuia să fie într-o zi în care copiii sunt vedetele zilei. Au trecut prin parc, pentru a-i felicita pe sărbătoriți, primarul Daniel Cristian Stan, city managerul Gabriel Boriga și viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma. La ora 18:00, nu ratați „Parada de 1 iunie”, o explozie de bucurie pe traseul Primăria Târgoviște – Stadionul Eugen Popescu.



ACTUALITATE
Istorie, tradiție, prezent și continuitate la „Ziua ghimpățenilor de pretutindeni”

„Ziua ghimpățenilor de pretutindeni” a reprezentat o îmbinare frumoasă a culturii, a credinței strămoșești și tradițiilor locale cu sportul și alte activități menite să aducă laolaltă întreaga comunitate, să contribuie la consolidarea acelui ideal intitulat statornicie.
Mentorul acestui șirag de evenimente a fost, ca de obicei, primarul Marius Caravețeanu, care, prin toate acțiunile întreprinse de-a lungul timpului, a sădit în sufletele oamenilor și în special al tinerilor sămânța iubirii de casă, de locurile natale, de vraja care compune tot acest areal numit acasă.
Sărbătoarea ghimpățenilor, dar nu numai a lor, ci a întregii comunități care respiră sub numele de Răcari, a debutat, așa cum este frumos, creștinește, cu evlavie și credință, în locul numit „Fântâna Fetii”, unde localnicii s-au adunat pentru a participa la slujba de resfințire a acestui dar dumnezeiesc, simbol al vieții, al identității, credinței și continuității. „Fântâna Fetii”, așa după cum a precizat primarul Marius Caravețeanu, dăinuie și potolește setea oamenilor de pe la 1628.
„Am avut bucuria de a participa la resfințirea acestui loc încărcat de istorie și spiritualitate, un moment deosebit care ne-a adus împreună pentru a cinsti trecutul și pentru a transmite mai departe valorile care ne definesc comunitatea. Fie ca Fântâna Fetii să rămână și de acum înainte un reper al memoriei locale, al tradiției și al legăturii dintre generații”, a spus primarul Marius Caravețeanu.

Și pășind, așa, domol, cu inimile deschise pe drumul istoriei și dăinuirii pe aceste minunate meleaguri de câmpie, suflarea comunității s-a strâns apoi în inima satul, unde s-a oficiat slujba dedicată Eroilor Neamului Românesc și s-a celebrat totodată, prin pioșeniei, discursuri adecvate și scurte momente artistice, 454 de ani de la prima atestare documentară a localității.
Sărbătorea a continuat pe stadionul local, unde verva, voia bună și spiritul competițional s-au omogenizat bine cu prietenia, apropierea dintre generații, respectul, încrederea și speranțele de mai bine. Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a acordat ghimpățenilor de pretutindeni premii speciale, cum a zis el, oamenilor care fac cinste comunității.

„În cadrul festivității de premiere, un moment aparte a fost dedicat celor mai vârstnici membri ai comunității noastre, oameni care au fost martori ai istoriei și care, prin viața, munca și experiența lor, reprezintă adevărate repere pentru generațiile de astăzi”, a precizat edilul.
Au fost omagiați, cu respect și plecăciune pentru statornicie pe aceste meleaguri, pentru faptul că au bătătorit și frământat cu mâinile și picioarele lor pământul aceasta dintre ape și păduri, Dumitru Nicolae (98 de ani), Radu Elena (93 de ani), Voicu Ion (92 de ani), Rizea Elena (92 de ani), Gheorghe Verona (92 de ani), Marin Niculae (91 de ani), Tănase Gheorghe (91 de ani), Drăgoi Ioana (91 de ani), Dumitru Leanca (91 de ani) și Marin Ioan (90 de ani).

Au fost răsplătiți și fiii acestui sat care, prin activitatea, performanțele, implicarea, spiritul civic și inițiativa cetățenească de care au dat dovadă, contribuie la dezvoltarea și promovarea imaginii localității Ghimpați. Șerban Victor pentru inițiativa cetățenească adusă în sprijinul comunității. Tinerii campioni mondiali la Kinbox Patrik-Alexandru Dumitru și Albert Ioan Dumitru, Tănase Răducu-Marian pentru performanța deosebită obținută în cadrul concursului „DKO – Dâmbovița Kendama Open”. Mugurel domnului Lemnaru pentru implicarea și efortul depus în întreținerea bazei sportive,. Bogdan Lemnaru pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea columbofilă, precum și câștigătorilor competiției „Cupa Pescarului Ghimpățean”.
„Prin această festivitate, am dorit să aducem în prim-plan oamenii care, fiecare în felul său, contribuie la dezvoltarea comunității și reprezintă un exemplu de implicare, perseverență și atașament față de Ghimpați”, a mai adăugat primarul Caravețeanu.

A urmat un program de demonstrație de Judo susținută de membri „ACS GANI”. Luptătorii de la „Albert Badea Academy” au oferit publicului un moment plin de energie, disciplină și spectacol sportiv. Spectatorii au avut ocazia să urmărească o suită de exerciții demonstrative care au evidențiat disciplina, concentrarea, respectul și spiritul de echipă, valori esențiale ale artelor marțiale.
„Programul a cuprins demonstrații de freestyle kickboxing, reprize de sparring și exerciții de autoapărare, prin care sportivii și-au prezentat abilitățile tehnice, pregătirea fizică și spiritul competitiv”.
Prestația sportivilor a fost apreciată de publicul care a.urmărit cu interes și entuziasm fiecare moment al demonstrației. Nu a lipsit din purpuriul demonstraților renumitul sport urban Kendama. Tinerii practicanți au scos în evidență îndemânarea, concentrarea, coordonarea și creativitatea necesare pentru execuția unor trick-uri impresionante.
Nu putea lipsi de la „Ziua ghimpățenilor de pretutindeni” concursul de skandenberg, bazat pe forță, ambiție și fair-play. Competiția s-a desfășurat sub coordonarea campionilor Radu Valahu și Sergiu Țecu, care au contribuit la organizarea unui eveniment apreciat de concurenți și spectatori deopotrivă.
A venit și rândul sportului rege, fotbalul. O partidă consumată într-o atmosferă de fair-play și voie bună.
„Prin astfel de competiții, promovăm mișcarea, spiritul de echipă și bucuria de a petrece timp împreună în cadrul unei sărbători dedicate comunității”, a mai spus Marius Caravețeanu.
Nu a lipsit tradiționala tombolă a „Zilei ghimpățenilor de pretutindeni la”! Participanți norocoși au plecat acasă cu premii oferite de organizatori și sponsorii generoși. Câștigătorii tombolei au fost Apostolache Alexandra – televizor 127 cm, Cristea Emanuel – mașină de spălat, Papaghiuc Emilia – frigider. Dumitru Albert și Patrik, o mașină de tuns. Ivan Valentin, un cuptor cu microunde.
ACTUALITATEacum 5 zile1 iunie 2026 la Târgoviște. Spectacole și multe surprize pentru copii. Vezi programul!
Dâmboviţaacum 5 zileHoțul care a terorizat Târgoviștea a fost arestat!
SOCIALacum 2 zileArme scoase la vânzare în oborul săptămânal. Polițiștii au reținut două femei și un bărbat
Dâmboviţaacum 4 zileDeclarația video postată pe Facebook i-a adus sancțiuni primarului de la Produlești și echipei de fotbal
ACTUALITATEacum 5 zileNu intrați în panică! Exercițiu ISU cu plan roșu activat la Târgoviște, pe 28 mai 2026, de la ora 11:00
ACTUALITATEacum 3 zileSuper program pentru copii, de 1 iunie 2026, în Parcul Orășenesc Titu
Dâmboviţaacum 5 zileConferință de alegeri la TSD Dâmbovița. Bogdan Istrate va fi noul lider al organizației de tineret
ACTUALITATEacum 3 zileGura Șuții. Competiție intercomunală de fotbal „Cupa Trandafirilor – GAL Valea Mătăsarului”, ediția I























