ADMINISTRAŢIE
Primăria Moreni a reabilitat spațiile comune în două cămine pentru persoane dezavantajate
În perioada 15 octombrie 2021 – 15 decembrie 2021, Primăria Municipiului Moreni a implementat proiectul „Reabilitare cămine comunitate romă Pâscov” co-finanțat de Consiliul Europei și Comisia Europeană prin programul ROMACT. Proiectul s-a înscris în seria intervențiilor autorității locale de îmbunătățire a condițiilor de viață pentru populația dezavantajată din municipiu.
Toate activitățile proiectului au avut ca scop atingerea OBIECTIVULUI GENERAL al acestuia, respectiv: reabilitarea spațiului comun în două cămine din str. Pâscov.
Valoarea Proiectului a fost de 4.995 euro – grant alocat prin programul ROMACT, iar UAT a contribuit cu personal propriu la reabilitarea interioară a spațiilor comune. De asemenea, locuitorii din str. Pascov s-au oferit să presteze muncă fizică și să contribuie la lucrările de reabilitare.
Activitatatile proiectului:
1. Formarea echipei de proiect;
2. Achiziționarea materialelor de construcții necesare reabilitării;
3. Reabilitarea propriu-zisă a corpurilor de clădire – activitate realizată de primărie împreună cu locuitorii din cele 2 clădiri;
4. Informarea, promovarea și publicitatea proiectului;
5. Management și raportare financiară.
„Programul ROMACT este un instrument foarte util pentru cunoașterea și rezolvarea problemelor pe care le au membrii comunității de romi din municipiul Moreni. Rolul administrației locale este de a ajuta la integrarea cetățenilor de etnie romă, iar prin ROMACT putem face încă un pas pentru realizarea acestui obiectiv. Totodată, prin intermediul programului ROMACT, se îmbunătățește gradul de pregătire profesională a funcționarilor din administrația morenară, întărind capacitatea autorității locale de a concepe și implementa planuri și proiecte pentru îmbunătățirea vieții locuitorilor municipiului”, a declarat primarul Constantin Dinu.
Programul ROMACT este o inițiativă comună a Comisiei Europene și a Consiliului Europei menită să ajute primăriile și autoritățile locale să coopereze cu comunitățile de romi în vederea dezvoltării de politici și servicii publice pentru toată populația, inclusiv cea de etnie romă. ROMACT oferă administrațiilor locale metodele și instrumentele de lucru pentru a ajunge la comunitățile unde trăiesc cei mai vulnerabili cetățeni, o prioritate majoră a programului fiind întărirea capacității autorităților locale de a concepe și implementa planuri și proiecte de incluziune a romilor. Mai multe detalii la www.coe-romact.org
ADMINISTRAŢIE
Primarul orașului Titu primește sesizările cetățenilor și pe WhatsApp, la 0765.999.499
Laurențiu Costache, tânărul primar al orașului Titu, din județul Dâmbovița, a decis, încă din campania electorală, ca unul dintre dezideratele sale centrale, importante pentru echilibru și transparență constructivă în cadrul comunității să fie reprezentat de comunicarea cu cetățeanul, legătura directă cu locuitorii orașului, pentru a fi la curent cu dorințele, idealurile și problemele cu care aceștia se confruntă.
După ce a fost ales primar, Laurențiu Costache s-a conectat imediat la comunitate. A înțeles că nu poți cunoaște problematica și resorturile localității, lucrurile bune și rele, că nu poți interveni prompt, nu poți găsi și oferi soluții decât dacă ții o strânsă legătură cu oamenii, dacă îi asculți și, împreună cu ei și cu ceilalți factori de decizie locală, cauți rezolvarea.
Mai nou, pe lângă celelalte modalități de comunicare cu cetățenii, prin audiențe, dezbateri publice, întâlniri în cartiere și discuții pe rețelele de socializare, primarul Laurențiu Costache a creat și o linie de legătură cu locuitorii orașului Titu prin aplicația WhatsApp. Oamenii pot astfel să îl sesizeze direct pe edilul orașului, la orice oră din zi și din noapte, despre problemele apărute în oraș. Vorbim despre avarii la rețelele de utilități, diferite defecțiuni cu impact negativ asupra comunității, nerespectarea legii de către unii concetățeni, fapte de distrugere a unor bunuri din patrimoniul public și privat etc.
Administrația publică locală de la Titu a pus la dispoziția cetățenilor orașului un număr de WhatsApp – 0765.999.499, prin intermediul căruia oamenii pot trimite sesizări, însoțite de fotografii, imagini video sau înregistrări audio, în care să fie prezentate problemele de importanță locală.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște subvenționează taxa de habitat. Populația va plăti 35 de lei, nu 62 de lei
Consiliul Local Municipal Târgoviște, întrunit astăzi, 13 ianuarie 2025, în ședință extraordinară de lucru, a aprobat noul cuantum al taxei de habitat pentru persoanele fizice.
La propunerea primarului Daniel Cristian Stan, târgoviștenii vor plăti doar 35 de lei (în prezent este 32 lei), începând cu 1 februarie 2025, față de cuantumul de 62 de lei votat în luna decembrie 2024 de Adunarea Generală a membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Integrat al Deșeurilor” Dâmbovița.
Potrivit hotărârii adoptate astăzi, administrația publică locală a municipiului Târgoviște va plăti taxa pe economia circulară, inclusă în tariful de 62 de lei. De asemenea, Primăria Târgoviște va transmite solicitare către Electrica SA, să nu mai rețină taxa de habitat pe factura de curent, urmând ca încasarea să se facă prin Serviciul Taxe și Impozite. În acest mod, din cei 62 de lei se va scădea și comisionul Electrica SA, de 3,69 lei, plus taxa pe economia circulară, în cuantum de 16,5 lei. Totodată, municipalitatea va acorda o subvenție de 7 lei/gospodărie. La final, târgoviștenii vor plăti, cum am spus, doar 35 lei / gospodărie, iar cei care locuiesc singuri – 24 de lei. Aceste tarife sunt valabile strict în Târgoviște, în celelalte localități din județ urmând să decidă fiecare primărie în parte cum va fi suportat cuantumul taxei de habitat: integral de populație (62 lei) sau se va veni cu subvenție din buget.
„Propun ca administrația publică locală să plătească în continuare taxa pe economia circulară, cum a plătit-o și până acum, și de asemenea, cu acordul dumneavoastră, nu cred că este normal ca, având un serviciu de taxe și impozite, să plătim 3,69 lei către Electrica. Din acest punct de vedere, vă propun scăderea din cuantumul taxei de salubritate a taxei pe economia circulară și a comisionul de 3,69 de lei. Totodată, vă propun și suportarea de către Municipiul Târgoviște, cum a făcut și până acum, a unui cuantum de 7 le pe lună pentru fiecare gospodărie, rezultând un cuantum, la nivelul municipiului Târgoviște 42 de lei, cetățenii urmând să plătească 35 de lei, iar Primăria 7 lei – subvenție din bugetul local. Prin urmare, taxa de salubritate este 35 de lei în Târgoviște. Pentru persoanele singure taxa este de 24 de lei, din care 4 lei subvenție. Cred că acesta este nivelul normal al unei taxe la nivelul municipiului.
Primăria a plătit mereu facturile pe taxa pentru economia circulară (banii care merg la Fondul de Mediu), iar comisionul către Electrica mi se pare foarte mare și greu de suportat. 3,69 mi se pare foarte mult și greu de suportat. La nivelul Municipiului Târgoviște, Electrica ajunge, numai din comision, la 1,4 milioane de lei. Este incredibil! Așa că, domnul Crintescu, vă rog să comunicați cetățenilor că noi vom solicita Electrica să nu mai rețină taxa de salubritate. Scăderea comisionului Electrica, suportarea de către Primărie a taxei pe economia circulară, plus suportarea unui comision de 7 lei pe fiecare gospodărie, rezultă cuantumul pe care vi l-am menționat”, a precizat primarul Cristian Stan, în cadrul ședinței Consilului Local Municipal Târgoviște de astăzi – 13 ianuarie 2025.
Anul trecut și luna aceasta, taxa de habitat în județul Dâmbovița a fost 32 lei / gospodărie.
-
Giurgiuacum 4 zile
Locuință distrusă de foc din cauza unei greșeli pe care o fac mulți oameni!
-
Argeșacum 4 zile
Tânăr de 22 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un parapet
-
ACTUALITATEacum 4 zile
Adolescent de 14 ani a plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă
-
Giurgiuacum 6 zile
Accident rutier cu două victime pe DN6, în județul Giurgiu
-
ADMINISTRAŢIEacum 6 zile
Dâmbovița: Taxa de habitat, majorată la 62 de lei începând cu 1 februarie 2025
-
ACTUALITATEacum 5 zile
Gata cu primăvara din mijlocul iernii! Atenționare meteo de vânt și viscol
-
Dâmboviţaacum 5 zile
Gospodării cuprinse de flăcări în Dobra și Răzvad
-
ADMINISTRAŢIEacum 4 zile
Se asfaltează drumul dintre Pucioasa și Fieni, prin Berevoiești