Dâmboviţa
„Păduri urbane”, concept promovat de PNL Târgoviște după modelul marilor orașe ale lumii

Liberalii târgovișteni promovează conceptul „păduri urbane”, ca soluție sănătoasă și prietenoasă cu mediul implementată deja în marilor orașe ale lumii, care au reușit în acest mod să păstreze un echilibru între procesul de dezvoltare și grija față de natură, câștigători fiind, evident, cetățenii. Pentru că se reduce nivelul de zgomot, se îmbunătățește calitatea aerului iar temperaturile pe timp de vară vor scădea cu cel puțin 2 grade Celsius.
„Conceptul este simplu: pe o porțiune restrânsă de pământ se plantează o varietate mare de răsaduri autohtone, care apoi sunt lăsate să crească cu o intervenție minimă. Rezultatul? Un ecosistem complex, perfect adaptat condițiilor locale.
Pădurile urbane pot avea forme și dimensiuni diferite. În acestă categorie intră atât parcurile urbane, cât și copacii, vegetația de pe marginea drumurilor, zone din interior sau de la periferia orașului”, explică Loredana Ștefan – consilier local PNL Târgoviște.
Prima pădure urbană din lume se dezvoltă se pare în nordul orașului Liuzhou din China pe o suprafață de 175 de hectare. Spațiul este localizat în zona sudică muntoasă a provinciei Guangxi, pe malul râului Liujiang. Este vorba despre una dintre cele mai predispuse regiuni la ceață din lume, din cauza suprapopulării.
Și în România, tot mai multe dintre administrațiile orașelor mari, inclusiv București, intenționează să implementeze proiecte care vizează crearea de păduri urbane.
ADMINISTRAŢIE
Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.
„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
ACTUALITATE
Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!
„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























