ACTUALITATE
Atenție! Restricții de campare pe malul râului Dâmbovița! Se deversează apă din Barajul Rucăr

Din cauza unei avarii apărută la barajul de la hidrocentrala Rucăr, s-a luat măsura deversării controlate în râul Dâmbovița a unei importante cantități de apă. ISU Argeș a transmis o informare cu privire la această operațiune și, totodată, anunță că au fost luate restricții de staționare și camparea pe malurile râului.
Sunt vizate mai multe zone, unde creșterea debitului i-ar putea pune în pericol pe cei care se opresc în zonele cu risc. Pompierii avertizează că, în următoarele ore, este interzisă staționarea în apropierea râului Dâmbovița pe teritoriul localităților Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Stoenești și Cetățeni. Informarea a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT.
De precizat că ISU Argeș, jandarmii, polițiștii și reprezentanții autorităților locale au demarat deja acțiuni de recunoaștere în teren și de urmărire a respectării restricțiilor impuse.
ACTUALITATE
Clipe emoționante la Spitalul Județean din Târgoviște. Dr. Ion Barbilian de la Sanatoriul Moroeni a fost sărbătorit pentru întreaga carieră

Gesturile de suflet sunt din ce în ce mai rare în societatea trepidantă și plină de neprevăzut în care trăim, dar, totuși, se mai întâmplă. Și asta fiindcă există oameni care știu să prețuiască valoarea, sacrificiul, pasiunea, profesionalismul. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, este unul dintre aceștia. Exemple de astfel de secvențe plăcute de apreciere sunt multe. Nu ne-am propus să le înșirăm. Ne oprim doar la ceea ce s-a întâmplat, ieri – 29 noiembrie 2023 la spital, într-o adevărată atmosferă de sărbătoare.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, alcătuită din managerul – dr Claudiu Dumitrescu, de directorul medical – dr. Ioana Antoaneta Radu și de directorul de îngrijiri medicale – asistent Florin Gheorghe, cărora li s-au alăturat medici și asistenți, a pregătit o surpriză medicului Ion Barbilian, de la Sanatoriul Moroieni, care, din motive personale, a decis să se retragă din activitate.
Claudiu Dumitrescu a vrut să se consemneze, sufletește, cu respect, o viață marcată de etică medicală și profesionalism aduse la cel mai ridicat nivel. Au fost 53 de ani petrecuți de doctorul Ion Barbilian pe acest front al salvării de vieți. Medicul primar pneumologie a condus neîntrerupt Sanatoriul Moroieni începând cu anul 1987. A fost director și șef de secție externă după reorganizarea Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.
„Știu că este emoționat. Acum, se află în mijlocul nostru și nu a știut absolut nimic despre surpriza pe care i-am pregătit-o. Vreau să îl sărbătorim împreună pe acest om care a scris istorie la Sanatoriul Moroieni. Din 1987 este la Moroeni și este un simbol al Sanatoriului. Noi îi mulțumim, în numele colectivului Spitalului Județean, pentru tot ceea ce a făcut pentru unitatea noastră, pentru pacienții pe care i-a avut în grijă în toți acești ani”, a fost mesajul transmis de managerul Claudiu Dumitrescu.
Medicul Ion Barbilian a primit de la colegi flori, un tort și o plachetă aniversară.
ACTUALITATE
Târgovişte: Programul activităților artistice din „Orășelul lui Moș Crăciun”

Duminică – 3 decembrie 2023, la ora 17:30, se va da startul sărbătorilor de iarnă la Târgoviște. Primăria a pregătit un program deosebit pentru această perioadă din an.
3 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
– Ora 17:30 – Recital de colinde susținut de Corul „Valachia Christiana” al Universității Valahia din Târgoviște, sub conducerea domnului Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu;
– Ora 17:50 – artificii stradale și spectacol de proiecție și lasere;
– Ora 18:00 – APRINDEREA BRADULUI, INAUGURARE ORĂȘELUL LUI MOȘ CRĂCIUN;
– Ora 18:00 – Spectacol dinamic de lasere;
– Ora 18:15 – Dansuri populare susținute de Școala de dans Diana Comănescu;
– Ora 18:40 – Recital colinde susținut de Ralu Dimache & Bianca Udilă.
5 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Moment Artistic al comunității elene;
-Ora 18:00 – 18:30 – Recital de colinde susținut de elevii școlii conduse de prof. Cristina Gheorghilaș.
6 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Recital de colinde susținut de elevii Școlii conduse de Daiana Berbec;
-Ora 18:00 – 18:30 – Moment Artistic „Cornorile Satului Gura Ocniței”, comunitatea rromă.
7 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Moment Artistic susținut de elevii Școlii „Carmina Burana”;
-Ora 18:00 – 18:30 – Moment Artistic susținut de comunitatea bulgară.
8 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Spectacol dans trupa „After Dark”;
-Ora 18:00 – 18:30 – Recital de colinde susținut de elevii Școlii „Coresi”.
9 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PLATA TRICOLORULUI
– Ora 17:30 – 18:00 – Recital de colinde – corul condus de dl. Bebe Ciuraru;
-Ora 18:00 – 18:30 – Dansuri susținute de elevii Școlii de dans Văduva.
10 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Recital de colinde susținut de elevii școlii conduse de Daiana Berbec;
-Ora 18:00 – 18:30 – Dansuri susținute de elevii școlii de dans „Văduva”.
11 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Recital de colinde susținut de Corul „Vizuart”;
-Ora 18:00 – 18:30 – Moment Artistic susținut de elevii școlii de dans „Daniela Rotary”.
12 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Recital de colinde susținut de Ansamblul condus de prof. Cristina Gheorghilaș;
-Ora 18:00 – 18:30 – Recital de colinde susținut de Ansamblul „Muguraș de la Chindie” – Cununa Brăneștiului .
13 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Dansuri populare susținute de elevii Școlii de dans „Diana Cormănescu”;
-Ora 18:00 – 18:30 – Spectacol de teatru „Lolo și Bobo”, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște.
14 DECEMBRIE 2023 – LOCAȚIE: PIAȚA TRICOLORULUI
-Ora 17:30 – 18:00 – Grup de colindători condus de prof. Adela Nae;
-Ora 18:00 – 18:45 – Spectacol de teatru „Vasilache și Mărioara”, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște.
PERIOADA 15 – 17 DECEMBRIE
15 DECEMBRIE 2023, ORA 17:00 – PARADA SOSIRII LUI MOȘ CRĂCIUN
– Traseu: (Teatru – Bd. Regele Carol I – Bd. Mircea cel Bătrân – Calea Domnească – Bd. Libertății – Piața Tricolorului);
– Ora 17:30 – Moș Crăciun împarte daruri în Piața Tricolorului.
16 DECEMBRIE 2023, ORA 17:30 – Moș Crăciun împarte daruri în Piața Tricolorului;
17 DECEMBRIE 2023, ORA 17:30 – Moș Crăciun împarte daruri în Piața Tricolorului;
– Înscriere copii – în zilele de 15, 16, și 17, în Piața Tricolorului, de la ora 16:00.
-
Dâmboviţaacum 2 zile
Donează un strop de sânge pentru un tânăr polițist care se luptă cu boala!
-
Dâmboviţaacum 6 zile
Interfonul care blochează bătrânii și bolnavii în apartamente. Litigiu pe scara unui bloc din Târgoviște
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Târgoviște: Spectacol-surpriză în seara când va fi aprins iluminatul festiv în oraș
-
ACTUALITATEacum o săptămână
A câștigat concursul. Comisarul șef Adrian Antofie revine la conducerea IPJ Dâmbovița
-
ACTUALITATEacum 6 zile
PERPLEX. Concursul pentru șefia IPJ Dâmbovița a fost suspendat pentru cinci zile!
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Târgovişte: Bradul de Crăciun va fi aprins pe 3 decembrie
-
ACTUALITATEacum 7 zile
Traseul spectaculos dintre Pucioasa și Maluri, o invitație pentru iubitorii de liniște și natură!
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Târgoviște: Concert simfonic dedicat Zilei Naționale a României. Intrarea este liberă