Connect with us

ACTUALITATE

Proiect câștigător la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Publicat

pe

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște a câştigat un proiect finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Educației şi Cercetării, în cadrul competiției „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente”, cu 97,6 puncte – ne informează Consiliul Județean Dâmbovița.

„În valoare de 93.750 Euro, proiectul „Tehnologia litică în Paleoliticul mijlociu și superior din regiunea carpatică a României: adaptarea comportamentului tehnic la mediul montan” propune o abordare nouă a ansamblurilor litice din Paleolitic, descoperite în situri din regiunea carpatică a României, prin înțelegerea răspunsului adaptiv al comunităților umane în raport cu paleomediul.

Studiul care face obiectul proiectului implică un demers tehno-funcțional diferit de analizele tipologice tradiționale și va include, în afară de identificarea secvențelor operaționale în realizarea ansamblurilor litice, analize ale urmelor de utilizare, folosind diferite tipuri de microscopie.

Rezultatele analizei materialelor litice vor fi corelate cu cercetări asupra paleomediului, surselor de materii prime litice, exploatarea resurselor animale etc. Studierea adaptării unor populații diferite la mediul montan, cu locuiri desfășurate pe un palier cronologic mare (între 60.000 și 15.000 ani BP) poate oferi informații importante despre evoluția comportamentului tehnic în Paleoliticul mijlociu și superior din această zonă. Durata proiectului este de 24 luni”, se precizează într-un comunicat remis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Publicat

pe

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.

Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.

Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.

În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.

Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.

„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite