Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Dispensar medical modern, inaugurat în comuna Tătărani

Publicat

pe

Constantin Pătru, primarul comunei Tătărani, este unul dintre edilii cu vechime și cu o mulțime de realizări la nivelul administrației publice locale din județul Dâmbovița. Când și-a propus să ducă la capăt un proiect, a făcut-o, indiferent de piedicile birocratice întâmpinate. Și la Tătărani sunt multe obiective realizate pentru binele comunității.

Nu facem astăzi o înșiruire a tuturor investițiilor socio-edilitare și de infrastructură materializate în comuna Tătărani. O vom face cu altă ocazie. Acum, vom trece în revistă ultimul proiect realizat la Tătărani. Este vorba despre Dispensarul Medical din satul Căprioru. Denumirea ilustrată pe panoul cu datele despre obiectivul investițional, obligatoriu pus la vedere, poate fi considerată nepotrivită, pentru că nu vorbim de un simplu dispensar, titulatură moștenită de pe vremea comunismului, ci despre un centru medical construit de la temelie.

Astăzi – 8 mai 2022, a avut loc inaugurarea. Alături de primarul Constantin Pătru și de viceprimarul Virginia Ivașcu, s-au aflat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, deputații Carmen Holban și Radu Popa, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, reprezentanți ai unor instituții publice, consilieri locali și județeni, numeroși cetățeni ai satului Căprioru.

Spre mâhnirea primarului Constantin Pătru, au lipsit medicii de familie care vor profesa în acest centru ultra modern. Dar, despre acest amănunt peste care edilul comunei nu a vrut să treacă, vom vorbi un pic mai târziu.

Edificarea Dispensarul Medical de la Căprioru a fost un vis mai vechi al primarului Constantin Pătru. Edilul și-a propus, încă de la primul său mandat, să înlocuiască imobilele vechi, dărăpănate, moștenite de pe vremea comunismului, cu alte clădiri, moderne, în ton cu cerințele europene în materie de confort, civilizație și servicii eficiente pentru cetățeni.

Reclama

Centrul medical de la Căprioru a fost realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), hulit de mulți dintre politicienii care s-au perindat la putere, dar prin care s-au înfăptuit mii de obiective de infrastructură rutieră, educațională, culturală, sanitară și sportivă la nivel național. Pentru investiția de la Căprioru, comuna Tătărani, au fost alocați peste un milion de lei.

Clădirea, ridicată pe amplasamentul pe care până cu ceva vreme în urmă, așa după cum a precizat Constantin Pătru, țineau umbră pământului degeaba, un bufet, o frizerie și un wc, are în structură câteva cabinete medicale destinate medicilor de familie, o sală de tratament și un cabinet de stomatologie. De precizat că fiecare spațiu medical este dotat cu grupuri sanitare proprii. Tot în incinta Centrului Medical va funcționa și o farmacie. Medicii vor plăti lunar o chirie de circa 400 de lei.

Constantin Pătru și-a continuat expozeul nemulțumirilor față de medicii de familie și le-a spus concetățenilor săi să viziteze acum Dispensarul, să vadă cum arată și i-a îndemnat să mai vină pe aici și peste două luni, fiind convins edilul că întreținerea va lăsa de dorit. A mărturisit public primarul că l-a durut o replică a unuia dintre medici, care a spus că s-ar fi furat bani mulți la lucrările dispensarului, contextul nepotrivitei remarci fiind creat de o defecțiune la un apometru. La inaugurare, după cum am precizat, medicii au lipsit. A fost prezentă doar femeia de serviciu a noii instituții medicale.

A mai luat cuvântul președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, care l-a felicitat pe edilul Constantin Pătru pentru abnegația de care dă dovadă, pentru faptul că este inimos și se zbate pentru realizarea proiectelor de interes local. Le-a promis Corneliu Ștefan cetățenilor din Tătărani că administrația publică județeană va fi întotdeauna alături de ei și îi va sprijini în conturarea și materializarea unor investiții utile comunității. A spus președintele CJD că prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), la Tătărani, vor fi reabilitate și modernizate în perioada imediat următoare 7 km de drumuri.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Publicat

pe

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.

„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.

A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.

„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.

USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.

Reclama

„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.

A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.

„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.

Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.

„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.

Reclama

Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.

„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Morteni va moderniza 13,5 km de drumuri agricole

Publicat

pe

Ionel Olteanu - primar comuna Morteni

Primarul comunei Morteni, Ionel Olteanu, a semnat, ieri – 21 octombrie 2026, contractul de execuție în vederea reabilitării și modernizării a 13,5 kilometri de drumuri de exploatare agricolă. Investiția, cu o valoare de 5.129.861,62 lei, a fost finanțată prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

După cum ne-a precizat primarul Ionel Olteanu, drumurile din câmp sunt deosebit de importante în tot acest complex de activități agricole, facilitând accesul utilajelor către terenurile cultivate unde trebuie efectuate diferite lucruri.

Potrivit contractului semnat, perioada de execuție este de 12 luni de la data în care vor demara lucrările. Edilul de la Morteni, un fermier împătimit, care cunoște valoarea pământului și cum trebuie pus în valoare, ne-a mai precizat că, dacă timpul va fi prielnic, ordinul de începere a lucrărilor va fi dat în scurt timp.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite