ACTUALITATE
Acțiune de curățenie generală în Parcul Industrial Moreni

După cum îi stă bine omului gospodar, angajații Parcului Industrial Moreni, în frunte cu directorul Gabriel Purcaru, au derulat, astăzi – 11 mai 2022, o acțiune de curățenie și întreținere a spațiilor exterioare, aferente tuturor societăților comerciale care-și desfășoară activitatea în cadrul unității. De altfel, nu este prima dată când procedează în acest mod și, totodată, promit că vor continua.
De precizat și faptul că echipa de la Parcul Industrial Moreni are în lucru un proiect care vizează resistematizarea incintei, investiție pe care directorul Gabriel Purcaru dorește să o implementeze cu fonduri europene nerambursabile, în actuala sesiune financiară.

Reamintim totodată că, în ultimul an, s-au găsit și câteva soluții pentru extinderea unității, ceea ce înseamnă investitori noi și locuri de muncă în plus. Gradul de ocupare este 100%, iar numărul de salariați se apropie de 1.000. Sunt rezultate care plasează Parcul Industrial Moreni în topul celor mai bune din țară.
„Le mulțumesc colegilor mei pentru implicarea și seriozitatea de care dau dovadă zilnic în activitățile desfășurate”, este mesajul directorului Parcului Industrial Moreni – Gabriel Purcaru.
Ca informație de ultimă oră, amintim faptul că, în aproximativ două luni, în incinta Parcului Industrial Moreni va funcționa o clinică medicală, care va avea, pentru început, trei specializări: cardiologie, chirurgie cardiovasculară și chirurgie vasculară, urmând să se extindă și cu specializarea ginecologie. Vom reveni cu detalii despre această investiție.
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























