Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Consiliul Județean Dâmbovița, hotărâre de preluare a Sălii Polivalente din Târgoviște

Publicat

pe

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Dâmboviţa de astăzi, 17 mai 2022, s-a desfășurat în parametrii unei normalități impuse de șabloanele coaliției PSD-PNL, la care s-a adăugat tenacitatea președintelui Corneliu Ștefan. Au mai ieșit la rampă, dar nu prea mult, reprezentanții PRO România. Șeful administrației județene a primit la fileu mesajul aleșilor PRO, după care, inteligent, senin, cu tact, l-a trimis din nou în teren, însoțit de argumentele de rigoare. Calm, jovial, destins, Corneliu Ștefan a răspuns la problemele invocate de singurii opozanți din CJ. Și este bine că se întâmplă așa. Liberalii sunt parteneri de coaliție, liniștiți, aproape indiferenți, își văd de banca și rolul lor. Sunt unii dintre ei care parcă afișează prea multă lingușeală. Nu le dăm acum numele, dar probabil că numai în acest stil au rezistat pe scena politică.

Cele 11 proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi au trecut la vot fără probleme. Am mai spus, cu mici interferențe ale consilierilor PRO România.

 

De reținut proiectul nr. 8 de pe ordinea de zi, privind „formularea cererii de transmitere a unui imobil – teren și construcții, situat în Târgoviște, pe Bulevardul Unirii, Nr. 1, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Sportului, prin Direcția Județeană de Sport, în domeniul public al județului Dâmbovița”. Este vorba despre Sala Polivalentă. Este știut faptul că acest complex sportiv, locul unde, de-a lungul timpului, s-au desfășurat mari competiții sportive, meciuri celebre de handbal, volei și baschet, are nevoie urgentă de reabilitare și modernizare.

Președintele Corneliu Ștefan dorește să se implice urgent pentru refacerea Sălii Polivalente, dar acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă edificiul va intra în proprietatea județului Dâmbovița. A spus Corneliu Ștefan că instituția pe care o conduce va avea posibilitatea, prin proiecte derulate prin PNRR, să modernizeze Sala Polivalentă, lucru pe care Ministerul Sportului nu îl poate face. A mai mărturisit președintele Consiliului Județean că a repornit demersurile de preluare de la Ministerul Apărării a Casei Armate din Târgoviște. Un complex cultural care, de asemenea, așteaptă de ani și ani necesarele lucrări de reabilitare și modernizare. Trecând în proprietatea județului, și această clădire cu valoare istorică și culturală ar putea beneficia de o schimbare binemeritată.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite