Connect with us

Dâmboviţa

350 de posturi disponibile la Bursa locurilor de muncă organizată în Dâmbovița, pe 20 mai 2022

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

35 de agenți economici și-au exprimat intenția de a participa la „Bursa generală a locurilor de muncă” organizată în județul Dâmbovița, vineri – 20 mai 2022, de la ora 10:00, la Clubul Studenților din Târgoviște. Aceștia oferă 350 de posturi, atât pentru persoanele calificate în diverse meserii și pentru absolvenții de studii superioare, cât și dâmbovițenilor fără calificare.

Potrivit AJOFM, sunt disponibile posturi de electrician, sudor, mecanic utilaj, mașinist pod rulant, buldoexcavatorist, galvanizator, bucatar, mecanic auto, lucrător comercial, ambalator manual, zugrav, rectificator, operator comandă numerică, strungar, ospătar, confecționer articole textile, brutar, frezor, șofer, dispecer, pizzar, tehnician în construcții, finisor laminate – trefilate, specialist achiziții, operator facturare, consilier vânzări, gestionar depozit, analist servicii clienți, manager retail, economist, specialist logistică, inginer mecanic, economist, inginer electromecanic, specialist resurse umane, inginer autovehicule rutiere, agent vânzări, muncitor necalificaţ.

„Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovita oferă și cu acest prilej, posibilitatea persoanelor care nu sunt calificate, să se informeze și să acceseze unul dintre cele 21 de cursuri de calificare în care instituția noastră este autorizată pentru formare profesională.

Standurile pentru Economie Socială, pentru informarea și consilierea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, vin în întâmpinarea persoanelor cu diferite vulnerabilități, precum persoane cu dizabilități, refugiați din Ucraina, tineri NEET și alte categorii aflate în dificultate, pentru sprijin în vederea ocupării pe piața muncii”, se precizează într-un comunicat remis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite