Dâmboviţa
Doliu la Târgoviște. Răducu a pierdut lupta cu boala. Doi copilași au rămas orfani de tată

Am aflat, cu tristețe, că a încetat din viață tânărul Răducu Florea, care s-a luptat, în ultimul an, cu o cruntă boală. Târgovișteanul, tată a doi copii mici, a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută în martie 2021.
Răducu avea 41 de ani și era angajat al Agenției de Plăți pentru Agricultură – Centrul Județean Dâmboviţa. Anul trecut, colegii au lansat o campanie umanitară de strângere de fonduri pentru ca tânărul tătic să poată urma un tratament în străinătate. S-au mobilizat apoi Arhiepiscopia Târgoviștei și Asociația Communio. Dâmbovițenii au răspuns apelului, însă, din păcate, Răducu a pierdut lupta cu boala.
Trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Mitropoliei Târgoviște (strada Cetății) în această seară, în jurul orei 20:00. Înmormântarea va avea loc sâmbătă – 28 mai 2022, în satul Dumbrava. Cortegiul funerar va pleca de la capelă la ora 11:30. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
ACTUALITATE
Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.
„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.
Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.
ACTUALITATE
Modalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița

În vederea facilitării procesului de achitare a facturilor aferente serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. recomandă utilizarea modalităților de plată care permit efectuarea rapidă și eficientă a tranzacțiilor, evitând, totodată, aplicarea unor eventuale comisioane suplimentare pentru procesarea plăților.
Clienții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. au la dispoziție următoarele modalități de plată:
– Prin ordin de plată, în oricare dintre conturile bancare ale companiei deschise la: Banca Transilvania, Exim Banca Românească, BCR, UniCredit, ING, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank și Trezorerie. Codurile IBAN aferente plății facturilor sunt disponibile în partea stângă a facturii emise de companie.
– Online, cu card bancar, prin intermediul portalului clienți disponibil pe site-ul companiei, pentru utilizatorii care și-au creat cont: https://portal.catd.ro.
– Cu numerar, la centrele de încasare ale Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. din localitățile Târgoviște, Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu.
– Prin serviciul de debit direct (Direct Debit), disponibil prin intermediul instituțiilor bancare la care clienții dețin conturi.
CATD informează că rămân disponibile și plățile efectuate prin intermediul aparatelor de încasare amplasate în incinta magazinelor. În cazul acestor tranzacții, eventualele comisioane percepute pentru procesarea plății vor fi suportate de către client.
De asemenea, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. încurajează clienții să își creeze un cont pe platforma online a companiei, accesând secțiunea Portal Clienți de pe site-ul https://catd.ro. Utilizarea portalului reprezintă o soluție modernă și eficientă, oferind acces rapid la facturile emise, precum și posibilitatea achitării acestora într-un mod simplu și sigur, fără deplasarea la centrele de încasare.
Vă asigurăm că depunem permanent eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru facilitarea interacțiunii cu clienții noștri.
BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA SA
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum o săptămânăAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 5 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 4 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum o săptămânăJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
Argeșacum 4 zileFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat din Titu, decedat într-un accident rutier la Odobești























