Connect with us

ACTUALITATE

Hotărâre judecătorească. CAS poate plăti concediile medicale mai vechi de 3 ani

Publicat

pe

Directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, jr. Cristina Sima, a participat, ieri – 16 iunie 2022, alături de colegi din mai multe județe, la un seminar de informare organizat de CAS Prahova, având că temă concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

În prima parte a întâlnirii, la care au fost prezenți reprezentanți ai angajatorilor, au fost prezentate principalele modificări legislative apărute în ultimii doi ani în ceea ce privește acordarea concediilor medicale, inclusiv pentru persoanele asigurate care îngrijesc copii cu afecțiuni grave sau copii diagnosticați cu boli infecto-contagioase pentru care se instituie măsura izolării, pentru persoanele care au suferit anumite tipuri de arsuri, pe perioada de recuperare, ori pentru persoanele asigurate care însoțesc pacienții oncologici, cu vârsta peste 18 ani, la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist.

În partea a doua a seminarului de informare, au fost dezbătute spețe concrete. S-a concluzionat, între altele, că se impune introducerea concediului medical electronic, care permite o mai bună urmărire a acordării concediilor şi va putea duce la eliminarea nemulţumirii angajatorilor care reclamă că anumiți medici sau furnizori de servicii medicale acordă cu prea mare ușurință concedii medicale. La nivelul Casei Naționale de Sănătate este în lucru un astfel de proiect – spune Cristina Sima.

Tot cu prilejul dezbaterii „Concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate”, s-a aflat că, urmare unei hotărâri judecătorești într-un dosar inițiat de CAS Prahova, angajatorii au putut primi banii pentru concediile medicale mai vechi de 3 ani, care, potrivit legislației actuale, erau prescrise.

„CAS Prahova este singura instituție din România care a demonstrat, câștigând în instanță, faptul că indemnizația de concediu medical este o creanță fiscală și se supune Codului Fiscal, adică termenul de prescripție este de 5 ani, nu de 3 ani ca în prezent. Acest lucru ne ajută pe noi, CAS Prahova, prin faptul că erau concedii medicale neachitate de peste 3 ani, din cauza fondurilor insuficiente, și ni se puteau imputa”, a explicat directorul CAS Prahova – Cătălin Măguleanu.

La CAS Dâmboviţa nu sunt concedii medicale mai vechi de 3 ani neplătite, ne-a precizat directorul general Cristina Sima. Sunt cu probleme doar câteva cereri din 2021.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Publicat

pe

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.

Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!

Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite