SOCIAL
Percheziții la traficanți de droguri din șase județe

Polițiștii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT din Giurgiu și Bacău au efectuat, zilele trecute, 27 de percheziții în locații din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Brăila și în municipiile Bacău, Piatra Neamț și Roman. Oamenii legii au descins şi în 10 penitenciare din țară, în vederea destructurării unor grupări infracționale specializate în săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc.
„În două cauze, se efectuează cercetări cu privire la introducerea în penitenciare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi drogurilor de mare risc. Acestea ar fi fost impregnate în scrisori şi expediate pe numele unor persoane aflate în sistemul penitenciar. Odată introduse în spaţiile de detenţie, scrisorile ar fi fost porţionate şi apoi vândute deţinuţilor.
Pe parcursul perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe sume în lei și valută (peste 20.000 de lei și 7.350 de euro), telefoane mobile, coli A4 impregnate cu substanțe cu efect psihoactiv, precum și formulare de transfer sume de bani”, se precizează într-un comunicat transmis de Poliția Română.
În cele două cauze, a fost dispusă reținerea a șase suspecți. Alte două persoane sunt deja atestate preventiv.
La acțiuni au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Giurgiu, Bacău, Neamț, Prahova, Harghita, Oradea, Galaţi, Cluj, Brăila, Dolj, Mehedinţi şi Constanţa, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.Activitățile au fost sprijinite de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Argeș
Cursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi

Nouă persoane, care au pornit cu ATV-uri și autovehicule de teren în anumite zone din județul Argeș, fără respectarea prevederilor legale, au fost sancționate contravențional de jandarmii argeșeni.
Amatorii de off-road ilegal au fost depistați de jandarmi pe teritoriul comunelor Berevoiești și Lerești. Aceștia se deplasau pe drumuri aflate pe fonduri de vânătoare fără să aibă acordul celor care gestionează aceste perimetre cinegetice.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, respectiv cinci amenzi în valoare totală de 5.000 de lei și patru avertismente.
Dâmboviţa
Bărbat găsit decedat într-o locuință cuprinsă de flăcări în comuna Costești Vale

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii de la Detașamentul din Titu s-au deplasat la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta într-una din camere, unde au ars materiale combustibile.
În interiorul casei, militarii au găsit bărbatul decedat. Polițiștii au declanșat cercetările pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs moartea bărbatului.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























