Connect with us

ACTUALITATE

Italienii de la Beltrame au reaprins cuptoarele Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște. VIDEO

Publicat

pe

Parcă Providența vrea ca mamutul industrial numit Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște, care a fost supt și sfărâmat bucată cu bucată de investitorii ruși, să nu piară. După o perioadă în care se credea că nu se mai întâmplă nimic, că se va baga plugul în terenul combinatului, după ce a căzut și electoralul proiect trâmbițat de liberali, care promiteau că unitatea economică, de fapt ceea ce mai rămasese din ea, va fi preluată de stat, au apărut, ca o rază de noroc, italienii de la AFV BELRAME GROUP.

În prima fază, mulți au crezut că este vorba despre o glumă, despre o știre falsă, despre o dezinformare menită să reducă presiunea socială. Nu a fost așa. Investitorii italieni care, în istoria de după anul 2000 au mai avut câteva încercări de a cumpăra COS-ul, au fost pe deplin interesați să achiziționeze rămășițele fostul combinat și să-l resusciteze, să repornească producția, chiar dacă numai parțial pentru început.

Oamenii de afaceri din peninsulă nu au promis că vor reangaja 5.000 de oameni, dar spre 1.200 vor ajunge.

Imediat după perfectarea achiziționării, Beltrame GROUP, unul dintre cei mai mari producători de bare de oțel și oțeluri speciale din Europa, a declanșat procesul de recrutare de personal. În același timp, a început și modernizarea rapidă a unor capacități de producție.

De reținut că reprezentanții concernului italian au fost interesați să readucă în activitate foști angajați ai COS, oameni cu experiență, care au habar de procesul tehnologic și care să îi inițieze și pe cei care nu au mai lucrat niciodată în asemenea sisteme de producție.

Iată că, ceea ce ieri părea un vis, astăzi s-a împlinit. BELRAME a pornit producția la COS. Deocamdată, se lucrează cu aproximativ 300 de oameni, iar până la sfârșitul lunii iulie vor fi 450 de muncitori la Donlam Târgoviște. Se vorbește despre o colaborare pentru viitor cu Universitatea Valahia și Liceul Voievodul Mircea, pentru rezerva de specialiști. Deocamdată, societatea are ca destinată pentru organizarea a diferite cursuri de calificare suma de 44.000 de euro.

La COS Târgoviște, se va produce oțel beton. Va fi singura unitate industrială de acest tip din România. Adică, doar în Dâmbovița se va obține indispensabilele elemente folosite în construcții.

Alături de staff-ul de conducere al societății, la acest eveniment excepțional pentru economia județului Dâmbovița, au fost prezenți președintele Consiliului Județean – Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu, senatorul liberal Virgil Guran, deputatul USR-PLUS – Daniel Blaga, alți reprezentanți ai autorităților locale și județene și mulți jurnaliști de la principalele trusturi de presă din București.

„Reluarea producției interne de oțel-beton, un sector esențial al siderurgiei, reprezintă un pas important pentru reindustrializarea României și va oferi țării o gură de oxigen în criza materialelor de construcții, generată de pandemie și conflictul din Ucraina. Cu ajutorul investițiilor programate în modernizarea și dezvoltarea facilităților de producție, combinatul din Târgoviște va redeveni un pilon de susținere pentru economia românească”, a declarat Carlo Beltrame – Group Business Development în cadrul AFV Beltrame.

Viziunea grupului italian este să transforme COS, „vechea oțelărie cum îl numesc ei, într-o unitate de producție competitivă la nivel european, atât ca eficiență, cât și din punct de vedere al respectării normelor de mediului.

„În următorii 5 ani, vor fi investiți aproximativ 100 de milioane de euro în modernizarea utilajelor, iar 80% din buget va fi alocat achiziției de tehnologii care permit reducerea emisiilor de carbon, creșterea eficienței energetice și tranziția către o economie circulară, prin reutilizarea resurselor și reducerea la minimum a deșeurilor. Până în al cincilea an al investiției, vor fi generate aproximativ 1.000 de locuri de muncă pe plan local”, se precizează într-un comunicat transmis de Beltrame Group .

Pe lângă punerea în funcțiune a liniilor de producție, se află în faza finală de autorizare o fabrică verde de oțel-beton și sârmă laminată. Aceasta va fi construită tot pe amplasamentul de la Târgoviște.

Din punct de vedere tehnologic, noua oțelărie a Beltrame Group va fi cea mai avansată din lume și va avea cel mai redus nivel de emisii de gaze cu efect de seră din industrie.

Proiectul dezvoltat la Târgoviște include și construirea unui parc fotovoltaic, cu putere instalată de 100 – 120 MW, care va fi dotat cu sistem de stocare a energiei. Unitățile de producție vor fi alimentate cu energia electrică produsă de parcul fotovoltaic. Se va acoperi din această sursă circa 60% din necesarul de energie electrică.

Donalam Târgoviște va produce aproximativ 700.000 – 800.000 de tone de oțel-beton și sârmă laminată anual.

Primarul Cristian Daniel Stan le-a mulțumit investitorilor pentru faptul că au ales Târgoviște, că au ales COS pentru materializarea unui asemenea proiect.

„Vorbim despre o investiție serioasă care pe noi ne bucură foarte mult. COS a reprezentat foarte mult timp, pentru municipiul Târgoviște, pentru județul Dâmbovița, o emblemă industrială. 500 de milioane de euro pentru o singură investiție derulată în trei etape cred că este enorm. Este una dintre cele mai mari investiții realizate în județul Dâmbovița în ultimii 30 de ani. Un obiectiv de asemenea anvergură este foarte clar că este precedată de o analiză detaliată și reprezintă un semnal important și către alți investitori”, a precizat Cristian Daniel Stan.

Un mesaj a transmis cu această ocazie și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

„Iată că se produc primele bare laminate și, cât de curând, din cuptoarele Donalam Târgoviște, ale fostului Combinat de Oțeluri Speciale, vor fi scoase primele șarje din ceea ce înseamnă renașterea industriei dâmbovițene și naționale!

Evenimentul de astăzi reașază județul Dâmbovița și România pe harta europeană a industriei de profil, dar reprezintă și un pas important în reducerea dependenței de importuri.

Cele 500 milioane de euro pe care grupul italian Beltrame le va investi la Târgoviște, precum și asigurarea că, în următorii ani, va crea 1.000 de locuri de muncă vor avea un impact imens asupra economiei locale și naționale.

Beneficiile acestei investiții se vor regăsi și în sistemul de învățământ dâmbovițean. Absolvenții liceelor tehnologice din județ și cei ai Universității Valahia din Târgoviște vor putea fi viitori angajați ai Donalam”, a precizat Corneliu Ștefan.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a asigurat conducerea Beltrame de întreaga susținere a Consiliului Judeţean Dâmboviţa în activitatea economică desfășurată și i-a felicitat pentru decizia de a investi la Târgoviște, în județul Dâmbovița.

După sesiunea de întrebări și răspunsuri desfășurată într-o încăpere situată la etajul 5 al clădirii administrative pe care dâmbovițenii o numeau „Dallas”, gazdele au invitat presa și oficialitățile prezente la o vizită în secția unde se lucrează intens, iar oțelul aburea ca pâinea, dând speranțe și încredere în viitor.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Dragomirești. Atenție, se oprește apa în satele Râncaciov și Decindeni!

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în satele Râncaciov și Decindeni din comuna Dragomirești, în vederea realizării unor lucrări de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă.

Miercuri, 28 octombrie 2026, în intervalul 08:00–22:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a conductei de transport apă potabilă, tronson traversare Râu Dâmbovița.

După reluarea furnizării apei în zona afectată, recomandăm consumatorilor sa nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei potabile vor fi publicate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, în secțiunea dedicată opririlor finalizate: https://catd.ro/tag/opriri-finalizate/.

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat de efectuarea acestor lucrări.

BIROUL DE PRESĂ AL CATD

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se poate repeta! Lucrările aprobate în 2025 nu au fost încă executate!

Publicat

pe

Foto arhivă

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, și subprefectul Marius Soare au solicitat clarificări privind lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu, programate de Administrația Bazinală de Apă Buzău pentru luna noiembrie 2025 și neexecutate nici până în prezent, ceea ce înseamnă că există riscul reapariției unei situații de urgență similare celei din decembrie 2025, când peste 100.000 de oameni, din 14 localități, inclusiv municipiile Câmpina (Prahova) și Moreni (Dâmbovița), au rămas fără apă potabilă. În acest context, prefectul Daniel Nicodim a punctat că este necesară o abordare responsabilă și urgentă în privința lucrărilor, astfel încât să fie prevenită o nouă criză a apei care să pună în pericol sănătatea publică și confortul oamenilor, precum și funcționarea Sistemului Energetic Național.

„Instituția Prefectului Județul Prahova și CJSU Prahova au fundamentat și aprobat efectuarea lucrărilor de deblocare a golirii de fund GF2-Baraj Paltinu, în regim de urgență, la 24 de ore de la solicitarea conducerii ABA Buzău. Deși demersul inițial a fost tratat cu celeritate, Ministerul Mediului, prin ANAR și ABA Buzău, informează Instituția Prefectului, la un an distanță, că respectivele lucrări se vor efectua cel mai probabil după realizarea lucrărilor de reabilitare (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.), preconizate a fi demarate în 2029”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova a furnizat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Prahova următoarele informații tehnice:

– Situaţia actuală a exploatării barajului este în atenția Comitetul Național Român al Marilor Baraje. Prin Raportul/Decizie nr.223/30.04.2026 s-a concluzionat că se impune necesitatea de contractare a unei echipe de specialişti cu mare experienţă pentru efectuarea unei expertize care să furnizeze soluţiile tehnice necesare pentru exploatarea acumulării Paltinu. Ca urmare, au fost demarate acțiuni pentru realizarea obiectivului de investiții: „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii hidrotehnice și a lucrărilor conexe aferente acumulării Paltinu, judeţul Prahova” – Faza actuală: Notă conceptuală ce a fost avizată în C.T.E. – A.B.A. Buzău-Ialomița şi este în procedură de achiziţie D.A.L.I.
– Obiectivul de investiţie este inclus în Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2026 cu finanţare integrală sau parţială din surse proprii. Valoarea totală a investiţiei include următoarele costuri: pentru lucrări de decolmatare în zona GF1 şi GF2, lucrări de deblocare a accesului în GF2, execuţia unei evacuări suplimentare între cotele 600-625 mdMN, alte costuri pentru realizarea lucrărilor propuse de expert.
– Deblocarea şi repunerea în funcţiune a golirii de fund GF2 se va realiza cel mai probabil după efectuarea lucrărilor de reabilitare privind alimentarea cu apă (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.). Reprezentantul SGA Prahova estimează că lucrările de deblocare și repunere în funcțiune a GF2 se vor desfășura în 2029. Pentru asigurarea funcţionalităţii singurului uvraj disponibil al barajului, respectiv Golirea de Semiadâncime, s-au efectuat lucrări de remediere a instalaţiei de acţionare a vanei 1 şi este în derulare procedura pentru cea de-a doua vană. În prezent, evacuarea debitelor din acumulare se efectuează în mod normal prin cele două hidroagregate ale centralei hidroelectrice Paltinu, iar în caz de blocare/colmatare a acesteia, prin golirea de semiadâncime.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite