Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Străzile din municipiul Moreni vor intra în modernizare pe Programul „Anghel Saligny”

Publicat

pe

Eforturile administrației publice de la Moreni sunt din nou încununate de succes în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile pentru modernizarea municipiului.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat finanțarea, prin Programul Național „Anghel Saligny”, a două proiecte privind reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, investiții importante pentru civilizația urbană și confortul cetățenilor din Moreni.

În primul proiect, se are în vedere execuția de lucrări pe 3,550 km de străzi din municipiul Moreni. Investiția are o valoare 4.709.490,2 lei. Străzile incluse în acest proiect sunt: Teiș, Armoniei, Școlii, Muzeului, Soarelui, Libertății, Romană, Fragilor, Artere laterale H.C.C., Grădinilor.

Cel de-al doilea proiect prevede reabilitarea și modernizarea a 3,827 km, străzi din cartierul Schela Mare. Pentru aceast obiectiv, se vor aloca 5.439.817,76 lei. Vor intra într-un proces total de refacere străzile: Anul 1907, Codrului, Ghioceilor, Izlazului, Luceafărului, Pietriș, Sirius, Ștrandului, Trandafirilor și Uranus.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Moment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni

Publicat

pe

Astăzi – 10 septembrie 2026, la Pucioasa, în perimetrul organizării de șantier al firmei constructoare MRS, a avut loc o conferință de presă prilejuită de demararea lucrărilor de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni. La acest moment considerat a fi unul istoric în ceea ce privește implementarea unor proiecte ce vizează dezvoltarea socio-economică a Dâmboviței, a zonei de nord a județului, alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și de reprezentanții companiei constructoare, care aveau utilajele pregătite să intre în fronturile de lucru, s-au mai aflat: vicepreședintele CJD Luciana Cristea, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, primarul orașului Pucioasa – Constantin Ana, primarul orașului Fieni – Iulian Tătulescu, primarii orașelor Titu și Găești, Laurențiu Costache și Alexandru Iorga, primarii comunelor Runcu, Buciumeni, Vulcana Pandele, Brănești, Șotânga și Pietroșița, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai administrației publice.

Corneliu Ștefan a mărturisit în fața celor prezenți că își aduce aminte când, în 2021, mulți dâmbovițeni, când se puneau pe tapet aceste proiecte de infrastructură rutieră, respectiv centurile ocolitoare ale orașelor, erau pesimiști, neîncrezători în reușită. Ba chiar spuneau că sunt himere, desene pe asfalt. Iată că acum, a precizat Corneliu Ștefan, aceste proiecte au trecut de la faza de idee, de studii, la execuția nemijlocită!

„După 5 ani, a sosit momentul să pornim lucrările la primul drum expres din istoria județului Dâmbovița. Un drum la patru benzi, centura ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni”, a precizat Corneliu Ștefan.

A mai făcut cunoscut șeful administrației publice județene faptul că valoarea acestei investiții deosebit de importante este de 686 de milioane de lei. Traseul de mare viteză, la patru benzi, va avea o lungime de 13 km. Centura ocolitoare va avea ca punct de pornire DN 71, Târgoviște – Sinaia, din zona haltei CFR Scârlența, comuna Brănești, urmărește cursul râului Ialomița pe o lungime de 12,68 km, exceptată fiind porțiunea dintre km 7 și km 11, unde va ocoli comuna Moțăieni. Punctul de reintrare în DN71 este la ieșire din Fieni, în comuna Buciumeni, unde va fi amenajat un sens giratoriu cu descărcare pe DN 71.

La capetele acestui traseu, a mai adăugat Corneliu Ștefan, vor fi amenajate patru noduri rutiere, astfel încât să fie asigurate toate relațiile de deplasare.

Reclama

„Din punct de vedere tehnic, platforma drumului are o lățime totală de 21,5 metri și este compusă din patru benzi de circulație, două pe sens, cu o lățime de 3,5 m fiecare, acostamentele, de 3 m, fâșie de parapet metalic de protecție”.

A mai precizat președintele CJD că, pe toată lungimea acestui traseu al centurii ocolitoare, vor fi construite 17 poduri și podețe, vor fi amenajate 9,5 ha cu arbuști și perdele de protecție. Pe o lungime de 12,6 km, drumul expres va fi prevăzut cu parapeți de protecție, cu două parcări și rețea de iluminat public stradal.

Pentru realizarea acestui obiectiv, Consiliul Județean Dâmbovița a efectuat exproprieri pentru utilitate publică în suprafață de 83,6 hectare.

„Va fi cel mai spectaculos drum ce va străbate județul. Am ținut să avem un drum expres în regim de patru benzi, nu cum s-au făcut în alte județe, crâmpeie de centuri ocolitoare, de 1,8 km, 2,8 sau 4 kilometri”, a adăugat Corneliu Ștefan.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a mulțumit tuturor celor care au crezut în materializarea acestui proiect de anvergură, care l-au susținut și sprijinit. A mai spus Corneliu Ștefan că un merit extrem de mare l-a avut în realizarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, actualul președinte al Camerei Deputaților și liderul PSD. Merite în demararea proiectului i-au fost atribuite și fostului secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu,

Reclama

„Nu este doar o investiție în infrastructură. Înseamnă dezvoltare. Înseamnă siguranță. Înseamnă timp câștigat pentru oameni și noi oportunități pentru comunitățile din nordul județului și pentru Dâmbovița. Și, mai ales, este dovada că proiectele mari despre care am vorbit devin realitate”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a spus că era convins, încă de acum 5 ani, că acest proiect va fi dus la capăt, fiindcă cunoștea ambiția și forța de muncă a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, atunci când își propune realizarea unui obiectiv de interes pentru comunitate, îl duce la capăt.

„Din punctul meu de vedere, ce s-a întâmplat, astăzi, la Pucioasa, reprezintă un moment istoric. Vreau să vă asigur că multe dintre problemele localității noastre vor fi rezolvate datorită modului în care Consiliul Județean Dâmbovița a abordat realizarea acestui proiect”, a precizat Constantin Ana.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a felicitat conducerea CJD pentru reușita acestui proiect care va aduce numeroase beneficii județului, localităților din zona de nord. A mai spus primarul Târgoviștei că al doilea eveniment investițional de acest gen sigur se va consuma la Târgoviște, când vor fi demarate lucrările la inelul doi de centură al municipiului reședință de județ.

După consumarea conferinței de presă prilejuită de debutul lucrărilor la centura ocolitoare, reprezentanții MRS, așa cum le este tradiția ca la locul de pornire a unui obiectiv pentru care și-au asumat rolul de a-l construi să înalțe câte o troiță ortodoxă, și în Pucioasa Sat, unde au organizarea de șantier, au sfințit o imensă cruce. Slujba a fost oficiată de preoții din parohiile orașului Pucioasa.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Orașul Găești se schimbă. Pas cu pas, stradă cu stradă. FOTO

Publicat

pe

Primăria Găești are deschise, în această perioadă, mai multe puncte de lucru pentru modernizarea orașului, dorința edilului Alexandru Iorga, care și-a preluat mandatul în urmă cu aproape 9 luni, în decembrie 2025, fiind să realizeze lucruri bune pentru comunitate. În acest sens, Alexandru Iorga verifică personal fiecare investiție în parte, ca să se asigure că fiecare intervenție începută este dusă până la capăt. Astăzi – 9 septembrie 2026, primarul de la Găești a fost din nou prezent pe șantiere.

„Continuăm reparațiile străzilor, până când vom ajunge, treptat, la asfaltarea completă a acestora. Strada 13 Decembrie a fost asfaltată, iar de luni se reiau lucrările pentru amenajarea acostamentelor.

Se lucrează la reabilitarea Liceului „Iordache Golescu”, la amenajarea curții interioare a Liceului „Dr. C. Angelescu”, la repararea sălii de sport din cartierul Vaideasca, unde amenajăm și spațiile verzi, iar lucrările de anvelopare a blocurilor continuă.

În zona pasarelei, după ce am eliberat terenul de deșeurile depozitate acolo de fosta administrație, trecem la amenajare: realizăm parcări și punem în ordine inclusiv zona de sub pasarelă. Un spațiu neglijat trebuie să devină un spațiu util și civilizat pentru găeșteni.

După lucrările de asfaltare, refacem și marcajele rutiere, iar la intrările în Găești au fost montate sisteme de semnalizare și afișare a vitezei.

Reclama

Fac o precizare importantă: nu sunt radare ale Poliției și nu aplică sancțiuni. Rolul lor este să ne arate viteza cu care circulăm și să ne ajute să respectăm limitele legale. Siguranța pe străzile orașului depinde și de fiecare dintre noi.

Sunt multe de făcut și mergem înainte, în fiecare zi. Nu peste tot deodată, dar pas cu pas, stradă cu stradă, cartier cu cartier, Găeștiul se schimbă!”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite