ACTUALITATE
Dâmboviţa: Rezervația de la Bolovani va adăposti o populație de cerbi lopătari

Astăzi – 22 iulie 2022, în ciuda caniculei, conducerea Direcției Silvice Dâmbovița a organizat o deplasare în pădurea Bolovani administrată de Ocolul Silvic Răcari. Alături de directorul Petre Marin, șeful de ocol Cătălin Mușat și purtătoarea de cuvânt a DSD – Adina Prodan, s-a aflat și prefectul județului Dâmbovița – Claudia Gilia. De precizat că reprezenta Guvernului în teritoriu, de când a preluat acest mandat, a pledat pentru transparență și pentru o bună relație între instituțiile deconcentrate și presă, ca principal vehicul de diseminare a informațiilor de interes public.

Acțiunea organizată astăzi, care a avut ca temă prezentarea lucrărilor de sezon și a rezultatelor economice obținute de Direcția Silvică Dâmboviţa în primul semestru al acestui an, plus o deplasare în teren, pe fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Răcari, face parte din programul de deschidere către comunicare și transparență a instituțiilor publice inițiat de prefectul Claudia Gilia. Oricum, Direcția Silvică Dâmbovița este printre puținele deconcentrate din județ care, periodic, prin intermediul mijloacelor media, informează cetățenii despre activitatea desfășurată.
În pădurea de la Bolovani exista rezervația de porci mistreți depopulată în 2019-2020 din cauza pestei porcine africane. Cele peste 300 de exemplare au fost ucise de cumplita boală. Toate tratamentele aplicate în acea perioadă nu au avut succes. Procesul de repopulare cu mistreți se va relua în următorii ani. Deocamdată, în rezervația de la Bolovani a fost înființat un țarc de cerbi lopătari.

Șeful Ocolului Silvic Răcari a făcut o prezentare a subunității pe care o coordonează. A vorbit despre speciile forestiere existente în pădurile administrate, suprafețe și schemă de personal. Ing. Cătălin Mușat ne-a condus în perimetrul unde, de anul trecut, ființează un țarc de carantină de circa 1,5 hectare pentru cerbul lopătar. În momentul de față, în grija silvicultorilor de la Răcari se află un efectiv de 15 femele și iezii care au venit pe lume în acest adăpost. Urmează să fie achiziționați și aduși la Bolovani și masculi de cerb lopătar.
După câteva luni, efectivul de cerbi va fi relocat într-o amenajament de circa 60 de hectare. Urmează să fie edificate gardurile de protecție și dotările esențiale, respectiv hrănitori și adăpători. Animalele întreținute în complexul de creștere intensivă de la Bolovani pot fi vânate, la cerere, în tot cursul anului, astfel de crescătorii neintrând sub incidența legii vânătorii.

De la țarcul cu cerbi lopătari am fost conduși într-un alt perimetru al întinsei păduri de la Bolovani unde se executau lucrări de rărituri. Materialul lemnos rezultat în urma acestor activități specifice va fi livrat contra cost către populație. Șeful de Ocol le-a vorbit jurnaliștilor prezenți despre aceste lucrări de îngrijire, care au ca rezultantă dezvoltarea arboretului de calitate și extragerea materialului fără valoare, dar respectându-se condițiile impuse de normele silvice, marcarea și inventarierea judicioasă. Parchetul respectiv are o suprafață de 20 de hectare, de unde vor fi extrași circa 150 mc de material lemnos pentru care există cereri din partea cetățenilor din localitățile din zona de influență a Ocolului Silvic Răcari.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

ACTUALITATE
CAS Dâmbovița: Calendar întâlniri cu furnizorii de servicii medicale și medicamente, 12-17 noiembrie 2026

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița organizează, începând de mâine – 12 noiembrie 2026, pe parcursul mai multor zile, întâlniri în format online cu furnizorii de servicii medicale și medicamente, după cum urmează:

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























