Connect with us

ACTUALITATE

S-a încheiat primul sezon din poemul video-cultural „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu”

Publicat

pe

Foarte interesant experimentul jurnalistic și cultural întreprins de deputatul PSD Ionuț Vulpescu. Fostul ministru al Culturii, un erudit și un cunoscător fin al domeniului și al oamenilor care îl compun, a pornit un proiect unic în România acestor ani zbuciumați: „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu”.

Sub această titulatură, a adunat într-un studio podcast floarea culturii românești, actori, scriitori, regizori, artiști plastici, filozofi, poeți, sportivi, academicieni, și, pe parcursul a 25 de duminici, ne-a arătat ce înseamnă cu adevărat spiritul, actul creator, patriotismul trăit, nu cel perorat, profunzimea, gândirea vastă, neîngrădită, neprinsă în șabloanele cotidianului efemer și plictisitor. Trăiri, experiențe de viață, sfaturi, analize, constatări vesele sau triste, explozie de amintiri inedite. Toate prinse în acest prim sezon al „Avangardei”.

Am remarcat că, în toată această perioadă, în care politicul a fost mai mult decorativ, nesemnificativ, amorțit, ușor debusolat de actualul context politic, economic și social european, Ionuț Vulpescu, în loc să se arunce în balta temelor politice stufoase și nerealizabile, a preferat să resusciteze organismul cultural românesc, să aducă în față valorile. Și a reușit, depășind instituții media cu resurse și posibilități tehnice, prinse în vraja faptului divers și a știrilor efemeride dar care aduc raiting.

„Am terminat sezonul 1 al Avangardei cu 25 de episoade având invitați din zona culturii, a sportului și a educației. Așa cum am promis, multe dintre vocile de aur care s-au auzit la microfonul Avangardei au fost din zona artelor spectacolului, a teatrului și filmului. Rodica Mandache, Victoria Cociaș, Manuela Cernat, Dorel Vișan, Alexandru Bindea, Victor Ioan Frunză, George Costin sunt în galeria personalităților Avangardei „spectaculare” din acest sezon. Publicul i-a avut alături cu povești inedite privind alegerile lor de viață, regretele și marile bucurii, precum și planurile de viitor. După mini-vacanța de vară, revenim, în toamnă, în plină forță, cu sezonul 2. Deschiderea va aparține unui amfitrion care de peste șase decenii face teatrul și filmul românesc să fie o artă exclusivă: un actor iconic, un invitat surpriză, o onoare pentru tot ceea ce înseamnă proiectul acestui podcast. Mulțumesc că duminică de duminică ați fost alături de noi”, a scris deputatul-realizator, pe pagina sa de Facebook.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primăria Târgoviște a semnat contractul de finanțare pentru sediul secundar al Școlii „Vasile Cârlova”

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a fost prezent astăzi la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, unde a semnat, împreună cu directorul ADR Sud Muntenia – Liviu Mușat, în prezența președintelui CJD Corneliu Ștefan, contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea sediului secundar al Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova”, cel de pe terasa Pârvan Popescu (fostul Liceu Auto).

După cum a precizat edilul Târgoviștei, scest proiect care primește finanțare prin Programul Regional „Sud Muntenia” poartă numărul 13 și nu este unul cu ghinion. Valoarea tuturor contractelor semnate pe acest program de finanțare depășește 320.000.000 de lei.

„Sediul Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova” situat pe strada Pârvan Popescu va face obiectul unei investiții complete de reabilitare și modernizare, în valoare de aproximativ 17.000.000 lei, finanțare europeană nerambursabilă și care va transforma spectaculos școala amintită. Licitația de execuție a fost deja lansată, iar lucrările ar putea începe vara aceasta”, a precizat Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște, după semnarea contractului de finanțare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Proiect istoric! DJ 714, drumul spre inima Bucegilor, va fi modernizat printr-un proiect finanțat prin ADR Sud Muntenia

Publicat

pe

După deplasările la Titu și Vulcana Pandele, stația terminus a misiunii ADR Sud Muntenia și a Consiliului Județean Dâmbovița de semnare a unor contracte de finanțare cu fonduri europene nerambursabile a fost la sediul CJD, unde au fost semnate câteva contracte de finanțare cu Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria municipiului Târgoviște și Primăria comunei Valea Lungă.

CJD, prin președintele Corneliu Ștefan, a semnat cu directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, un contract de finanțare considerabil, ce vizează modernizarea DJ 714, Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci -Padina – Peștera. Este vorba de un vechi și indispensabil traseu montan care face legătura cu inima Munților Bucegi, respectiv cu zona stațiunii Padina – Peștera. Această cale de acces este necesară pentru dezvoltarea turismului montan dâmbovițean.

După cum a precizat Corneliu Ștefan, investiția, aflată acum în prima fază, are o valoare de 390.000.000 de lei. Traseul, care va fi supus unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, are o lungime de 19,14 km.

„Este cel mai mare proiect din Regiunea Sud-Muntenia ca valoare și cel mai mare contract semnat vreodată de autoritățile din Dâmbovița pentru modernizarea unui drum județean”, a spus Corneliu Ștefan.

Pentru prima dată de când a fost construit, întregul traseu, pornind din satul Glod și până în zona Padina -Peștera, va fi asfaltat. De asemenea, se vor executa lucrări de lărgire a benzilor de circulație, se vor realiza consolidări ale versanților în zonele unde se produc alunecări de teren și vor fi montate elemente moderne de siguranță rutieră.

Reclama

„DJ 714 asigură accesul către Sanatoriul Moroeni și către stațiunea de interes național Peștera – Padina, o destinație cu un potențial turistic deosebit. Prin această investiție, punem bazele unei infrastructuri moderne care va susține dezvoltarea turismului în zona montană dâmbovițeană”, a adăugat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

A mai precizat Corneliu Ștefan că, în etapa a doua, de execuție a acestui proiect mamut, se are în vedere construirea unui drum nou, care va ocoli satul Glod și se va conecta la DN 71, Târgoviște – Sinaia. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost deja finalizat.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite