Connect with us

Ialomiţa

Trei morți și șase răniți, astăzi, pe șoselele din județul Ialomița

Publicat

pe

În această dimineață, în jurul orei 06:00, pe teritoriul comunei Bărcănești, județul Ialomița, s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul conducătorului auto, un bărbat de 41 de ani, și vătămarea corporală a cinci pasageri din autoturism, între care o fetiță de 5 ani care a fost rănită grav. Victimele au fost transportate cu ambulanțele și cu un elicopter SMURD la spitalele din Urziceni și din Capitală. Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că șoferul autovehiculului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un șanț betonat.

Cel de-al doilea accident petrecut astăzi pe șoselele din Ialomița, soldat cu decesul a două persoane, s-a consumat în jurul orei 15:00, pe DJ 212, între localitațile Platonești și Movila. Două autoturisme s-au tamponat frontal. În urma impactului deosebit de puternic, doi oameni au rămas încarcerați. La sosirea echipajelor de salvare de la Fetești și Slobozia, aceștia erau inconștienți. După extragerea dintre fiarele contorsionate s-a constatat ca una dintre victime este decedată. Medicii au început manevrele de resuscitare în cazul celuilalt ocupant. Din păcate, organismul său, din cauza multiplelor leziuni, nu a mai răspuns acțiunilor întreprinse de salvatori, fiind declarat decesul. Celelalte două persoane care au scăpat cu viață au fost transportate la spital cu ambulanța și cu un elicopter SMURD.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ialomiţa

Traficant de droguri la 17 ani. A fost plasat în arest la domiciliu

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un adolescent de 17 ani a fost reținut de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomița și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din anchetă a rezultat că tânărul, în luna august 2026, a procurat, deținut și comercializat cocaină cu sume între 400 și 800 de lei doza. În urma percheziției efectuate, la domiciliul său, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.

Ieri – 21 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Ialomiţa

Tânăr de 23 de ani, reținut pentru trafic de droguri de mare risc

Publicat

pe

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probele administrate de anchetatori a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis. Acesta obținea 400 de lei la fiecare tranzacție.

În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, tânărul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce se pregătea să vândă o cantitate de drog de risc. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Ialomița au efectuat o percheziție la domiciliul traficantului, în municipiul București. Aici, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,1 kilograme de canabis, porționate în 18 pachete și 42 de plicuri, pregătite pentru vânzare, țigarete confecționate artizanal, grindere, un cântar electronic de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi – 7 octombrie 2026, tânărul traficant a fost prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Ialomița cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite