ADMINISTRAŢIE
Autoritățile de la Sălcioara așteaptă constructorul să vină să definitiveze lucrările la școală

Primarul comunei Sălcioara, Valentin Pârvu, a avut mereu în centrul atenției instituțiile de învățământ școlar și preșcolar. Unitățile educaționale care mai funcționează la nivelului localității sunt toate puse la punct, reabilitate, modernizate și dotate corespunzător. Și lucrurile nu se opresc aici.
Gândind în perspectivă, la viitor, edilul de la Sălcioara a demarat, printr-un proiect finanțat prin PNDL, construcția unei școli în satul de centru, Bănești. Lucrările de execuție au pornit rapid, ritmul a fost unul alert. S-a reușit chiar construirea acoperișului. Clădirea are o arhitectură interesantă. Modernul, combinat cu elementele tradiționale și cele de factură brâncovenească. O adevărată emblemă pentru comuna Sălcioara.

Școala ar urma să fie pusă și mai mult în evidență de parcul pe care administrația locală dorește să îl edifice pe o suprafață de teren din imediata apropiere, formându-se astfel o zonă pentru petrecerea timpului liber și promenadă.
Până atunci mai este și primarul Valentin Pârvu este chinuit de o nemulțumire, dar ne-a spus că mai are totuși răbdare. De ceva vreme, constructorul, o firmă din București, a întrerupt lucrările. Motivele nu au fost explicate. Șantierul este închis de mai mult de o lună. Edilul ne-a spus că se află într-o corespondență continuă cu societatea care se ocupă de lucrări. Îi așteaptă la treabă, mai ales că nu au existat întârzieri la plăți sau alte neînțelegeri. De precizat că, în cadrul acelui complex de clădiri, este încadrată și o sală de sport.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu modernizează toate spațiile de la Centrul Multifuncțional de Sănătate. VIDEO

Primăria Titu va efectua, anul acesta, ample lucrări de reabilitare, renovare și modernizare a spațiilor de la fostul spital orășenesc, unde să fie deschise cât mai multe cabinete medicale (etajele 1 și 2).
Reamintim că, imediat ce a preluat mandatul de primar, în octombrie 2024, edilul Laurențiu Costache a alocat fondurile necesare pentru amenajarea încăperilor de la parterul acestui imobil, unde funcționează acum un Centru Multifuncțional de Sănătate.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din data de 29 iunie 2026

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, luni – 29 iunie 2026, de la ora 09:30, în ședință ordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:
1. Proiect de hotărâre privind desemnarea domnului Culcer Gheorghe în comisiile de specialitate ale Consiliului Local Municipal Târgoviște
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea preluării ca venit la bugetul local a sumei de 531.461,97 lei din excedentul rezultat din execuţia bugetului instituției publice Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgovişte, existent la finele anului 2025 în soldul contului 82.E.98.00.00 „Excedent al bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţii publice din administraţia publică locală”
3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Târgovişte pe anul 2026
4. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public și a inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Târgoviște
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare, consolidare și reabilitare Grădinița cu Program Normal nr. 4, Anca Abramescu, Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare, consolidare și reabilitare Grădinița cu Program Normal nr. 5, Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare, consolidare și reabilitare Clădire C1- Cămin, aferentă Liceului Tehnologic Spiru Haret, Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizarea străzii Aviator Negel pentru facilitare acces la Stadionul Municipiul Târgoviște”
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Cererii de finanțare și a cheltuielilor aferente proiectului ,,Reabilitarea, modernizarea, consolidarea și dotarea Școlii Gimnazile Vasile Cârlova din Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire corp de clădire și amenajare teren de sport la Școala Gimnazială Vasile Cârlova din Târgoviște, județul Dâmbovița”
11. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 191/16.05.2022 privind aprobarea proiectului, a documentației tehnico-economice și a cheltuielilor aferente obiectivului de investiții „Modernizarea și reabilitarea străzii Calea București din Municipiul Târgoviște”
12. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L nr. 202/05.05.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Renovarea energetică a Liceului Voievodul Mircea din Târgoviște, județul Dâmbovița” corpurile C1, C12, C16, C18
13. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 206/19.06.2025 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții „Modernizare și eficientizare energetică a Bazinului de înot din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște”
14. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 306/31.07.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Consolidarea și creșterea performanței energetice a liceului ,,Voievodul Mircea”- Corp C6 din Municipiul Târgoviște
15. Proiecte de hotărâri privind aprobarea unor Planuri Urbanistice
16. Proiect de hotărâre privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului Municipiului Târgovişte în Adunarea Generală a Asociaților societății MUNICIPAL SECURITY S.R.L.
ACTUALITATEacum 6 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Dâmboviţaacum 2 zileAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum 2 zileCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Dâmboviţaacum 6 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
ACTUALITATEacum o ziCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița























