ACTUALITATE
Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, 15 – 19 august 2022

Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 15 – 19 august 2022, va desfășura, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de infrastructură rutieră:
1. Covor bituminos pe DJ 702D, sectorul DN 72 – Dragomirești, L = 700 m
2. Covor bituminos pe DJ 702A, sectorul Drăgăești – Pământeni, L = 200 m
3. Covor bituminos pe DJ 710A, sectorul Vârfuri, L = 1,5 km
4. Covor bituminos pe DJ 702A, sectorul Valea Lungă, L = 2 km
5. Întreținerea îmbrăcămintei asfaltice pe DJ 720A, Gura Ocniței – Bucșani – Finta – Păstârnacu
6. Lucrări de întreținere la podul pe DJ 714 peste râul Ialomița, la Bolboci, km 25+479
7. Lucrări de întreținere și reparații pe DC 148 Zănoaga – contur lac Bolboci, malul stâng – Padina
8. Refacerea podului peste Ialomița, din comuna Moroeni, pe DJ 714, platoul Padina, punctul Diana – varianta provizorie
9. Semnalizare rutieră: montare de indicatoare rutiere și alte elemente pentru siguranța circulației
10. Protejarea corpului și platformei drumului prin șanțuri și rigole pavate, dar și podețe laterale, pe DJ 711A, la Răcari
11. Protejarea corpului și platformei drumului, prin șanțuri și rigole pavate, dar și podețe laterale pe DJ 702D, la Decindeni
12. Protejarea corpului și platformei drumului, prin șanțuri și rigole pavate, dar și podețe laterale pe DJ 721A, la Speriețeni
13. Amenajarea căilor de acces și a parcării Spitalului Județean de Urgență Târgoviște – Secția Psihiatrie, Gura Ocniței
14. Modernizarea DJ 711 Târgoviște – Comișani – Băleni, km 0+000 – 16+000, L = 16,00 km
15. Modernizarea DJ 711 Cojasca – Bujoreanca (DN 1A), km 35+350 – 40+830
16. Modernizarea DJ 711, sectorul Băleni – Dobra – Bilciurești – Cojasca, km 16+000 – 35+350, L = 19,350 km
17. Modernizarea DJ 101B, Butimanu – Niculești – limită județ Ilfov, km 0+000 – 8+135
18. Modernizarea DJ 720B, Ulmi – Nisipuri – Gura Ocniței, km 0+572 – 6+384, L = 5,812 km
19. Reabilitarea / modernizarea DJ 503, pe traseul limită județ Teleorman – Șelaru – Fierbinți, km 87+070 – km 95+532 (8,462 km), și DJ 611, pe traseul Fierbinți – Vișina – Petrești, km 22+000 – km 41+694 (19,694 km)
20. Podul pe DJ 711E, la km 3+680, peste râul Ialomița, la Ibrianu
21. Modernizarea DJ 702, limită județ Argeș – Cândești-Deal – Cândești-Vale
22. Modernizarea DJ 714, sector Bolboci – contur Lac Bolboci – Cheile Tătarului, km 24+366 – 29+900
23. Modernizarea șanțurilor și trotuarelor pe DJ 721, în satul Produlești, comuna Produlești
24. Modernizarea și reabilitarea a 2.677,96 m de drumuri comunale, în comuna Văleni-Dâmbovița
25. Realizarea șanțului betonat, a trotuarelor și podețelor de acces către proprietăți pe DJ 721, în satul Gura Șuții
26. Modernizare DJ 503 și DJ 611 pe traseul limită județ Teleorman – Glogoveanu – Fierbinți – limită județ Argeș, etapa a II-a
ATENŢIE! BULETIN RUTIER
1.Circulația publică pe sectorul DJ 714 Glod (DN 71) – Sanatoriul Moroeni – Peștera, cuprins între cabana Bolboci – contur lac Bolboci, malul drept – Cheile Tătarului, km 24+366 – 29+900, este închisă în perioada executării de lucrări de modernizare. Varianta ocolitoare este DC 148, Zănoaga (intersecție cu DJ 714) – lacul Bolboci, malul stâng – Padina (intersecție cu DJ 714, punctul Cheile Coteanu).
Notă: temporar (perioada 12 – 15.08.2022), când se desfășoară Festivalul Peștera – Padina, circulația rutieră este deschisă
2.Circulația vehiculelor cu greutatea mai mare de 2,5 t pe osie, pe podul situat pe DJ 714, Glod (DN 71) – Sanatoriul Moroeni – Peștera, la km 32+106, platoul Padina, punctul Diana (Casa Justin), este restricționată.
3.Circulația vehiculelor cu masă mai mare de 7,5 t pe DJ 719, sectorul intersecție DN 72 – Răzvad și sectorul intersecție cu str. Magrinii, Târgoviște, este restricționată.
4.Este restricționat temporar accesul vehiculelor cu masa maximă admisă de 3,5 t pe sectorul DJ 710, la km 17+650, situat în satul Costișata, comuna Bezdead, în vederea executării lucrărilor de refacere și consolidare a părții carosabile.
5.Circulaţia publică pe podul pe DJ 702A, peste râul Argeş, la Pătroaia, este închisă. Variantele ocolitoare sunt drumurile locale.
6.Sectoarele de drumuri judeţene care prezintă degradări şi alte pericole:
DJ 503, sectorul Fierbinți – limită județ Argeș
DJ 611, sectorul Glogoveanu – Fierbinți (sector pietruit)
DJ 710 Pucioasa – Bezdead (sectoare cu drum îngustat și avariat în zona Miculești – Măgura – Costișata)
DJ 720A, sectorul Gheboaia – Finta
DJ 712A Fieni – Bădeni – Runcu
DJ 716 Priboiu – Glodeni
DJ 711A, sectorul podul peste Argeș – autostrada A1
Facem următoarele recomandări participanţilor la trafic:
Se va circula cu viteză redusă și cu atenţie mai ales în zonele semnalizate cu indicatoare rutiere ce au semnificaţia „drum cu denivelări”, viteza trebuind adaptată la starea părţii carosabile.
Recomandăm ca deplasările pe traseele montane să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător şi totodată să se acorde atenţie sporită în zonele cu drum îngustat, în zonele cu alunecări de teren şi acolo unde există posibilitatea de dislocare a anrocamentelor.
Vă rugăm să vă informați în prealabil în legătură cu condițiile meteorologice din zonă, mai ales în perioadele de atenționare de vreme rea, prin intermediul Administrației Naționale de Meteorologie.
Se va respecta, cu strictețe, semnificația indicatoarelor rutiere de informare, semnalizare și reglementare.
Detalii suplimentare privind situaţia sectoarelor amintite puteți obține de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Direcţia Tehnică, telefon +40 245 207625, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița
ACTUALITATE
Nucetul a fost în dublă sărbătoare: Izvorului Tămăduirii și Ziua Comunei

Pentru cine nu știe, Mănăstirea Nucet nu ar fi arătat așa cum se prezintă astăzi, o adevărată perlă a ortodoxiei românești, un lăcaș de închinăciune cum puține există în țară, dacă în urmă cu mulți ani câțiva fii ai acestui județ, îi numim aici pe Ion Dumitru – fost director al RNP Romsilva și pe regretații Ion Stan – fiu al satului, deputat în Parlamentul României, Costel Preda – fost director al Direcției Silvice Dâmbovița, Victor Sanda – fost prefect al județului Dâmbovița și mulți alții, nu ar fi dat o mână de ajutor serioasă pentru renașterea parcă din propria cenușă a Mănăstirii Nucet. Un rol important l-au avut și capii Bisericii Străbune care au vegheat și contribuit la împlinirea acestui vis divin. Pe aici, prin anii 70-90, printre zidurile vechilor chilii și cele de la intrare în incinta mănăstirii, copiii din sat se jucau de-a războiul, încingeau partide de fotbal sau, unii mai curajoși, urcau în turla bisericii pentru a căuta ouă de păsări sau pentru a admira așezarea de la înălțime.
Ani la rândul, doar clopotul din fața bisericii, prins în mijlocul unei schele din lemn, bine construită, străjuită de câțiva brazi semeți, bătea grav, cu un sunet fulgera până dincolo de hotarele satului. Acum, totul este astfel. Dumnezeu a ținut cu această comunitate, a dat har și putere celor care au trudit aici și au întâmpinat destule greutăți până când totul s-a săvârșit. Să nu uităm că, sub poala pădurii au ostenit, la începuturi, câteva călugărițe care viețuiau într-un vagon de campanie, cu destule lipsuri, dar cu gândul și inima la Dumnezeu! Dar asta este o altă poveste pe care, odată și odată, o vom pune în pagină…

Revenind la ziua de astăzi când lumea creștin ortodoxă cinstește sărbătorea de „Izvorul Tămăduirii”, ziua în care, spune legenda, un orb și-a recapătat vederea după ce Maica Domnului i-a vestit viitorului împărat Leon cel Mare să-l ducă pe bietul om în pădurea din apropierea Constantinopolului, să îi potolească setea și să îi spele fața. După ce-i atinge ochii cu apa acelui izvor, orbul vede din nou. Când Leon cel Mare ajunge împarat, în acel loc sfânt din pădure, înalță o biserică drept semn al recunoștinței pentru minunea săvârșită de Maica Domnului.
Și la Nucet, la umbra pădurii, la câțiva pași de mănăstire, dăinuie de ani buni „fântâna de leac”. Un loc respectat de localnici, dar care, o mare perioadă de timp, fiindcă așa erau vremurile și orânduirea, a zăcut neamenajată. Izvorul de leac a fost refăcut odată cu mănăstirea. Acum, a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru creștin ortodocșii din județ, dar și din alte zone ale țării.

De Izvorul Tămăduirii, vin oamenii aici cu miile pentru a participa la slujba religioasă săvârșită de Înalt Prea Sfinția Sa Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, și pentru a lua apă sfințită, care să-i ocrotească de bolii și alte necazuri ale trupului și firii.
De 18 ani Nucetul, de Izvorul Tămăduirii, devine un epicentru al credinței și smereniei creștin ortodoxe. Locul unde oamenii vin, blajini, cu inimile deschise, cu ardoare și încredere deplină în Mântuitorul Nostru Iisus Hristos. Sărbătorea religioasă a devenit una emblematică pentru Nucet, care, în același interval de timp, sărbătorește și „Ziua Comunei”. Localnicii, după ce se încheie Sfânta Liturghie de la Mănăstire, după sfințirea apei, merg să petreacă în perimetrul pregătit special de administrația publică locală, unde, în cinstea satului, este organizat și un spectacol muzical artistic. Gazdă la acest eveniment cultural deosebit a fost primarul comunei Nucet – Luisa Bărboiu.

De precizat că, astăzi, de Izvorul Tămăduirii, la Nucet au fost prezenți președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul Marian Tănase, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculăescu, președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște – Claudia Gilia, președintele Administrației Fondului de Mediu – Florin Bănică, primari ai mai multor localități din județ, consilieri județeni, șefi de instituții și, evident, sute de credincioși veniți din toate colțurile județului.
În cuvântul său de învățătură, ÎPS Nifon , Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, a amintit de dimensiunea teologică a acestei sărbătorii, arătând că Izvorul Tămăduirii are în centrul său pe Maica Domnului, pe Cea care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, Biruitorul morții, pe Cea care mijlocește pururi pentru noi și se constituie în expresia cea mai înaltă a iubirii Creatorului.
„De aceea, privind spre Maica Domnului, ca spre izvorul nesecat al milostivirii dumnezeiești, vedem pe cea prin care Fiul lui Dumnezeu a intrat în istoria noastră și a înnoit definitiv chipul lumii”, a precizat ÎPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei.
A mai spus Înaltul Ierarh că Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare care poate fi înțeleasă numai din perspectiva Învierii Domnului, izvorul credinței, mărturiei și vieții noastre, minunea care a transformat ireversibil istoria și civilizația umană.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a spus că a participat cu inima deschisă și cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Nifon la sărbătoarea de la Nucet.
„Am fost alături de oameni veniți atât din județul nostru, cât și din alte zone ale țării, la slujba oficiată cu acest prilej.Este una dintre acele zile în care ne oprim din ritmul cotidian și ne întoarcem gândul către lucrurile care contează cu adevărat, iar numărul mare de credincioși arată cât de importante rămân astfel de momente.
M-am bucurat să văd atât de mulți oameni prezenți la slujbă și la Procesiunea la „Fântâna de Leac”, pentru că din astfel de clipe ne luăm liniștea și puterea de a merge mai departe”, este mesajul transmis de Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

ACTUALITATE
Nuclearelectrica și Universitatea Valahia înființează programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”

Nuclearelectrica și Universitatea Valahia din Târgoviște au înființat, în cadrul domeniului de studii universitare de masterat inginerie energetică, programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”, care va fi disponibil începând cu anul universitar 2026‑2027.
„Programul de masterat are 120 de credite transferabile și va fi cu predare în limba engleză. Obiectivul înființării acestui program de masterat este valorificarea oportunității de dezvoltare a specialiștilor în tehnologii nucleare avansate pentru industria nucleară, reactoare modulare mici, practic implementarea concretă a unei oportunități educaționale, care să conducă la formarea generației de specialiști în tehnologii avansate, capabilă să susțină, prin specializare aplicată, pe termen mediu și lung, implementarea și operarea acestor tehnologii.
Dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești creează cadrul pentru formarea de noi specialiști în energetică nucleară la nivel național, permițând, astfel, poziționarea avantajoasă a României, într-un domeniu de interes major la nivel european și internațional – atingerea de economii de scală în utilizarea tehnologiilor nucleare avansate cu scop comercial”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu la ISU Dâmboviţa. S-a stins din viață Lt. col. Ionuț Mihai Muscăloiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăA murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgovișteanul Dan Neculăescu, propus ambasador al României în Statele Unite ale Americii!
ACTUALITATEacum 6 zileHotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăGata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
ACTUALITATEacum o săptămânăSacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
Dâmboviţaacum 11 oreDoi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești
Dâmboviţaacum o săptămânăAntrenorul Ilie Poenaru și-a încheiat contractul cu Chindia după înfrângerea din meciul cu FC Bihor























