Connect with us

ADMINISTRAŢIE

VIDEO: Stadiul lucrărilor de schimbare radicală derulate la Școala Nr. 6 Târgoviște

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, în această dimineață, împreună cu viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și cu city managerul Gabriel Boriga, o vizită de verificare pe șantierul deschis la Școala Nr. 6 – „Tudor Vladimirescu” din Micro VI, acolo unde se execută lucrări de consolidare, reabilitare, extindere, modernizare și dotare. Vorbim despre cel mai mare proiect care a vizat vreodată infrastructura educațională din Târgoviște. Valoarea acestuia depășește 22 de milioane de lei – după cum a precizat edilul.

„Această unitate de învățământ va fi transformată total: reabilitarea integrală a corpului existent de clădire, construirea unui nou corp, cu șapte săli de clasă, o sală de festivități care va fi a doua cea mai mare sală din municipiul Târgoviște, ca număr de locuri, după Casa Sindicatelor. Discutăm de peste 600 de locuri. Vor fi construite săli de laboratoare, cabinete de toate tipurile, va fi extinsă sala de sport. Practic, nimic nu va mai avea legătură cu ceea ce exista înainte la această școală”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

A mai amintit edilul și despre alte investiții majore care vizează modernizarea infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște, proces care a fost demarat în urmă cu câțiva ani.

„În afară celor trei unități de învățământ de care discutăm pe actualul Program Operațional Regional – Școala Mihai Viteazul și Școala Matei Basarab, deja reabilitate și modernizate, și Grădinița nr. 8 la care lucrăm, încă 10 unități de învățământ din municipiul Târgoviște vor avea parte de lucrări importante de reabilitare, modernizare, extindere și dotare. Mă refer, spre exemplu, la grădinițele 1, 2 și 11, la liceele Voievodul Mircea și Ion Heliade Rădulescu, la școlile nr. 9, 1, 2 și Radu cel Mare, la Colegiul Economic Ion Ghica. Toate aceste unități de învățământ vor beneficia de lucrări importante de modernizare, fie prin PNRR, fie prin POR”, a punctat primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Voinești din 29 mai 2026

Publicat

pe

Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local Voinești, în data de 29 mai 2026, ora 16:00, la sediul acestuia, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții – proiect Modernizare străzi în satele Manga și Mînjina, comuna Voinești, județul Dâmbovița;

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii UAT Comuna Voinești, prin Consiliul Local Voinești, cu Parohia „Gemenea (Oncești ) în vederea realizării obiectivului de investiție „Conservare – restarurare pictură murală la biserica Parohiei Gemenea, din satul Oncești, comuna Voinești;

3. Proiect de hotărâre privind atribuirea numerelor administrative în Nomenclatorul stradal al comunei Voinești;

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificărilor taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare (casnici) pentru solicitările depuse la Primăria Voinești, conform anexelor emise de ADI „Management integrat al deșeurilor în județul Dâmbovița pentru luna iunie 2026;

5. Informare cu privire la prelungirea contractului de comodat încheiat cu Cabinet Dr. Mihai Raluca Elena;
6. Diverse.

PRIMAR,
SANDU GABRIEL

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Vot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera

Publicat

pe

Ședințele Consiliului Județean Dâmbovița curg șnur, chiar dacă sunt reprezentate în acest for legislativ local trei partide: PSD, PNL și AUR. Președintele Corneliu Ștefan a reușit să-i aducă pe aleși la același numitor, numit implicare și rezonanță cu dezvoltarea județului Dâmbovița.

Ieri – 20 mai 2026, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Dâmboviţa s-au aflat proiecte care privesc investiții ultra-necesare în cea mai mare unitate medicală din județ, respectiv Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. A fost votat, cu unanimitate de voturi, printre alte inițiative proiectul privind dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște cu echipamente medicale care diagnostichează și tratează pacienții critici cu patologie vasculară cerebrală acută. De asemenea, unitatea medicală dâmbovițeană, prin acceptul CJD, va încheia un parteneriat cu mai multe spitale din țară în vederea implementării proiectului „Screen-Life – Sistem național de screening prenatal și neonatal pentru diagnosticarea precoce și prevenție”. Finanțarea se face prin Programul Sănătate 2021-2027.

Au votat consilierii județeni, fără să ridice niciun fel de problemă, un proiecte de hotărâre care a vizat aprobarea parteneriatul dintre CJD și Primăria Lucieni, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), pentru modernizarea unei baze sportive. De asemenea, și-au dat acordul aleșii județeni și pentru modernizarea DJ 714, Glod – Sanatoriul Moroieni – Bolboci – Padina – Peștera, investiție deosebit de importantă pentru dezvoltarea turismului montan dâmbovițean.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite