Connect with us

ACTUALITATE

A început construcția unui mega complex internațional de golf la Niculești

Publicat

pe

Investițiile merg mai departe în județul Dâmbovița chiar dacă perioada socio-economică la nivel național și internațional nu este una tocmai propice pentru mediul de afaceri. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, se vede treaba, depune toate eforturile pentru a stimula sectorul investițional, pentru a aduce plus valoare județului.

Proiectul aflat acum în stadiul de implementare la Niculești este considerat de șeful administrației județene a fi unul dintre cele mai valoroase inițiative private pornite în ultimii ani în Dâmbovița. Peste 60 de milioane de euro sunt alocați de un investitor turc pentru edificarea unui complex destinat recreerii și practicării golfului, care se va întinde pe o suprafață de 72 de hectare.

După cum ne-a precizat omul de afaceri turc Metin Dogan, în afară de terenul cu 18 găuri pentru golf, vor mai fi construite 173 de vile moderne pentru turiștii și pasionații de golf care vin să își petreacă timpul aici, apartamente, parcare, sală de fitness, teren de baschet și alte facilități destinate, evident, celor cu dare de mână.

Complexul pentru golf de la Niculești va fi unul dintre cele mai mari și luxoase din lume. Prin această mega-investiție, comuna Niculești, din județul Dâmbovița, va intra pe harta internațională a terenurilor de golf de 5 stele.

Se lucrează intens, fapt remarcat și de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. La finalul anului 2023, investitorii vor ca totul să fie gata. În 2024, se are în vedere organizarea unui turneu internațional de golf la Niculești.

Metin Dogan a mulțumit președintelui Corneliu Ștefan și primarului Dorinel Soare, pentru faptul că i-au fost alături și l-au sprijinit în toate demersurile necesare materializării acestui proiect important. La rândul său, șeful administrației județene l-a felicitat pe investitorul turc fiindcă a ales Dâmbovița pentru demararea unui asemenea proiect de anvergură internațională.

Primarul Dorinel Soare a mărturisit că nu credea că pe suprafața de teren pe care administrația publică a pus-o la bătaie pentru realizarea unor proiecte economice se va edifica ceva. A mai existat o încercare și nu a fost dusă la bun sfârșit. Acum este sigur că lucrările merg pe un făgaș bun. Complexul de golf de la Niculești, în afară de taxele și impozitele pe care le dirijează spre bugetul local, va crea și câteva sute de locuri de muncă și va face din Niculești o locație cunoscută la nivel mondial.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Donație Lidl România pentru 15 secții de neonatologie, prin Salvați Copiii

Publicat

pe

Lidl aniversează 15 ani de activitate pe piața din România printr-o donație către Organizația Salvați Copiii. 3.238.500 de lei pentru dotarea a 15 sectii de neonatologie din țară cu 15 echipamente medicale vitale alese în funcție de nevoile fiecărei secții. Acestea vor susține tratamentul a peste 8.000 pacienți în fiecare an.

În cei 15 ani de activitate în România, Lidl a sprijinit proiecte sociale cu o valoare de peste 48 de milioane de euro, dintre care peste 6,2 milioane de euro în domeniul sănătății.

Cele 15 unități sanitare beneficiare ale proiectului aniversar Lidl România sunt:

  • Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” Onești – Ecograf portabil – 700 beneficiari/an
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila – Ventilator neonatal – 900 beneficiari/an
  • Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” (Maternitatea Giulești, București) – Sistem de monitorizare pulmonară – 120 beneficiari/an
  • Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan (Maternitatea Bucur, București) – Ventilator – 800 beneficiari/an
  • Spitalul Clinic CF 2, București – Ventilator – 50 beneficiari/an
  • Spitalul Orășenesc Bolintin Vale – Masă radiantă – 200 beneficiari/an
  • Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu – Ventilator – 200 beneficiari/an
  • Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – Incubator deschis – 200 beneficiari/an
  • Spitalul Municipal Toplița – Masă de reanimare – 100 beneficiari/an
  • Spitalul Municipal Gheorgheni – Analizor de biochimie – 400 beneficiari/an
  • Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Elena Doamna, Iași – Ecograf – 800 beneficiari/an
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș – Ecograf – 800 beneficiari/an
  • Spitalul Municipal de Urgență Roman – Masă de reanimare cu resuscitator integrat – 900 beneficiari/an
  • Spitalul Județean de Urgență Satu Mare – Mașină de spălat biberoane – 1400 beneficiari/an
  • Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad – Incubator – 800 beneficiari/an

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Ocol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL

Publicat

pe

Jandarmii din județul Dâmbovița au constatat, în urma unei acțiuni de control, că reprezentanții unui ocol silvic privat încercau să acopere cu documente fictive cantități însemnate de material lemnos tăiat ilegal. În urma verificărilor, jandarmii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.000 lei și au întocmit un proces-verbal de sesizare pentru o posibilă infracțiune informatică – ne informează IJJ Dâmbovița.

„Neregulile au fost constatate după ce jandarmii au depistat, în zona împădurită din localitatea Mărcești, cinci transporturi consecutive de material lemnos. Toate avizele electronice de însoțire proveneau de la același ocol silvic privat. În urma cubajului faptic efectuat de specialiști, s-a constatat o discrepanță majoră între volumele de masă lemnoasă înscrise în aplicația SUMAL, respectiv 7 metri cubi și realitatea din autoutilitară și atelajele hipo, cantitățile transportate ilegal fiind mai mari cu aproximativ 5 metri cubi.

Pe parcursul aceleiași acțiuni, un alt contravenient a prezentat organelor de control fotografia unui aviz electronic de însoțire. În mod suspect, în urma verificărilor în baza de date SUMAL, documentul nu figura ca fiind emis sau introdus in aplicație, fapt ce indică o tentativă de eludare a sistemului de monitorizare prin generarea de avize fictive offline.

Conducătorii vehiculelor au recunoscut verbal în fața jandarmilor că au încărcat în mașină și căruțe exact cantitățile indicate și cubate direct de către reprezentantul ocolului silvic privat. Cercetările au fost preluate de politiști, urmând a fi stabilite măsurile legale”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Jandarmeria Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite