Dâmboviţa
Polițiștii din Dâmbovița, percheziții în București și două județe într-un dosar de înșelăciune și spălare de bani

Polițiștii Dâmbovița au pus în aplicare, în această dimineață, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și colegii din Buzău, șapte mandate de percheziție domiciliară, patru în județul Ilfov, două în municipiul București și unul în județul Buzău. Cinci persoane urmează să fie aduse la audieri în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, spălare de bani și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – iunie 2022, cinci persoane ar fi înșelat reprezentanții unor societăți comerciale în urma achiziționării unor cantități de cereale.
Totodată, cei în cauză ar fi sustras din societățile pe care le administrau sau le controlau bani și bunuri mobile, în folosul propriu sau al altor societăți comerciale. Prejudiciul în cauză este de aproximativ 2.000.000 de lei”, se precizează într-un comunicat remis de IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Accident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni

Accident rutier, în această seară, în jurul orei 18:30, pe DN72, în zona Șuța Olteni, județul Dâmbovița. A fost vorba despre o coliziune între două autoturisme, soldată cu trei victime încarcerate, între care una inconștientă, dar cu funcții vitale – ne informează ISU Dâmboviţa. Cei trei răniți, doi bărbați și o femeie, au fost transportați la spital. La fața locului au acționat două echipe de la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița și unul SMURD, precum și pompierii din Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare.
Polițiștii au stabilit faptul că un șofer de 18 de ani, din comuna Lucieni, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Lucieni. Cei doi șoferi și o femeie, de 39 de ani, pasageră în al doilea autoturism, au fost răniți. Cercetarea la fața locului a fost efectuată cu Scannerul 3D Faro Zone – ne informează IPJ Dâmbovița.
Dâmboviţa
Focuri de armă pe ulița satului, în Uliești. A tras în direcția unui băiat de 16 ani

Un bărbat de 30 de ani, în Uliești, județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv după ce, vineri seară, în jurul orei 22:45, a executat un foc cu o pușcă de tip airsoft în direcția unui minor, de 16 ani, și ulterior, l-a agresat fizic.
Individul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 3 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























