Călăraşi
718 șoferi amendați doar în județul Călărași! 186 pentru depășirea vitezei legale

Polițiștii de la Serviciului Rutier din cadrul IPJ Călărași au sancționat, săptămâna trecută, 718 șoferi care au încălcat legislația în domeniu. 186 dintre aceștia au fost amendați pentru depășirea limitei de viteză.
De asemenea, au reținut 86 de permise de conducere, au retras 36 de certificate de înmatriculare și au constatat 8 infracțiuni. În 4 cazuri a fost vorba de conducere sub influența alcoolului și alte două persoane au fost prinse la volan deși nu dețineau carnet de șofer.
„Au fost folosite echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM. Pe lângă acestea, polițiștii au utilizat și aparatele etilotest și drugtest pentru depistarea și sancționarea persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive”, ne informează IPJ Călărași.
Călăraşi
Autocar cu 60 de călători, implicat într-un accident rutier în Călărași

Grav accident de circulație, în această după-amiază, în județul Călărași. Au fost implicate un autocar în care se aflau 60 de călători și un autotren încărcat cu radiatoare. Evenimentul rutier a avut loc în zona Drajna.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, începând cu ora 14:56. Ca urmare a acestei coliziuni, au fost rănite 12 persoane. Pentru una dintre victime, a fost solicitat elicopterul SMURD.
La fața locului au fost mobilizate șapte resurse medicale din cadrul ISU Călărași și de la Serviciul Județean de Ambulanță, plus două autospeciale cu modul de descarcerare și două autospeciale pentru muncă operativă.
Circulația rutieră pe sensul de mers Drajna-Slobozia a fost blocată. Polițiștii au acționat pentru fluidizarea traficului. De asemenea au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
ACTUALITATE
Nu uita de ființele necuvântătoare! Sigur le este sete!

În contextul atenționărilor meteo de caniculă, reprezentanții ISU Călărași ne atrag atenția să nu uităm de ființele necuvântătoare.
„Poate n-au gură să strige, dar sigur le este sete! Lasă-le undeva la umbră un bol cu apă! Poți și tu să faci o faptă bună, nu te costă aproape nimic!”, este îndemnul pompierilor din Călărași.
ACTUALITATEacum o săptămânăRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 3 zilePatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zilePrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
ACTUALITATEacum 2 zileUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămână18-19 iulie 2026. Zilele orașului Găești. Programul aici
ACTUALITATEacum 7 zileNu rata! De Sfântul Ilie, petrecem la „Ziua comunei Pietrari”
ACTUALITATEacum 6 zileAJOFM Dâmbovița, informare importantă pentru absolvenții din promoția 2026
Argeșacum o săptămânăMotociclist decedat într-un accident rutier în Oarja, județul Argeș


























