Connect with us

Dâmboviţa

Chindia Târgoviște are șanse mari să scape de retrogradare, spune noul antrenor – Toni Petrea

Publicat

pe

Apropierea de hăul retrogradării a provocat un cutremur pe banca tehnică a AFC Chindia Târgoviște. S-a decis schimbarea antrenorilor, pe fondul rezultatele slabe obținute și pentru a încerca salvarea de la înec a echipei aflată pe ultimul loc al clasamentului.

Adrian Mihalcea a trebuit să predea cârma. Au venit la comanda navei aflată în derivă Anton Petrea și Cristian Țermure. Secunzii lui Mihalcea au rămas în continuare în echipaj. Președintele Clubului, Marcel Ghergu, vizibil marcat de situația de criză apărută, a precizat că, împreună cu noii antrenorii, va încerca redresarea navei. Este nevoie de foarte multă muncă pentru atingerea acestui deziderat. Este greu, dar nu imposibil!

Anton Petrea a spus că momentul prin care trece echipa este unul deosebit de dificil. Delicat. În opinia sa, echipa este una de calitate și nu merită să se afle pe un asemenea loc.

„Am venit la Târgoviște cu sufletul deschis, să ajutăm, să creștem nivelul echipei. Este foarte important să adunăm cât mai multe puncte pentru a ne îndepărta de această poziție deloc confortabilă”, a mărturisit Toni Petrea.

Antrenorul consideră că jucătorii au nevoie de încredere în forțele proprii. Lotul este unul de valoare, dar trebuie stimulat, pus la treabă. Unitatea este primordială. A mai spus Petrea că ieri a avut primul antrenament cu echipa. Astăzi, au urmat încă două reprize. A precizat selecționerul Chindiei că trebuie să se edifice complet cu privire la potențialul jucătorilor și apoi va căuta soluții. Pe unii îi cunoaște bine, le știe stilistul de joc, forța, temperamentul, dar mai sunt multe de pus la punct.

Reclama

Anton Petrea a precizat că nu are de gând să comenteze situația de până acum a echipei și prestația antrenorilor dinainte. Ar fi urât, nepoliticos și nici nu ar schimba în vreun fel lucrurile. Noul antrenor al Chindiei crede că există șansa de a scăpa de retrogradare. Mai sunt 20 de partide de disputat în sezonul regulat.

„Trebuie să muncim. Să câștigăm puncte. Cred că sunt șanse mari să ne îndeplinim acest obiectiv. Trebuie să avem mai multă încredere, mai mult optimism, mai multă dorință de a performa și vom reuși”, a mai adăugat antrenorul.

 

Secundul Cristi Țermure, la fel, a afișat un optimism temperat. Cine ar arăta mai mult în condițiile date? Ca și Petrea, crede evident în șansa echipei fanion a județului Dâmbovița de a scăpa de retrogradare. În ceea ce îl privește, a precizat că va face totul pentru a atinge acest obiectiv. Situația este una complicată, dar nu imposibil de depășit.

Rămâne să vedem rezultatele. Jocul fotbaliștilor, încrederea, spiritul de echipă transpus în evoluția din teren, tehnica abordată. Toate acestea sunt elemente care, dacă sunt respectate, luate în seamă, pot depărta Chindia de retrogradare. Tocmai acesta este rolul noului duo tehnic, să readucă echipa pe linia de plutire.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

ITM Dâmbovița a intensificat controalele ce vizează protecția angajaților pe timp de caniculă

Publicat

pe

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a intensificat acțiunile de control și prevenire în domeniile în care lucrătorii sunt cei mai expuși efectelor caniculei, cu precădere în agricultură și construcții. Verificările s-au desfășurat în contextul avertizărilor meteorologice privind temperaturile extreme și au urmărit verificarea modului în care angajatorii respectă obligațiile prevăzute de O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile ce trebuie aplicate pentru protecția persoanelor încadrate în muncă în perioadele cu temperaturi extreme.

Inspectorii de muncă au verificat dacă riscurile generate de temperaturile ridicate au fost evaluate, dacă activitatea este organizată în funcție de condițiile meteorologice, dacă măsurile de protecție sunt aplicate efectiv și dacă lucrătorii au fost informați și instruiți cu privire la riscurile expunerii la caniculă.

Totodată, au fost urmărite măsurile minime obligatorii pe care angajatorii trebuie să le asigure în perioadele cu temperaturi extreme:
– reducerea intensității efortului fizic,
– alternarea perioadelor de lucru cu pauze în locuri umbrite sau ventilate,
– asigurarea unei cantități de 2-4 litri de apă potabilă pentru fiecare lucrător pe schimb
– echipamente individuale de protecție adecvate și, acolo unde natura activității o impune, facilități pentru igiena personală.

În situațiile în care aceste condiții nu pot fi îndeplinite, legislația prevede adaptarea programului de lucru sau întreruperea temporară a activității, în condițiile legii.

În cadrul acțiunilor desfășurate în această săptămână, inspectorii ITM Dâmbovița au efectuat 24 de controale, în principal la angajatori din domeniile agriculturii și construcțiilor. În majoritatea unităților verificate, inspectorii au constatat că angajatorii au conștientizat importanța protejării salariaților în perioadele de caniculă, acordând o atenție deosebită asigurării apei potabile și hidratării corespunzătoare a lucrătorilor.

Reclama

Marius Lixandru, inspector-șef al ITM Dâmbovița:

„Temperaturile extreme nu reprezintă doar un disconfort, ci un risc profesional care poate avea consecințe grave asupra sănătății lucrătorilor. Obiectivul nostru nu este aplicarea de sancțiuni, ci prevenirea accidentelor și a incidentelor generate de caniculă. Protejarea salariaților trebuie să fie o prioritate. O sticlă cu apă, o pauză la umbră sau adaptarea programului de lucru pot face diferența atunci când temperaturile ating valori extreme”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dâmbovița. Copiii au descoperit patrimoniul prin joc și creativitate în primele zile ale programului „Vacanță la muzeu”

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, desfășoară, în perioada 3–14 august 2026, programul educațional „Vacanță la muzeu”, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Încă din primele zile, proiectul s-a bucurat de un interes deosebit, participanții descoperind patrimoniul cultural prin activități interactive, creative și adaptate vârstei lor.

În perioada 3–6 august, copiii au participat la patru ateliere tematice, fiecare oferindu-le ocazia de a învăța prin experiență și de a-și dezvolta creativitatea, îndemânarea și spiritul de echipă.

Programul a debutat cu atelierul „Împletim și despletim”, în cadrul căruia participanții au descoperit tehnici inspirate din meșteșugul tradițional al împletitului. Folosind materiale adaptate vârstei lor, copiii au realizat propriile creații și au aflat informații despre importanța acestui meșteșug în viața comunităților de odinioară.

În cea de-a doua zi, atelierul „Potcoava norocoasă” i-a familiarizat pe copii cu tradițiile și obiceiurile specifice spațiului românesc. Prin activități practice și discuții interactive, aceștia au descoperit simbolistica potcoavei și rolul ei în cultura populară.

Miercuri, participanții și-au pus imaginația la încercare în cadrul atelierului „Mozaic din hârtie”, unde au transformat materiale reutilizabile în lucrări originale. Activitatea a contribuit la dezvoltarea îndemânării, răbdării, atenției la detalii și a simțului estetic, încurajând totodată grija față de mediul înconjurător prin reutilizarea creativă a materialelor.

Reclama

Joi, copiii au pătruns în universul artei prin atelierul „Ghid de lectură a unei opere de artă – Sculptura”. După o scurtă prezentare a tehnicilor utilizate în sculptură și a elementelor care definesc această formă de expresie artistică, participanții au realizat, sub îndrumarea specialiștilor muzeului, motive decorative prin cioplirea materialului cu dăltițe, experimentând într-un mod sigur și adaptat vârstei lor procesul artistic.

Entuziasmul, curiozitatea și implicarea copiilor au transformat fiecare atelier într-o experiență educativă și recreativă, demonstrând că muzeul poate fi un spațiu al descoperirii, al creativității și al învățării prin practică.

Programul „Vacanță la muzeu” continuă în zilele următoare cu noi activități dedicate istoriei și patrimoniului: „Micii Tipografi”, „O zi din viață în preistorie”, „De-a dacii și romanii”, „La curtea lui Vlad Țepeș”, „Unirea pe înțelesul tuturor” și „Hai la târg! – Târgul Moșilor de la Târgoviște”, oferind copiilor noi oportunități de a învăța prin joc și experiențe directe.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite