Dâmboviţa
Ionuț Vulpescu, deputat: De la tentația populistă la tentația totalitară nu este decât un pas!

Consecvent unor principii clare de a spune lucrurilor pe nume, ieșind din șabloane rutinei de partid, deputatul Ionuț Vulpescu a atras atenția celor care militează pe partea stângă a eșichierului politic că, în Europa, pe fondul crizelor de tot felul, care se completează reciproc, riscurile populismului și ale politicilor economice și sociale lipsite de alternative sunt reale. Deja se manifestă. A vorbit fostul ministru al Culturii despre fenomenul politic consumat recent în Italia, unde alegerile au fost câștigate de formațiunile de dreapta. Totul s-a produs pe fondul unor nemulțumiri, al unor stări de lucruri induse de criza energetică, explozia prețurilor de după, dar și al politicii confuze duse la nivel european.
„Dacă trecem dincolo de aparențe, în Italia nu s-a produs nicio schimbare de fond și nici nu se va produce. Este doar o supapă de siguranță, deschisă după trei ani de criză, care au dus la acumularea de tensiuni importante în societatea italiană. Așa cum se spunea despre Tony Blair că a fost adevăratul urmaș al Doamnei de Fier, așa se va spune despre Giorgia Meloni, că este adevăratul urmaș al lui Draghi”, a precizat deputatul Ionuț Vulpescu.
Mai susține parlamentarul social-democrat că, și la noi, tentația populistă este mare, dar România nu este Italia și nu își permite acest lux politic, „indiferent de faptul că suntem la stânga sau la dreapta, ideologic vorbind, sau că suntem la putere sau în opoziție. Avem, în contextul crizei, un spațiu tot mai redus de manevră în plan politic. Nu mă refer la funcționarea democratică a societății românești. Eu cred sincer că avem nevoie de o mai activă contraputere, care să amintească politicului de obligațiile sale. Iar această contraputere este cetățeanul. Numai că retragerea lui din spațiul public este o veste proastă. Locul cetățenilor este luat de tot felul de ”profeți”, care predică false soluții, ce adâncesc criza, în loc să o calmeze”, a mai menționat Ionuț Vulpescu.
Europa, spune deputatul PSD, se află într-un adevărat festival al populismului și spectacolele de acest tip nu sunt deloc în regulă.
„Este semn că politicul nu mai are ce propune societăților respective. Asta trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Pentru că, place sau nu acest adevăr, ne aflăm, practic, într-un regim cu ”partid unic”, de vreme ce oricine ar câștiga alegerile, oriunde în Europa, politicile economice și sociale sunt aceleași, de extracție neoliberală: tăieri de taxe și de impozite, privatizări în serviciile publice de educație, sănătate, transporturi, demontarea brutală a Statului Bunăstării. Construcția de alternative nu mai funcționează. Iar când cresc periculos frustrările cetățenilor, lor li se administrează o porție de populism, pe post de calmant. Schema asta nu are cum funcționa la nesfârșit. Nimeni nu are resurse financiare pentru a plăti eșecurile piețelor din bani publici”, a mai arătat deputatul PSD.
Ionuț Vulpescu a mai constatat un lucru pe care, cu siguranță, îl vedem mulți. Partidele europene de stânga sunt slabe, tocmai acum când ar trebui să fie pe scena dezbaterii publice și să ofere alternative.
„Din prea mult reformism, stânga nu mai are o adecvare la realitate, care e de așteptat din partea ei. Iar dreapta europeană nu are niciun interes să producă așa ceva. Că va guverna la extreme, că va guverna mai aproape de centru, știe că va guverna, indiferent de performanțe. Iar asta și din lipsă de competitori serioși la stânga.
Trebuie să ne gândim serios, pentru că de la tentația populistă la tentația totalitară nu este decât un pas. Și prea mulți, din spațiul politic european, par gata să-l facă. Dar când a fost totalitarismul o soluție, și pentru cine? Dacă vrem reforma clasei politice, atunci să începem cu reforma gândirii, și acțiunii, politice. Dacă nu facem asta, ne limităm la o ipocrizie ce ne va rupe și mai mult de cetățeni și de agenda lor. Și tentația totalitară poate face pasul la totalitarism fără să mai putem reacționa. Depinde de noi încotro se duce politicul, nu doar în România”, a concluzionat deputatul Ionuț Vulpescu.
ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat când va fi finalizat proiectul de la Liceul Ion Heliade Rădulescu

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, săptămâna aceasta, o vizită de lucru pe șantierul deschis la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, pentru a se asigura că investiția care vizează reabilitarea, consolidarea și modernizarea corpului principal de clădire al acestei unități de învățământ se derulează fără sincope.
Practic, această școală din municipiu este refăcută de la fundație până la acoperiș. Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, iar finanțarea este 100% nerambursabilă. A anunțat edilul, la finalul vizitei de lucru, că investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar 2027-2028.
Reamintim faptul că anul trecut, în luna octombrie, a fost dat în folosință Corpul B al Liceului „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, care a făcut, de asemenea, obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare.
ACTUALITATE
VIDEO. Bucurie și culoare la Festivalul Dovleacului organizat la Centrul Cultural Titu

Festivalul Dovleacului organizat, astăzi – 31 octombrie 2026, de Primăria Titu, la Centrul Cultural din oraș, s-a transformat într-o sărbătoare plină de culoare și voie bună, nu doar pentru copii, ci și pentru părinți și bunici – spune edilul Laurențiu Costache.
„Costumele creative, jocurile, concursurile și momentele de pe scenă au adus zâmbete și emoții frumoase. Cei mici ne-au surprins prin imaginație și curaj, iar părinții și bunicii le-au fost aproape, încurajându-i și bucurându-se alături de ei.
Îi felicit pe toți copiii care au participat și le mulțumesc familiilor pentru că au răspuns cu drag invitației noastre! Mulțumesc și tuturor celor care s-au implicat în organizare și au pus suflet în această zi.
Îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc în care să veniți cu drag, în care copiii să își descopere pasiunile, să lege prietenii și să capete încredere în ei. Mă bucur că, prin fiecare activitate, această dorință prinde viață.
Vom continua să susținem cultura și să pregătim evenimente care ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Pentru că și din astfel de momente se construiește o comunitate unită, în care copiii cresc cu bucurie și cu amintiri frumoase”, este mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache, la finalul zilei.
VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 7 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 3 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























