Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Veșnicia s-a născut la sat, iar în comuna Voinești este și prețuită!

Publicat

pe

Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, a demonstrat că este preocupat de prezentul și viitorul localității, dar nu uită nici de trecut, de tradițiile locului, de așezămintele creștin-ortodoxe în jurul cărora a vibrat comunitatea, a mers înainte cu credință și s-a înrădăcinat puternic pe aceste meleaguri. Așa cum ne spunea cu puțină vreme în urmă edilul de la Voinești, când l-am găsit dând indicații unor muncitori cum să lucreze mai bine la montatul pietrei pe aleile unui lăcaș de rugăciune, „bisericile sunt oglinda sufletului nostru, al comunității noastre, locul unde luăm contact cu lumea, prin ritualul botezului, punctul unde se zămislește familia, prin actul sfânt al cununiei, și poarta spre nemurire, care ni se deschide fiecăruia când ne vine rândul”.

Contribuția administrației locale la înfrumusețarea și întreținerea bisericilor de pe teritoriul comunei nu a fost așa, o simplă dorință a primarului Dănuț Gabriel Sandu. A existat o comunicare cu preoții parohi, cu cetățenii și consilierii locali, apoi propunerea edilului a fost însușită și aprobată de aleșii locali. Așa s-a procedat cu fiecare lucrare în parte. Fie că s-a construit o clopotniță, un gard împrejmuitor sau au fost realizate diferite dotări în folosul enoriașilor. De aproape două luni, la Voinești, se lucrează la montarea de borduri și realizarea de alei pavate în curțile bisericilor din satele Mînjina și Manga. Urmează ca, până la sfârșitul anului, același tip de proiect să fie materializat și la biserica din Suduleni.

Primăria, pentru a fi în ton cu normele europene, dar și cu respectul cuvenit pentru obiceiurile consumate în trecerea noastră prin această lume, a construit în comună două capele mortuare. La Voinești și Izvoarele. Urmează să fie edificate astfel de proiecte, firești până la urmă, și în celelalte sate. Capelele, care dispun de tot ceea ce este necesar în desfășurarea ritualului de înmormântare, sunt administrate de către autoritățile locale.

Apoi, poate că nu peste tot în mediul rural cimitirile sunt administrate de Primărie. De obicei, de aceste așezămintele se ocupă biserica. La Voinești este altfel. Așa cum se practică în țările civilizate și în mediul urban. Administrația locală se îngrijește de cele șase cimitire din comună. Întreținerea perimetrelor destinate locurilor de veci este efectuată de lucrători autorizați, care au grijă de curățenie, de spațiile verzi etc. Cimitirile din Voinești au fost parcelate și s-au turnat alei betonate. Există, de asemenea, iluminat public și instalație de apă.

„Nu trebuie să neglijăm nimic din ceea ce face parte din existența noastră. Trebuie să avem respect și aplecare spre tot ceea ce compune până la urmă comunitatea noastră, iar cimitirile sunt o bucată importantă din istoria noastră. Locurile de odihnă ale înaintașilor noștri, ale celor ce vor urma fac parte din lumea noastră și trebuie să arătăm respectul cuvenit față de aceste așezăminte”, ne-a spus primarul Gabriel Dănuț Sandu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite