Connect with us

ACTUALITATE

A plecat la veșnicie încă un titan al culturii românești

Publicat

pe

Ieri – 17 octombrie 2023, a trecut în veșnicie academicianul Eugen Simion, unul dintre marii oameni de cultură ai României. Un spirit desăvârșit, un căutător și slujitor devotat limbii și literaturii române. Despre profesorul Eugen Simion, făuritorul unui genial Dicționar al Literaturii Române, a scris un text emoționant, pe pagina sa de Facebook, deputatul Ionuț Vulpescu. A amintit fostul ministru al Culturii despre prima sa întâlnire cu Eugen Simion, consumată în urmă cu 40 de ani pe holul Facultății de Litere a Universității din București.

„Aveam câțiva ani și eram în București, alături de mama mea, profesoară de limba română, care își pregătea lucrarea de grad, sub îndrumarea lui Eugen Simion, dedicată literaturii prietenului său apropiat, Marin Preda. De atunci, pe Eugen Simion l-am revăzut la diferite vârste. Din diferite demnități. În diferite conjuncturi. Și mi s-a părut că nimic nu se schimbă în ființa lui: un creator de cultură nedezmințit, un constructor, un om care a rămas constant în credințele și convingerile lui.

Imaginea de atunci e cumva paradigmatică: nu s-a purtat „cu mănuși” niciodată. Simțeai, din stilul lui de viață, fidelitatea pentru cultura franceză, dar înțelegeai, din opera lui, expresia unui umanist erudit, care și-a câștigat locul canonic lângă Lovinescu sau Vianu. E ceva dialectic în destinul lui Simion: anul acesta se împlinesc 100 de ani de nașterea lui Marin Preda și 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu. Moartea lui Eugen Simion e între sărbătoarea fatidică a nașterii prietenilor lui buni. E ceva celest aici, căci numai doi prieteni te pot întovărăși pe un drum necunoscut, al unui cer care a dat Dimineața poeților și acum ivește amurgul criticului.

Nu va scrie nimeni, despre el, in illo tempore. Simion rămâne, hic et nunc. Sunt două credințe ale lui Eugen Simion care fac ca numele lui să fie aici, și acum, pentru totdeauna, o altfel de conștiință. A crezut în subtilitatea, tăria și eleganța limbii române, și a crezut în cultura română ca nefiind una minoră. “Pleiade” e rezultatul acestui dublu adevăr care a făcut, din Eugen Simion, unul dintre titanii postmodernității noastre. Și în 15 ianuarie, când unii vor umple pereții de Facebook cu versuri de Eminescu, și alții vor trăi acea zi ca oricare alta, să vă amintiți că autorul Zilei Naționale a Culturii a fost Eugen Simion. El a vrut ca de Ziua Poetului să celebrăm o identitate culturală care, pentru străinii de cultură, a devenit o paradă a tăierilor și lansărilor de panglici.

Eugen Simion a crezut în literatura română, în limba română și în miturile fondatoare ale culturii naționale. Astăzi, literele noastre sunt în doliu, iar mulți dintre cei care i-au fost studenți aprind o lumânare sau deschid “Timpul trăirii. Timpul mărturisirii”. Nu vă faceți însă griji pentru ceea ce Eugen Simion ar fi numit, în cuvintele unuia dintre titlurile sale, „Întoarcerea autorului”. Spiritele ca el nu părăsesc niciodată lumea pe care au ținut-o vie. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!”

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Publicat

pe

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.

„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.

“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.

„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.

Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite