ACTUALITATE
Dâmboviţa: Mesajul prefectului Claudia Gilia cu prilejul „Zilei Armatei Române”

Astăzi – 25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei României. Astăzi, mai mult ca oricând, ne-am convins că fără o armată modernă, fără militari bine pregătiți, fără investiții serioase și fără partenerii NATO – România ar fi avut, poate, o altă soartă. Din fericire, România alocă de câțiva ani un procent semnificativ și constant din PIB pentru Armată.
Astăzi, îi comemorăm pe toți înaintașii noștri care și-au sacrificat viața pentru valori precum libertate, independență și democrație și îi cinstim pe cei care încă sunt în viață.
În cel de-al Doilea Război Mondial, ostașilor români nu le-a fost ușor să elibereze țara, să readucă Ardealul în componența României, să-și lase familiile și se plece mii de km pentru a face dintr-un ideal – o realitate. Dar au reușit, unii chiar cu prețul vieții. Avem obligația să ducem mai departe aceste valori.
Dragi militari,
Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru țara noastră. Știm ce eforturi faceți zi de zi. Știm că nici dumneavoastră nu vă este ușor în condițiile unui război la graniță.
Dragi români,
Astăzi nu suntem singuri, avem militari NATO pe teritoriul nostru care sunt angajați să apere Flancul Estic. Țara noastră este un scut puternic în Estul Europei. Avem o armată modernă și care este compatibilă cu cele NATO 100%.
Claudia Gilia,
Prefectul județului Dâmbovița
ACTUALITATE
Tânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!

Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată, ieri – 19 iunie 2026, cu privire la plecarea voluntară a Andreei Ionela Coticiu, în vârstă de 25 de ani, de la domiciliul său din Fetești, într-o direcție necunoscută. Până în prezent, aceasta nu a revenit la domiciliu.
Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 m, greutate aproximativ 70 de kg, păr vopsit blond, față ovală, ochi căprui, poartă ochelari, are un tatuaj pe toată mâna stângă și un altul pe mâna dreaptă. La momentul plecării, purta pantaloni scurți albaștri, tricou albastru, papuci alb cu negru cu fundiță.
Persoanele care pot furniza informații utile în vederea depistării acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
ACTUALITATE
Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.
„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.
Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.
„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
Dâmboviţaacum o săptămânăBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum o săptămână62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
Dâmboviţaacum 5 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o ziTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Argeșacum o săptămânăFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum 5 zileAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Ialomiţaacum o săptămânăTânăr de 27 de ani, reținut pentru uciderea cu intenție a unui câine. VIDEO























