Dâmboviţa
„Izvorul drumețului” din comuna Dragomirești, rod al implicării civice în viața comunității

Primarul Dragoș Vlădulescu i-a sprijinit în permanență pe oamenii cu inițiativă din comună, care s-au preocupat să realizeze obiective de interes obștesc și să asigure o imagine pozitivă localității, în ton cu credința și cu tradițiile locale.
Un exemplu de implicare civică în viața comunității, ne-a spus edilul, îl reprezintă grupul de gospodări din satul Decindeni, coordonat de Nicolae Istrate, care a pus în practică o idee, un vis iscat în urmă cu aproape 70 de ani.

Inimoșii dragomireșteni si-au pus în gând să scoată la lumină un izvor de apă sufocat de o mlaștină care se formase la suprafață. Își amintesc bătrânii care au pus umărul la amenajarea izvorașului de la marginea pădurii, lângă drumul spre Hulubești, că în copilărie veneau cu vitele la păscut și, când le apuca setea, le adăpau la izvorașul care își croia cu greu drum spre suprafață. Chiar și ei beau apă de acolo, dar cu dificultate, fiindcă nu le era tocmai ușor să răzbată prin mocirlă până la locul cu apă limpede.
După atâția amar de ani, oamenii s-au pus pe treabă și, în câteva săptămâni, au reușit să capteze vâna de apă din Valea Cobiei și să o transforme în ceea ce ei au numit „Izvorul drumețului”, un firicel cu apă cristalină și rece menit să potolească setea tuturor celor care străbat drumul dintre Dragomirești și Hulubești.

„Am sprijinit efortul sătenilor de a amenaja acest izvor, de a transforma acest loc într-unul în care se regăsesc credința, obiceiurile și tradițiile noastre de sute de ani de a respecta și prețui tot ceea ce primim de la Dumnezeu. Beneficiile sunt extraordinare pentru oamenii care tranzitează această vale. Este un loc pitoresc, la margine de pădure. Un loc unde călătorul își potolește setea, se odihnește sau intră în comuniune cu Divinitatea”, ne-a spus primarul Dragoș Vlădulescu.
Edilul a vrut să mulțumească, prin intermediul publicației noastre, în numele întregii comunități, celor nouă locuitori ai comunei care s-au implicat să amenajeze „Izvorul drumețului” – Nicolae Istrate, Ionuț Istrate, Stelian Guță, Ion Istrate, Aurel Sandu, Nicolae Safta, Dănuț Rîncă, Marian Șerban Noniță Dumitrașcu, dar și pădurarului Marius Prodan care i-a sprijinit în acest demers și preotului Cristian Ghinea, care a oficiat slujba de sfințire.

ANUNŢURI
Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ANUNŢURI
Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 23 de orePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o ziȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























