ADMINISTRAŢIE
Târgovişte: Vești bune cu privire la construcția de locuințe ANL

În zona dintre Cartierul Aleea Trandafirilor și Dâmbovița Mall, se apropie cu pași repezi de finalizare construcția celor două blocuri ANL pentru medici și cadre didactice. În total, 48 de apartamente.
În completarea acestei investiții, Primăria Târgoviște va suporta, din bugetul municipalității, execuția utilităților – apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale, telefonie, dar și lucrările de sistematizare a perimetrului – căi de acces, parcări, alei pietonale, spații verzi etc.
„În aceeași zonă, Consiliul Județean Dâmbovița a pus la dispoziția Agenției Naționale pentru Locuințe un alt teren, în vederea construirii a patru clădiri, cu 20 de unități locative fiecare, astfel încât întreaga zonă va cunoaște o dezvoltare urbanistică accelerată. După finalizarea investițiilor menționate, prin noua tramă stradală rezultată, Aleea Trandafirilor va fi practic unită cu noul cartier de locuințe ANL”, precizează primarul Daniel Cristian Stan.

A mai anunțat edilul că, săptămâna trecută, a fost avizat favorabil proiectul ”Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, zona Sagricom, strada Silviu Stănculescu, etapa a II-a”, în valoare de aproximativ 81 de milioane de lei, din care Primăria Târgoviște va suporta 3,47 milioane de lei. Diferența de 77,53 de milioane de lei urmează să fie asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin ANL.
„Locuințele propuse se compun din opt blocuri (9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 și 16), regim de înălțime – S+P+2E/3E+M, totalizând 146 de apartamente. Finanțarea va fi asigurată din bugetul național al anului viitor, tot anul viitor urmând a fi realizată și licitația de execuție”, explică primarul municipiului Târgoviște.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic

Perseverent în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării orașului pe care îl administrează din 2016, urmare votului de încredere dat de alegători, primarul de la Pucioasa, Constantin Ana, are în vedere în acest moment să acceseze Programul național de consolidare antiseismică pentru a reabilita mai multe blocuri din localitate.
Este vorba de două imobile situate la intersecția Străzii Republicii cu Bulevardul Gării și trei din Cartierul Filatură, aflate lângă ANL-uri și Centrul de zi. Spune edilul că sunt clădiri care se încadrează în condițiile impuse de Programul național de consolidare antiseismică, atât ca vechime cât și din punct de vedere al structurii de rezistență.
Revenind la valorificarea oportunităților de finanțare disponibile, amintim că Pucioasa s-a situat pe primul loc între orașele din Regiunea Sud Muntenia, raportat la numărul și valoarea proiectelor depuse pe Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Cifrele au fost publicate de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat. Pucioasa apare cu 19 proiecte, în valoare totală de 366.503.936,12 lei – din care 262.519.148,78 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

ADMINISTRAŢIE
Nu uita! Vinerea circuli gratuit cu autobuzul în municipiul Târgoviște

Primăria Târgoviște oferă, de la 1 septembrie 2026, gratuitate pentru călătoriile cu autobuzul în oraș, în fiecare zi de vineri. Odată ce oamenii au descoperit această măsură, numărul celor care au folosit transportul public a depășit luna aceasta 10.000 de persoane într-o singură zi – spune edilul Daniel Cristian Stan.
Reamintim că administrația publică a municipiului Târgoviște asigură și alte facilități celor care aleg să circule cu autobuzul, astfel:
– Elevii beneficiază de gratuitate la folosirea transportului public local, inclusiv pe timpul vacanțelor;
– Pensionarii târgovișteni cu pensii în cuantum de cel mult 4.325 lei beneficiază de gratuitate la transportul.public local, prin Direcția de Asistență Socială;
– Studenții Universității „Valahia” circulă gratuit cu autobuzul în Târgoviște, administrația locală asigurând diferența de 10% din costul abonamentului, neacoperită de către instituția de învățământ superior.
VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























