Suntem într-o criză de personalități, de oameni providențiali, de lideri cu chemare, cu instinct, detașați de firescul amăgitor în care ne bălăbănim existența. Tot observăm că, de ceva vreme, în România bombardată de problemele pe care ni le-au făcut alții (că așa suntem noi de o istorie, buni de luat pe cârcă!), se caută un președinte.

Fel de fel de nume sunt scoase în față, într-un gest firesc al testării sensibilității alergice a alegătorului la pronunțarea identității vreunui individ adus de pe vreun soclu sau de prin cine știe ce instituție cu protecție specială, internă și internațională. Până acum, nu a ieșit nimic. Mi se pare că partidele politice ori nu mai au niciun rost în selectarea celui care trebuie să devină viitorul președinte al României, fiindcă lozul câștigător este tipărit în alte locații, ori nu au cu cine să iasă în față. Se așteaptă prea mult.

Un candidat pentru funcția supremă în stat nu îl scoți de la naftalină peste noapte. Nu așa se face în politica adevărată. Nu așa arată, cel puțin teoretic, izvorul democrației. Omul trebuia știut. Rutinat. Antrenat în spațiul public. Îmbrăcat deja în haina de posibil șef de stat. Să dea din el. Să îi cunoaștem ambițiile. Aplecarea. Devotamentul față de popor. Nu. La noi nu se știe nimic. Se fac doar experimente de imagine într-un moment anihilat total de crizele economice frumos asortate cu războiul din Ucraina. Se așteaptă ordinul sau revelația.

Ni s-a dat așa, pe la ochi și urechi, cu Mircea Geoană. Când s-a vehiculat și mai mult informația că își încheie mandatul la NATO și că înaltele porți vor să ni-l propună de fapt în fruntea țării, că, deh, nu trebuie scos pe tușă, jocul de-a lansarea a fost încetinit. La maxim! Acum, se caută din nou președinte. Și nu se găsește! Partidele politice de la guvernare, așa numita coaliție, deocamdată, parcă la înțelegere sau fiindcă nu au primit liber la linia de tranzit prezidențial, nu au venit cu nimic. Nici nu prea au prin grădinile lor ceva de soi. Varză multă!

Liberalii vehiculează așa, în surdină, numele lui Nicolae Ciucă. Dar, nu prea are rezonanță și nici consistență de lider de țară. De fapt, blajinul general parcă nici nu prea ar vrea. Depinde de ordin. Altceva pe la liberali care să emane emoție politică nu există. Iar în laborator nu se lucrează la nimic.

La PSD, partid mai aranjat un pic, se fac experimente în câmpul imaginii. Există o rezervă de cadre care ar putea fi mobilizată, pusă pe scenă să defileze în vederea selecției pentru poziția de președinte al României. Nu sunt în ton cu nevoile țării, cu fotografia de prima pagină, cu discursul, gestica și alte componente ce țin de o astfel de sarcină, dar merg. Sunt rodați în crize pandemice și economice.

S-a aruncat în arena experimentală numele lui Alexandru Rafila, apoi, de nevoie, și Marcel Ciolacu. Este doar liderul partidului. Dar, stai. A spus că nu vrea. Oricum, nu este după el. Unii vin, așa, mai prin umbră, cu ministrul Agriculturii – Petre Daea. Stă bine la imagine. Peste tot este aplaudat iar discursul său sacadat, împănat cu multe formule retorice, seamănă un pic cu al lui Iliescu. Patriotard. S-a mai vorbit și de Gabriela Firea, dar deocamdată drumul spre Cotroceni i-a fost barat cu candidatura pentru Primăria Capitalei. Grindeanu a fost și el folosit ca vehicul pe acest posibil traseu. Și ajungem din nou la Mircea Geoană. Partidul l-ar vrea, dar nu prea sunt de acord social-democrații! Tare, nu?!

Pe la alte partide care alcătuiesc praful de opoziție, iar nu este nimic. Nici ca nume, nici ca imagine și competență. Drulă? Cioloș? Simion? Nu. Sub platoșa lor de integri, au dovedit că, de fapt, se ascunde altceva. Nedefinit ca substanță.

De ce oare nu avem candidați? Oameni de treabă, să țină cu poporul. Să simți acest lucru și pe ecranul ledului din sufragerie. De frumuseți, împănați, vopsiți și navetiști la săptămâna, ni s-a cam luat. Așa, pas cu pas…

O fi prin societatea civilă ceva? Au mai fost încercări și pe aici cu protagoniști din „Mere roșii”, dar nu a ținut. Prea mult teatru. Lipsea concretețea. Totul se pierdea în mesaj. Se auzise un ecou cu numele filozofului Andrei Marga. Jos pălăria pentru gândirea sa, pentru sistemul de valori promovat, pentru sinceritatea debordantă și bine pusă în discurs, dar parcă nu este pentru toată lumea. România nu este încă, din păcate, pregătită să fie condusă de un filozof boem. Chiar dacă spune lucrurilor pe nume! Noi nu am trecut de faza freneziei, a emoțiilor pe stadioane, a personajelor care să țină într-o mână ardeiul iute și în cealaltă pâinea caldă. Nu mai suntem amatori de lozinci, dar nici nu ne putem lipsi de ele. La noi, în alegeri, dacă este după voia poporului, va învinge unul simplu, simpatic, deschis, care să știe să gesticuleze în cadență cu discursul. Să se prindă de mână cu omul simplu. Să-l scoată din letargia în care a căzut. De împănați la costum, frezură și zâmbet german ni s-a cam luat. S-a dovedit că ambalajul nu înseamnă totul. Dacă partidele au liber la candidați, așa va fi. Dacă se lucrează la impuse, ne vom alege tot cu un actor. Rămâne să vedem. În ultimii ani, candidații sunt creați de conjuncturi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News