Primele zile ale lunii martie s-au consumat într-un ritm pseudo-poetic, cu flori, urări de tot soiul, gingășie, jocuri de imagine și multe, multe petreceri. Îngrozitor de dese și toate după un stas. Politica a fost puțin pitită printre buchețele de lalele. Dar tot se simțea mirosul său înțepător. La ce ar mai fi bună acum?

Coaliția funcționează. După principiul unui perpetum mobile. Nici nu mai este nevoie de vreun combustibil, de vreo energie anume, de vreun braț de idei, de proiecte, lideri de anvergură, ceva. Merge din inerție. Se rostogolește precum bolovanul. Sfarmă tot în calea lui.

În Ucraina se mai trage cu tunul. Facturile la electricitate nu au sosit. De prin supermarketuri, încep să dispară casierițele. A apărut și carnea de plastic. Grâul românesc zace în hambare. Pensiile speciale respiră profund și prosper. Schengen nu mai contează. Harul și profesionalismul în politică, nici atât! Cravată, costum și funcție. Suficient. Iohannis, în Japonia. Ciucă cu roboțelul Ion. Dâncu s-a împăcat cu ucrainenii. Oprea, achitat. Iliescu a trecut de 93 de ani. Ponta bocește prin televiziuni. Țuțuianu, stins pe culoarele meschine ale puterii. Cotinescu plânge hectarele date cadou de Primăria Târgoviște italienilor. Milițienii se pensionează și intră în politică. Poate mai e rost de vreun ciugulit… Putin amenință cu nucleara. Ciolacu mai este?

Revin… la florile noastre. Într-un fel, mă bucur că mai este de făcut un pas și se duc aceste zile în care frumusețea, simbolul și gestul de politețe s-au transformat în intoxicație acută. Toată lumea a dăruit flori, mărțișoare, ieftine, scumpe, la kil sau la karate, bomboane… Totul în flux continuu. Ca un reflex condiționat.

Au ieșit în stradă și polițiștii, și jandarmii. Cu flori! Nu știu dacă și pompierii… Ar fi fost culmea! Politicienii, în lungi cohorte, au împărțit pe străzi, prin piețe, parcuri, gări, flori și ce mai au prin sublimul lor bagaj. Un spectacol plin de emoție și interes. S-a umplut Facebook-ul de fotografii de grup, cu flori, cu mese printre mese, cu fripturi și zâmbete de toate tipurile. Sincere. False. Sătule. Plictisite. De complezență. Ironice. Dezinteresate. Obosite. De conjunctură. Degeaba…

Între 1 și 8 martie, ne-am aflat în cea mai catifelată campanie de imagine. Totul, sub platoșa tare de cap a normalității. Ce nu știu unii este că, pe dedesubt, pe sub frunza uscată a țării, au răsărit în pâlcuri repulsia, revolta, mâhnirea și nemulțumirea. Și toate aceste plăntuțe, cam nebăgate în seamă de autorități, au prins rădăcini chiar în mijlocul lanului de ghiocei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Părintele vicar eparhial Ionuț Ghibanu are perfectă dreptate când afirmă, într-un text publicat pe Facebook, că oamenii s-au transformat, sprijiniți de tehnică, de abundența de informații, de cele mai multe ori distorsionată și special canalizată, în judecători de ocazie. Nimeni și nimic nu scapă de acest tip de linșaj apărut din nevoia unora de a-și da cu părerea, luând doar falsul și superficialitatea ca argumente supreme.

„Fie că îți arunci un ochi pe telefon privind la ultimele știri on line, fie că deschizi televizorul sau pur și simplu interacționezi cu vreun cunoscut, vei constata că ceea ce pare a domina realitatea contemporană este aplecarea teribilă spre a judeca, spre deosebire de copii, care au, încă, inocență și nu o fac. Adulții nu stau mult pe gânduri și, fără a se preocupa de altceva, pare că cel mai ușor este să devină judecători unii față de alții.

A judeca pare astăzi cel mai lejer exercițiu antropologic, cea mai simplă poziționare față de multitudinea de informații ce abundă în spațiul nostru cotidian. Pe lângă faptul că este un mare consumator de energie sufletească, este și păgubos acest obicei care năruiește reputația, imaginea și încrederea unui om, la distanță de un clik. Pentru că o informație nu este întotdeauna în mod cert bine intenționat difuzată.

Poate fi 90 % adevărată și numai 10% falsă și totuși distruge un om și munca lui de o viață, pentru că de regulă oamenii nu sunt obișnuiți, nu au exercițiul și mulți nici capacitatea de a privi dincolo de perdeaua de cuvinte primară pentru a decripta adevărul. O vorba aruncată aiurea de unul strică prietenii, distorsionează relații și transformă uneori comunitatea într-o masă amorfă de judecători necruțători.

De altfel, avertismentul Mântuitorul de a nu judeca pentru a nu fi judecați și acela că măsura cu care noi judecăm pe alții va fi măsura cu care noi vom fi judecați, tocmai la această realitate se referă.

Nu să fim judecătorii unii altora ne este vocația, ci să colaborăm, să fim solidari, să ne ajutăm, să ne sprijinim și de ce nu, să ne iubim! Să ne manifestăm ca o comunitate, în comuniune și nu să fim o adunătură de judecată, un grup neidentificat profesional de judecători cu vocație virtuală, fulgurantă și tranzitorie!

O altă constatare tristă este cea referitoar la faptul că semenul nostru ne este cel mai aprig și nemilos judecător pentru faptele noastre reale sau pentru cele numai imaginate de el.

Sunteți curioși nu? La ce acuze mă refer? Păi, simplu, la orice îi trăsnește unuia sau altuia prin cap, amețit de gloria de judecător, născut, nu făcut, gata de a vedea orice pai din ochii aproapelui și a neglija propria bârnă! De fapt, aici este cheia, dacă ne-am judeca mai puțin unii pe alții, dacă am fi precum copiii, ne-am respecta și ne-am aprecia, dacă am avea mai multă încredere și dacă am fi preocupați de chestiunile cu adevărat urgente și majore ale lumii noastre, s-ar transforma în bine chipul comunităților noastre și al nostru, al fiecăruia.

Să nu uităm că Îi atribuim lui Dumnezeu calitatea de Suprem Judecător, dar El nu este nicidecum asemenea unui judecător omenesc. Dreptatea Lui este întotdeauna milostivirea și iubirea Lui. Iar, El nu are nici-o umbră de părtinire, răutate sau interes, ci este ca un Tată Atotmilostiv pentru fiecare dintre noi, fiii și fiicele Lui, copiii Lui.

Dacă am fi judecători în stilul Lui am fi numai și numai iubire și milostivire și nimic altceva, dar din nefericire, unii preferă să fie judecători de tipul celor ce condamnă la alții, pe drept sau nu, ceea ce îi sperie la ei, ori știu că-i domină!

Mila și iubirea sunt mai mari întotdeauna decât dreptatea, oricare ar fi ea!

Judecata lui Dumnezeu înseamnă vindecarea de orice rău, a oricărei traume și luminarea cu iubire totală a întunericului ce nu ne dă pace. Judecata Lui este Iubirea Lui! Să încercăm, pe cât se poate, să fim ca El”, a scris vicarul eparhial Ionuț Ghibanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News