Connect with us

ACTUALITATE

Carmen Holban, deputat: Cardul european de sănătate poate fi solicitat acum și online

Publicat

pe

Cardul european de sănătate se obține gratuit, prin depunerea unei solicitări la Casa de Sănătate din județul de domiciliu, dacă ești asigurat în sistemul național. Potrivit deputatei Carmen Holban, membră în Comisia Parlamentară pentru Sănătate și Familie, cererea se poate transmite acum și online, împreună cu o fotocopie a cărții de identitate. Documentul se eliberează în termen de maximum 7 zile și este valabil 2 ani.

„Din cauza schimbărilor bruște pe toate palierele, cu războaie, atentate și calamități, românii trebuie să știe că obținerea cardului european de sănătate este simplă, fiind nevoie doar de solicitarea documentului de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate aferentă domiciliului solicitantului. Acum, se poate aplica și online pentru eliberarea documentului, doar prin încărcarea în sistem a unei cereri și a cărții de identitate.

Prin folosirea cardului european de sănătate, mai ales că acesta se poate utiliza în toate țările Uniunii Europene, în Marea Britanie și Elveția, vom evita cazuri precum cele în care românii au fost nevoiți să achite sume imense de bani pentru a se însănătoși sau, mai rău, nu s-au putut trata din cauza lipsei banilor necesari”, precizează deputata Carmen Holban.

În prima parte a acestui an, au solicitat eliberarea cardului european de sănătate peste 230.000 de români. Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează întru-un stat membru al UE / SEE / Confederaţiei Elveţiene în scopul obţinerii unui tratament medical planificat, ci numai serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de securitate socială din ţara respectivă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Publicat

pe

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!

„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.

Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite