SOCIAL
Șofer român găsit mort în cabina TIR-lui, în Franța. Familia are nevoie de sprijin să repatrieze trupul neînsuflețit!

Târgovișteanca Roxana Maria Tincu, șofer pe un TIR cu care străbate drumurile Europei, a postat pe rețelele de socializare un mesaj trist, un apel adresat românilor de a sprijini familia unui coleg care a murit la datorie. Andrei Farkaș a fost găsit fără suflare în cabina autocamionului său, într-o parcare din Franța Suferise un infarct. Pentru aducerea în țară a trupului neînsuflețit al românului este nevoie de cel puțin 3.000 de euro. Familia nu dispune de această sumă de bani. Tocmai de aceea târgovișteanca a lansat un apel către toți oamenii de suflet.
„Știm cu toții cât de grea este o asemenea veste, mai ales că acasă a rămas nepoțica ce își așteaptă bunicul acasă de sărbatori! Știu că trecem printr-o perioada dificilă, fac apel, în numele familiei, către toți oamenii cu suflet mare, mai ales către colegii noștri, trebuie să dăm dovadă de solidaritate în momente ca astea! În general, noi, șoferii, știm ce înseamnă și ce implică meseria asta și suntem empatici unul cu altul!
Orice sumă cât de mică este foarte importantă în momentele acestea critice! Familia vă sta la dispoziție cu orice informație doriți referitoare la costurile repatrierii sau orice nelămurire ați avea! Vă rugăm din suflet să nu rămâneți indiferenți în fata unui astfel de necaz!
Vă las mai jos conturile familiei, vă mulțumim anticipat, cred în bunătatea oamenilor și mai ales cred în colegii mei, că nu vor rămâne indiferenți! Vă mai rog să distribuiți în număr cât mai mare! Drumuri bune, oameni buni, și sănătate cât cuprinde și să nu uitați să aveți grijă de voi, nicăieri nu suntem de neînlocuit”, a scris Roxana Maria Tincu.
Unicredit Bank (EURO)
RO92BACX0000000645500002
Titular Chiriac Margareta
Ing (RON)
RO93INGB0000999905676841
Titular Ana Maria Dudău
Revolut (RON)
RO25BREL0005525302860100
Titular Ana Maria Dudău
Dâmboviţa
Accident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital

Accident rutier, în această dimineață, pe drumul județean DJ 711, în satul Racovița, județul Dâmbovița. Potrivit polițiștilor, o șoferiță în vârstă de 54 de ani, din comuna Bucșani, aintrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din Ilfov.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative.
Prahova
Grav accident rutier pe DN1A în județul Prahova. Traficul a fost blocat

Grav accident rutier, în această după-amiază, pe DN1A, în localitatea Izvoarele, județul Prahova. A fost vorba despre o coliziune între un autocamion cu remorcă și un autoturism.
În urma impactului, cei doi ocupanți ai mașinii au avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital. Una dintre victime a fost găsită blocată în autoturism, fiind extrasă de pompieri în stare de conștiență.
Traficul rutier pe DN1A a fost blocat. La fața locului au fost alocate mai multe echipaje ISU Prahova, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă. De asemenea, a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene
Dâmboviţaacum 7 zileExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere


























