Connect with us

ACTUALITATE

Program nou, în casă nouă! ADR Sud Muntenia a inaugurat sediul B și a lansat Programul Regional 2021-2027

Publicat

pe

La Călărași, s-au consumat, astăzi – 24 noiembrie 2022, două evenimente de excepție. Sub titulatura „Program nou, în casă nouă”, la sediul Agenției de Dezvoltare Sud-Muntenia, a fost inaugurat corpul B al instituției și, totodată, a fost lansat Programul Regional Sud-Muntenia 2021- 2027.

De precizat că imobilul cu o alură modernă, în care își vor desfășura activitatea cei aproximativ 150 de angajați implicați în procesele de consultanță, avizare și alte tipuri de activități care țin de derularea proiectelor cu fonduri europene, a fost finanțat prin Programul Phare 2006 CES – Componenta „Sprijinirea ADR-urilor pentru reabilitarea, construcția sau achiziția de sedii”. Clădirea se află pe strada General Pantazi, numărul 7A, lângă Combinatul Siderurgic Călărași.

Amfitrionul manifestării a fost directorul general al ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat. După tăierea panglicii inaugurale de către conducerea Agenției, reprezentanți ai Guvernului și ai administrațiilor publice din regiune printre care și președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, invitații au mers în sala mare de ședință, unde s-a consumat conferința de lansare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, primul din România aprobat de către Comisia Europeană.

Cuvântul de deschidere a aparținut, evident, directorului Liviu Mușat, care a mulțumit tuturor celor prezenți la acest eveniment important pentru întreaga regiune de dezvoltare. A spus Liviu Gabriel Mușat că este momentul în care se pornesc motoarele în vederea accesării celor 1,57 miliarde de euro pe care Regiunea Sud-Muntenia îi va avea la dispoziție prin Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027. Și, după cum a continuat directorul ADR Sud-Muntenia în discursul său, acest program de finanțare nu este pornit oricum, ci într-un mod descentralizat. Fiecare regiune va avea propriul program, adaptat nevoilor locale.

Liviu Mușat a mulțumit Comisiei Europene pentru modul în care a susținut această descentralizare a programului, Parlamentului României, care a fost preocupat în a adapta pachetele legislative, Guvernului României, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru faptul că a fost în permanență un partizan al acestei descentralizării, Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Nu în ultimul rând, directorul Liviu Mușat a mulțumit celor de față pentru implicare și pentru sprijinul acordat procesului de descentralizare.

Au mai rostit alocuțiuni, la secțiunea mesaje de deschidere, primarul municipiului Călărași – Marius Dulce, președintele Consiliului Județean Călărași – Vasile Iliuță și președintele Consiliului Regional de Dezvoltare Sud Muntenia – Adrian Gâdea, șeful CJ Teleorman.

La luările de cuvânt tematice, au vorbit Elena Teodora Preoteasa – consilier de stat, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Ioan Boloș, care nu a putut fi prezent fizic la această reuniune, dar a transmis un mesaj video în care a susținut ideea de descentralizare a programelor de finanțare. Din partea Comisiei Europene, a fost prezentă la Călărași Sofia Alves – director în cadrul Directoratul Regional „Regio”, Ionel Sorin Vasile – directorul adjunct al Serviciul de Telecomunicații Speciale, care va gestiona unul dintre cele mai mari proiecte ale regiunii. Au mai vorbit: deputata PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu – președinta Comisiei de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din cadrul Parlamentului României, Roxana Mânzatu – secretar de stat la Cancelaria primului ministru, Carmen Moraru – secretar de stat în cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Lucian Dan Vlădescu – președintele Autorității de Audit. Totodată, a transmis un mesaj video europarlamentarul Victor Negrescu.

Directorul Agenției Sud Muntenia, Liviu Mușat, a citit declarația de colaborare semnată de toate instituțiile implicate în buna derulare a programului de finanțare lansat astăzi, după care a urmat semnarea acestui document-angajament față de comunitățile locale din regiunea de dezvoltare.

Prezent la evenimentul de la Călărași a fost și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan, care a invocat, în cuvântul său, necesitatea aplecării celor care gestionează fondurile europene și asupra mediului de afaceri, până la urmă motorul economiei naționale, elementul din care își extrage seva, prin taxe și impozite, statul român, implicit autoritățile publice locale și județene. Valentin Calcan a adresat către factorii implicați în gestionarea fondurilor europene rugămintea de a încerca să sprijine mai mult activitățile de business. A insistat președintele Camerei de Comerț Dâmbovița pe o mai mare atenție la cei cărora le sunt acordați banii europeni, dacă fondurile sunt folosite așa cum trebuie.

Dumitru Grecu patronul Complexului turistic „Valea cu Pești” de pe Transfăgărășan, incitat de replica poate nepotrivită a unei deputate, cum că și „mediul de afaceri mai face câte ceva”, a venit la microfon și le-a spus celor de față, cu o oarecare supărare în glas, că mediul privat susține tot ceea ce înseamnă acest stat, respectiv Guvern și administrație publică. Dumitru Grecu și-a arătat totuși mulțumirea că există în acest nou program o alocare financiară importantă pentru mediul privat. Le-a sugerat celor implicați în gestionarea fondurilor europene să își îndrepte atenția către sectorul privat, care creează locuri de muncă și atrage oamenii, să nu mai plece din țară în căutarea unei slujbe.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a mărturisit că dezvoltarea comunităților locale nu poate fi imaginată fără absorbția de fonduri europene.

„În Târgoviște, cu fonduri europene, am reușit să modernizăm jumătate din oraș. Străzi, trotuare, spații verzi, iluminat public, instalații de aspersie. Avem un complex de natație modern. Am finalizat deja lucrările la două școli, la un parc, lucrăm la cea de-a treia școală gimnazială. Construim un depou, trei autogări, am reabilitat culoarele pentru transportul public, am reabilitat blocuri de locuințe pe programul de eficientă energetică. Așa că nu văd cum o comunitate locală ar putea să se dezvolte în absența fondurilor europene. Ceea ce se întâmplă aici este deosebit de important. Este și o mare asumare a responsabilității pe ceea ce înseamnă coborârea competenței de gestionare a acestui program. Trebuie să lucrăm împreună, pentru că interesul este unul comun”, a precizat Cristian Daniel Stan.

Primarul orașului Răcari, județul Dâmbovița, Marius Caravețeanu, a insistat pe ideea priorității la programele de dezvoltare pe fonduri europene a unităților administrativ-teritoriale, care trebuie să pună la punct infrastructura locală și alte tipuri de obiective ce țin de civilizația și confortul cetățeanului. Marius Caravețeanu a spus că nu este împotriva mediului de afaceri, cum s-ar putea înțelege. Provine din acea zonă. Susține acest sector și așteaptă în orașul pe care îl conduce agenți economici care să dezvolte afaceri.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a spus, în cadrul conferinței de presă, că lansarea Programului Operațional Regional 2021-2027 reprezintă un eveniment deosebit pentru întreaga regiune de dezvoltare. A mai arătat Corneliu Ștefan că participarea reprezentanților Comisiei Europene la aceast eveniment reprezintă o garanție pentru Regiunea Sud-Muntenia, pentru toate comunitățile locale, că acest program pleacă cu dreptul, cu forță și cu încredere. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a mulțumit reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care au fost tot timpul aproape și fără de care nu puteau fi duse la îndeplinire proiectele implementate.

„Programul Operațional Regional este binevenit. Am spus de nenumărate ori în județ, în Dâmbovița, chiar dacă titulatura programului este 2021-2027, iar noi mai avem o lună și vom trece în 2023, cred că nu este târziu pentru a implementa proiectele pe care le-am gândit împreună cu primarii, cu mediul de afaceri, foarte important pentru noi și nu trebuie să subestimăm importanța acestui sector. Județul Dâmbovița este pregătit pentru a deschide cât mai repede aceste axe de finanțare, pentru a putea depune proiecte de dezvoltare a județului nostru, a Regiunii Sud-Muntenia. În final, mulțumesc directorului Agenției de Dezvoltare Sud Muntenia, Liviu Mușat, întregului colectiv al acestei instituții, pentru că au dat dovadă încă o dată de aplecare asupra dezvoltării comunităților locale, pentru că au făcut echipă cu noi, cei din această regiune de dezvoltare”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

De precizat că, în perioada următoare, se vor organiza dezbateri în toate județele Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia. Directorul Liviu Mușat și echipa pe care o coordonează și-au propus să lanseze primele ghiduri de finanțare până la sfârșitul anului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Apel la implicare. Nu mai lăsați tăcerea să ucidă! Dâmbovița spune nu drogurilor!

Publicat

pe

Cinematograful Independența din Târgoviște a fost, în această seară de 4 noiembrie 2026, locul unde s-au dezvăluit elevilor, părinților și profesorilor, povești de viață, spuse direct de cei care le-au trăit, dar și prin intermediul piesei de teatru „Numele care n-a contat”, cu scopul de a conștientiza efectul drogurilor și de a preveni consumul în rândul tinerilor, căci ei sunt cei mai vulnerabili în fața acestui flagel. Inițiativa i-a aparținut deputatului PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. În toamna anului trecut, demnitarul a organizat o astfel de întâlnire-manifest la Găești, iar tema a fost violența domestică.

Revenind la evenimentul din această seară, notăm că a fost structurat de o manieră care să nu plictisească, deși a durat o oră și jumătate. Mesajul antidrog poate că a fost transmis un pic cam dur pe alocuri, dar, așa cum a punctat și deputatul Aurelian Cotinescu la final, puțină duritate echivalează cu a conștientiza. Cifrele seci, indiferent cât de țipătoare ar fi, nu au cum să rămână în mintea participanților la o astfel de întâlnire-manifest, mai ales când aceștia sunt adolescenți. În schimb, o poveste de viață spusă chiar de protagonist, adus direct din penitenciar, captează atenția. La fel, și o piesă de teatru care se bazează pe o situație reală.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut actriței Lucia Barath – moderatoarea evenimentului „Dâmboviţa spune nu drogurilor” și producătoarea piesei de teatru „Numele care n-a contat”, născută din „durerea de a vedea cum drogurile distrug vieți”.

„Dacă aveți o curiozitate de a lua droguri, să nu o faceți! Iar dacă ați făcut-o, cereți ajutor specializat, pentru că drogurile vă distrug viața, vă distrug creierul și ucid. Este foarte important să ne facem creierul cel mai bun prieten al nostru”, le-a spus Lucia Barath tinerilor aflați în sală.

Deputatul Aurelian Cotinescu a mărturisit că a organizat această întâlnire întrucât consideră că întreaga societate trebuie să ia atitudine împotriva flagelului numit droguri.

„Mulțumesc tuturor tinerilor care, în această seară, au ales să vină alături de noi. Mulțumesc profesorilor care au ales să acționeze. Și mulțumesc părinților care, deși obosiți după orele de program, au ales să vină alături de copiii lor.

Nu am organizat acest eveniment pentru că dă bine în fața cuiva. L-am organizat pentru că noi, toți, trebuie să luăm atitudine în această problemă a drogurilor. Copiii trebuie să ia atitudine, părinții și profesorii trebuie să ia atitudine. Instituțiile de învățământ sau cele de siguranță a statului trebuie să ia atitudine.

De câte ori merg în instituții, mi se spune: nu se poate, nu avem fonduri, nu avem personal, nu ne ajută cadrul legislativ, nu avem posibilități! În tot acest timp, cetățenii așteaptă ca statul, cineva de sus, să le rezolve problemele, dar fără ca ei să fie participanți la găsirea soluțiilor la problemele pe care le au.

Dragilor, niciun stat în această lume nu poate să facă totul pentru fiecare cetățean. Și, da, instituțiile statului român nu sunt așa cum ar trebui. Tocmai de aceea vă propun acest parteneriat, în care să fiți implicați real în viața socială, astfel încât, împreună, să luptăm împotriva acestui flagel al drogurilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu.

A mai spus parlamentarul că introducerea testelor antidrog în școli reprezintă una dintre prioritățile sale și le-a cerut părinților să sprijine acest demers, exprimându-și acordul prin intermediul platformei stopdroguridambovita.ro.

„Este un lucru care va conta enorm, un lucru care va aduce o normalitate în societatea românească. Trebuie să înțelegem că drogurile sunt cea mai mare problemă a societății românești în acest moment. Nu contează dacă un copil provine dintr-un mediu bogat sau sărac. Nu contează dacă învață bine sau mai puțin bine. Nu contează dacă are vise mărețe. Drogurile, care la început par o joacă, devin coșmarul vostru”, a spus deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul a prezentat apoi câteva statistici referitoare la piața stupefiantelor din România. În 2025, spre exemplu, au fost capturate 3,1 tone de droguri. În perioada 2023-2025, anchetatorii români au destructurat 250 de grupuri infracționale specializate pe trafic de droguri. Ce mai spun cifrele? Că 1 din 16 adolescenți de 15-16 ani din țara noastră a încercat cel puțin un drog!

În partea a doua a întâlnirii, participanții au ascultat povestea lui Andrei, un bărbat de 46 de ani, farmacist de profesie, condamnat pentru trafic de droguri de mare risc. Acesta se află după gratii de 3 ani și două luni. Elibera din farmacie diferite medicamente către persoane care făceau trafic de droguri. L-a atras în rețea un fost coleg. Și a pierdut tot! Uitându-se în urmă, nu poate spune exact pentru ce a făcut-o. Da, banii au fost o motivație, dar și-a dat seama apoi că, de fapt, nu a câștigat nimic… Dialogul a fost moderat de agent șef principal de poliție Victor Bucuroiu, de la Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul IPJ Dâmbovița, și de subcomisar de poliție penitenciară Ispas Ionela Claudia – șef Serviciu Reintegrare Penitenciarul Găești.

„În urma contactului cu drogurile, căderea este iminentă, foarte mare și foarte bruscă. Și este 100%”, le-a transmis Andrei tinerilor din sală. Părinților le-a spus să nu fie niciodată prea ocupați sau prea obosiți să discute cu copiii lor, să îi asculte, să îi observe, să le fie prieteni.

A urmat piesa de teatru „Numele care n-a contat”. Scenariul are la bază o poveste reală. Dură. „Numele care n-a contat” este un strigăt. Pentru salvarea copiilor care sunt atrași, manipulați și împinși pe drumul drogurilor! Mesajul transmis: Nu mai lăsați tăcerea să ucidă! Vorbiți despre pericolul drogurilor!

Întâlnirea-manifest „Dâmboviţa spune nu drogurilor” s-a încheiat cu… asaltul „mascaților” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Împreună cu ei, câinele de serviciu Ares – specialistul care miroase imediat drogurile.

„Dragilor, v-ați amuzant acum, dar nu știu câți dintre voi s-ar mai amuza dacă i-ați vedea pe colegii mei de la Trupele Speciale la șase dimineața. Sau poate vreți să faceți cunoștință cu Ares! Fiecare aveți de ales. Ori libertate, ori ceea ce a pățit Andrei. Ați văzut. A pierdut un loc de muncă foarte bun. Pentru ce? Nu știu! Pentru 100 de lei? Merită? Știți ce înseamnă medicină, farmacie?

Drogurile nu rezolvă nimic. Nici că te-a certat mama sau ți-a zis că nu îți mai cumpără nu știu ce. Nici că la școală domnul profesor te pune să înveți. Drogurile te schimbă pe tine! Alegeți să mergeți acasă, să vă plimbați liber! Acesta este sfatul meu pentru voi”, a spus Victor Bucuroiu – agent șef principal de poliție în cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității de la IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite