Connect with us

ACTUALITATE

Camera de Comerț Dâmboviţa îndeamnă antreprenorii să urmărească Ghidurile de Finanțare prin Programul Regional Sud Muntenia

Publicat

pe

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a participat, ieri – 24 noiembrie 2022, la evenimentul de lansare a Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia. În intervenția avută, Valentin Calcan a subliniat importanța de care o au fondurile europene asupra finanțării și dezvoltării mediului de afaceri.

„Antreprenorii au însă nevoie de un calendar precis al derulării tuturor fazelor programelor astfel încât să nu apară întârzieri ce pot genera blocaje în companii. Experiența de până acum ne-a arătat un apetit spre finanțarea administrației publice, probabil și pentru siguranța crescută pe care acestea o pot prezenta din punctul de vedere al garanțiilor și a cofinanțărilor. Să nu uităm că de regulă pentru primării sau consilii județene cofinanțările sunt simbolice dar, consistente atunci când vorbim de mediul de afaceri.

Programul Regional Sud Muntenia susține, prin priorități de finanțare specifice, transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare, digitalizare, dar și stimularea creșterii economice inteligente, durabile și echilibrate a regiunii Sud Muntenia. Pentru prima data, regiunea Sud-Muntenia va avea un program de finanțare dedicat și descentralizat, aplicațiile putând fi depuse în cadrul a șapte priorități de finanțare aliniate celor cinci obiective de politică ale Uniunii Europene”, se precizează într-un comunicat remis de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

Primele Ghiduri de Finanțare, a spus directorul ADR Sud Muntenia, vor fi publicate până la sfârșitul acestei an, iar Camera de Comerț Dâmbovița încurajează toate companiile din județ să le parcurgă cu atenție și cu siguranță pot găsi posibilități pentru finanțarea propriilor proiecte.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Șase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!

Publicat

pe

Anul 2026 a fost unul rodnic în activitate pentru Hotel Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, dar și în premii, distincții care atestă confortul, inovația, excelența, profesionalismul echipei ce deservește acest complex hotelier de cinci stele, unic în peisajul turistic montan românesc și, cu siguranță, printre puținele din Europa care oferă servicii de un înalt nivel.

Dovadă stau cele șase premii prestigioase pe care Hotelul Peștera Wellness & Spa le-a obținut la World Luxury Awards. Acest colț de vis din inima Bucegilor, creație a familiei de antreprenori Calcan, a fost nominalizat „Cel mai bun hotel de lux din România”, „Best Luxury Wellness Hotel in România”, „Cel mai bun spa Luxury Forest din România”, „Best Luxury Wellness Spa in România” și „Cel mai bun spa Luxury Mountain din Europa de Est”.

„În spatele fiecărui premiu stă o echipă dedicată, a cărei pasiune și atenție la detalii fac fiecare experiență specială. Echipa noastră, mulțumim că ați făcut acest lucru posibil. Și oaspeților noștri, mulțumim pentru încrederea acordată și pentru că ați făcut parte din călătoria noastră. Şase premii. O pasiune comună pentru ospitalitatea excepțională”, este mesajul transmis de conducerea Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nucet. Apel la solidaritate pentru sprijinirea unei familii greu lovite de soartă!

Publicat

pe

Un adevărat gest de solidaritate, de concetățean care se implică cu sufletul, cu mintea și cu fapta atunci când situația o impune a făcut primarul comunei Nucet, Luisa Bărboiu. Și nu este pentru prima dată când edilul acestei localități, ia taurul de coarne și, prin forța exemplului, pornește campanii de sprijinire a unor consăteni care au fost victimele unor situații neprevăzute din existența lor.

Luisa Bărboiu a cerut, zilele trecute, tuturor oamenilor din comună și nu numai, să sară în sprijinul unei familii năpăstuite din Cazaci, căreia, acum, în prag de iarnă, casa și agoniseala de-o viață le-au fost mistuite de flăcări.

„Pentru că un mare necaz s-a abătut peste o familie din satul Cazaci, familia Ungureanu Marius și Daniela, mai precis un incendiu puternic le-a mistuit o locuință, fac apel la dumneavoastră pentru un ajutor umanitar. Ați dovedit de multe ori că se poate! Ați contribuit fiecare cum ați putut! Sunt convinsă că o veți face și de aceasta dată! Noi, primăria, vom interveni cu utilajul din dotare și cu un ajutor financiar conform unei hotărâri a Consiliului Local. Vă rog, vă îndemn pe fiecare, pentru că ne aflăm în pragul iernii, să încercăm să le fim de folos. Cu ce poate fiecare. Cu 10, cu 20 lei, mai mult, mai puțin, să ne gândim că puteam fi noi, în locul lor”, este mesajul transmis de primarul Luiza Bărboiu pe paginile de socializare.

La nivelul administrației publice locale Nucet a fost constituită o comisie coordonată de asistentul social Silvia Baracia, care va gestiona toate donațiile în bani sau alte produse materiale de care are nevoie familia greu încercată de soartă.

Toți cei care vor să contribuie pentru sprijinirea acestei familii greu încercate pot contribui cu diferite bunuri, materiale sau cu o donație în bani în contul: RO24BACK0000001992845000, deschis pe numele Daniela Ungureanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite