ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște a pregătit un spectacol-surpriză fără precedent în deschiderea Târgului de Crăciun. VIDEO

La Târgoviște, Târgul de Crăciun va fi deschis anul acesta, luni – 5 decembrie, la ora 18:00, odată cu aprinderea iluminatului festiv. Astăzi – 29 noiembrie, primarul Daniel Cristian Stan a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că administrația locală a pregătit pentru acest moment un spectacol-surpriză fără precedent în oraș.

Târgul va fi localizat în Piața Tricolorului, Piața Mihai Viteazul și Parcul Mitropoliei, unde vor exista standuri cu produse specifice sărbătorilor de iarnă și concerte de colinde. De asemenea, a mai spus edilul, au fost pregătite foarte multe activități pentru copii, începând cu parada lui Moș Crăciun, în data de 16 decembrie.
VIDEO

ADMINISTRAŢIE
Primăria Pucioasa a cumpărat cu fonduri AFM patru mașini electrice, pentru SCUP și Poliția Locală

Primăria Pucioasa a achiziționat, prin programul AFM privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, patru autoturisme electrice marca MG, model 4. Edilul Constantin Ana ne-a informat că administrația publică locală s-a încadrat în fondurile asigurate de AFM, astfel încât să nu fie nevoie de alocări financiare din bugetul orașului.
Primele două autoturisme au fost deja livrate, sunt albastre și au intrat în dotarea Serviciului Dezvoltare al Primăriei Pucioasa (SCUP). Următoarele două vor fi albe, fiind destinate Poliției Locale. Una dintre aceste mașini va fi echipată cu sistem de monitorizare a parcărilor din oraș – proiect ce va fi implementat în parteneriat cu Vodafone.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Completează chestionarul! Primarul Alexandru Iorga vrea să știe cum trebuie schimbat orașul!

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, îi îndeamnă pe concetățenii săi să-și spună punctul de vedere cu privire la dezvoltarea localității, completând chestionarul disponibil pe site-ul oficial al administrației publice (link aici), sub protecția anonimatului.
„Lucrăm la noul Plan Urbanistic General al orașului Găești, iar pentru mine este important ca acest document să pornească de la oamenii care trăiesc aici.
Vreau să știu ce vă place, ce vă nemulțumește, ce trebuie schimbat și cum vă doriți să arate orașul nostru. Eu sunt aici, alături de voi, și vreau ca vocea fiecărui găeștean să conteze.
Rrăspunsurile voastre ne pot ajuta să luăm decizii mai bune pentru Găești. Orașul acesta este al nostru, al tuturor. Și tot împreună trebuie să-l facem mai bun”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ACTUALITATEacum 21 de oreDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 16 oreDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ACTUALITATEacum 6 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 7 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO


























