Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Niculești a obținut finanțare pentru construirea a șase locuințe pentru specialiștii din sănătate și educație

Publicat

pe

În comuna Niculești, județul Dâmbovița, vor fi construite, în zona grădiniței cu program prelungit din satul de centru, șase locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și educație, proiectul depus de Primărie prin Programul Național de Redresare și Reziliență fiind aprobat.

Potrivit edilului Dorinel Soare, este vorba despre o investiție care se ridică la aproximativ 400.000, fonduri europene nerambursabile, iar perioada de implementare va fi de 40 de luni. În cadrul aceluiași proiect, vor fi edificate și două stații de încărcare pentru vehicule electrice, în valoare de 50.000 de euro.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primarul orașului Titu primește sesizările cetățenilor și pe WhatsApp, la 0765.999.499

Publicat

pe

Laurențiu Costache, tânărul primar al orașului Titu, din județul Dâmbovița, a decis, încă din campania electorală, ca unul dintre dezideratele sale centrale, importante pentru echilibru și transparență constructivă în cadrul comunității să fie reprezentat de comunicarea cu cetățeanul, legătura directă cu locuitorii orașului, pentru a fi la curent cu dorințele, idealurile și problemele cu care aceștia se confruntă.

După ce a fost ales primar, Laurențiu Costache s-a conectat imediat la comunitate. A înțeles că nu poți cunoaște problematica și resorturile localității, lucrurile bune și rele, că nu poți interveni prompt, nu poți găsi și oferi soluții decât dacă ții o strânsă legătură cu oamenii, dacă îi asculți și, împreună cu ei și cu ceilalți factori de decizie locală, cauți rezolvarea.

Mai nou, pe lângă celelalte modalități de comunicare cu cetățenii, prin audiențe, dezbateri publice, întâlniri în cartiere și discuții pe rețelele de socializare, primarul Laurențiu Costache a creat și o linie de legătură cu locuitorii orașului Titu prin aplicația WhatsApp. Oamenii pot astfel să îl sesizeze direct pe edilul orașului, la orice oră din zi și din noapte, despre problemele apărute în oraș. Vorbim despre avarii la rețelele de utilități, diferite defecțiuni cu impact negativ asupra comunității, nerespectarea legii de către unii concetățeni, fapte de distrugere a unor bunuri din patrimoniul public și privat etc.

Administrația publică locală de la Titu a pus la dispoziția cetățenilor orașului un număr de WhatsApp – 0765.999.499, prin intermediul căruia oamenii pot trimite sesizări, însoțite de fotografii, imagini video sau înregistrări audio, în care să fie prezentate problemele de importanță locală.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgoviște subvenționează taxa de habitat. Populația va plăti 35 de lei, nu 62 de lei

Publicat

pe

Consiliul Local Municipal Târgoviște, întrunit astăzi, 13 ianuarie 2025, în ședință extraordinară de lucru, a aprobat noul cuantum al taxei de habitat pentru persoanele fizice.

La propunerea primarului Daniel Cristian Stan, târgoviștenii vor plăti doar 35 de lei (în prezent este 32 lei), începând cu 1 februarie 2025, față de cuantumul de 62 de lei votat în luna decembrie 2024 de Adunarea Generală a membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Integrat al Deșeurilor” Dâmbovița.

Potrivit hotărârii adoptate astăzi, administrația publică locală a municipiului Târgoviște va plăti taxa pe economia circulară, inclusă în tariful de 62 de lei. De asemenea, Primăria Târgoviște va transmite solicitare către Electrica SA, să nu mai rețină taxa de habitat pe factura de curent, urmând ca încasarea să se facă prin Serviciul Taxe și Impozite. În acest mod, din cei 62 de lei se va scădea și comisionul Electrica SA, de 3,69 lei, plus taxa pe economia circulară, în cuantum de 16,5 lei. Totodată, municipalitatea va acorda o subvenție de 7 lei/gospodărie. La final, târgoviștenii vor plăti, cum am spus, doar 35 lei / gospodărie, iar cei care locuiesc singuri – 24 de lei. Aceste tarife sunt valabile strict în Târgoviște, în celelalte localități din județ urmând să decidă fiecare primărie în parte cum va fi suportat cuantumul taxei de habitat: integral de populație (62 lei) sau se va veni cu subvenție din buget.

„Propun ca administrația publică locală să plătească în continuare taxa pe economia circulară, cum a plătit-o și până acum, și de asemenea, cu acordul dumneavoastră, nu cred că este normal ca, având un serviciu de taxe și impozite, să plătim 3,69 lei către Electrica. Din acest punct de vedere, vă propun scăderea din cuantumul taxei de salubritate a taxei pe economia circulară și a comisionul de 3,69 de lei. Totodată, vă propun și suportarea de către Municipiul Târgoviște, cum a făcut și până acum, a unui cuantum de 7 le pe lună pentru fiecare gospodărie, rezultând un cuantum, la nivelul municipiului Târgoviște 42 de lei, cetățenii urmând să plătească 35 de lei, iar Primăria 7 lei – subvenție din bugetul local. Prin urmare, taxa de salubritate este 35 de lei în Târgoviște. Pentru persoanele singure taxa este de 24 de lei, din care 4 lei subvenție. Cred că acesta este nivelul normal al unei taxe la nivelul municipiului.

Primăria a plătit mereu facturile pe taxa pentru economia circulară (banii care merg la Fondul de Mediu), iar comisionul către Electrica mi se pare foarte mare și greu de suportat. 3,69 mi se pare foarte mult și greu de suportat. La nivelul Municipiului Târgoviște, Electrica ajunge, numai din comision, la 1,4 milioane de lei. Este incredibil! Așa că, domnul Crintescu, vă rog să comunicați cetățenilor că noi vom solicita Electrica să nu mai rețină taxa de salubritate. Scăderea comisionului Electrica, suportarea de către Primărie a taxei pe economia circulară, plus suportarea unui comision de 7 lei pe fiecare gospodărie, rezultă cuantumul pe care vi l-am menționat”, a precizat primarul Cristian Stan, în cadrul ședinței Consilului Local Municipal Târgoviște de astăzi – 13 ianuarie 2025.

Anul trecut și luna aceasta, taxa de habitat în județul Dâmbovița a fost 32 lei / gospodărie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite