Connect with us

Dâmboviţa

USRi-știi dâmbovițeni vor să blocheze din nou proiectul de modernizare a DN71, Bâldana – Târgoviște?

Publicat

pe

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a luat poziție împotriva deputatului USR de Dâmbovița, Daniel Blaga, care, la dezbaterile din Parlamentul României pe seama bugetului, a solicitat, printr-un amendament, ca Ministerul Transporturilor să mute o sumă de bani de la proiectul de extindere a DN 71 către proiectul viitorului Drum Express.

Chiar sună ciudat. Cum să ceri să se ia din fondurile alocate pentru modernizarea unui drum pe care o așteptăm de 20 de ani tocmai acum, când deja a fost desemnat câștigătorul pentru lucrările de proiectare și execuție? A spus șeful administrației județene că reprezentanții USR își dau cu părerea despre lucruri pe care nu le înțeleg și, în lipsa unor minime cunoștințe în materie, încearcă să aducă în atenția publicului teme nu doar nefondate, ci și total false.

„Acesta vorbește despre proiectul Drumului Expres Târgoviște – București, proiect pe care, încă din 2020, eu l-am propus, susținut și adus în atenția dâmbovițenilor și a ministerului de resort. Domnia sa insinuează că s-ar încerca întârzierea implementării acestui proiect deosebit de important pentru județul Dâmbovița, dar și pentru întreaga regiune. Nimic mai fals și mai neadevărat! Ar trebui să știe că înainte de se trece la construirea unui drum trebuie respectat un set de reguli impuse de legislația națională și europeană.

Așadar, nu poți începe construirea un drum de asemenea anvergură fără studiu de prefezabilitate și fezabilitate, fără un proiect tehnic și etapele obligatorii care urmează în urma finalizării acestor documentații. Totodată, dacă ar fi urmărit traseul acestui proiect, domnia sa ar fi văzut că este mult pe lângă subiect și că nu există nicio problemă.

Faza I: Studiului de Prefezabilitate a fost întocmit.
Faza II: A fost dat ordinul de începere a Studiului de Fezabilitate, iar acesta demarează pe 09.01.2023.

Pentru cele două faze parcurse există următoarele documente oficiale, de care, evident, domnul deputat nu a vrut să știe:
– CTE CNAIR SA – aviz nr.5231/07.07.2022;
– CTE MTI – aviz nr. 108/117/05.08.2002;
– Ministerul Finanțelor – aviz 480425/29.11.2022.

Dar poate mai grav este următorul aspect! Domnul deputat propunea diminuarea fondurilor din proiectul DN71, arătând, încă o dată, cât de mult îi pasă de județul care l-a trimis în Parlament. Ar trebui să știe că, pe 16 septembrie anul acesta, a fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire la 4 benzi a DN71 Bâldana-Târgoviște”, este răspunsul pe care președintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, i l-a transmis deputatului USR de Dâmbovița – Daniel Blaga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Publicat

pe

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.

„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.

“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.

„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.

Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite