ACTUALITATE
Președintele Colegiului Medicilor Dâmbovița este mulțumit de schimbările produse la Spitalul Județean din Târgoviște

După câțiva ani de pauză, surpriză! Colegiul Medicilor din Dâmbovița, prin președintele acestui organism – doctorul chirurg Jean Popescu, a ieșit în fața presei pentru a vorbi despre sistemul medical dâmbovițen, despre împliniri și neîmpliniri, despre ceea ce ne rezervă viitorul. Și, a făcut o mărturisire doctorul Jean Popescu. Ne-a spus că nu a mai venit în fața jurnaliștilor, așa cum obișnuia, măcar de două ori pe an, fiindcă nu avea ce să spună. Nu se întâmpla nimic cu vizibilitate și importanță în județul Dâmbovița în ceea ce privește sistemul medical. Dar, a mai precizat coordonatorul Colegiului Medicilor, de mai bine de un an și jumătate, în sectorul sanitar dâmbovițean se produc schimbări vizibile. Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște este prins într-un complex investițional cum puține există în România. Acest aspect îi mulțumește deopotrivă pe medici și, în primul rând, pe pacienți.
A vorbit cu plăcere Jean Popescu despre faptul că s-a reușit, într-un timp record, atragerea către Dâmbovița, la Spitalul Județean, a 32 de medici de toate specialitățile. Deficitul de cadre profesioniste, care, cu ani în urmă, ridica mari probleme, a fost înlăturat. În plan investițional, schimbările sunt rapide și vizibile. La spital se lucrează la trei obiective deodată. Numim aici extinderea Compartimentului Primiri Urgențe, a Ambulatoriului de Specialitate și a Secției Cardiologie. Acest ultim obiectiv este considerat de președintele Colegiului Medicilor Dâmbovița o mare realizare. Mai ales că, după ce va fi dată în folosință noua aripă, acolo va fi instalat angiograful, un aparat destinat investigațiilor medicale care va contribui la salvarea multor vieți.
Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, a mai mărturisit dr. Jean Popescu, a făcut față cu brio provocărilor impuse de pandemie, atât din punct de vedere organizațional, cât și ca exercitare a actului medical.
Mai sunt și probleme care, este convins președintele Colegiului Medicilor, se vor rezolva din mers, o dată cu definitivarea investițiilor derulate. Cele mai mari tensiuni apar la… ați ghicit!… Compartimentul Primiri Urgențe, prea mic pentru afluxul de pacienți și aparținători.
„Unitatea își desfășoară activitatea încă într-un loc impropriu. Nu se poate ca, în câteva încăperi, să vină 100 de pacienți deodată. Și mai sunt și vreo 70 de salariați acolo. În aceste condiții, nu poți să organizezi mai nimic. Sperăm ca, în noul compartiment, activitatea să fie mai bună. În continuare, la UPU nu avem medici suficienți. Mai fac de gărzi și medici de familie”, a precizat dr. Jean Popescu.
Și ar mai fi ceva deosebit de important, de unde pornește tensiunea, stările conflictuale apărute în spital. Spune președintele Colegiului Medicilor că există încă deficiențe în ceea ce privește comunicarea dintre medic, pacient și aparținător. Dar și pentru acest neajuns există leac.
Una peste alta, doctorul Jean Popescu este mulțumit de cum evoluează lucrurile, de schimbările produse, de faptul că la Târgoviște au venit medici noi, că s-a deblocat sistemul intrat în amorțire din cauza lipsei de cadre specializate și că se construiește infrastructură medicală care să facă față noilor cerințe în domeniu și să satisfacă nevoile pacienților.
ACTUALITATE
Leo Grozavu este noul antrenor al Chindiei Târgoviște

Chindia a ajuns la un acord cu Leo Grozavu pentru preluarea băncii tehnice – au anunțat oficialii Clubului.
Un nume cunoscut şi validat în fotbalul românesc, Grozavu le-a pregătit cu succes pe Sepsi, FC Botoşani sau Poli Iaşi. Cu el pe bancă, FC Botoşani şi Sepsi au ajuns în cupele europene.
ACTUALITATE
30 august 2026: Muzică, dans și antren de „Ziua comunei Cobia”

Primarul comunei Cobia, Marin Manda, îi anunță pe consătenii săi că, duminică, 30 august 2026, vor avea parte de cântec joc și voie bună. După cum a postat edilul pe rețelele de socializare, toate documentele istorice descriu Valea Cobiei locuită de oameni harnici, credincioși și gospodari, iar acum a venit vremea ca acești oameni gospodari să aibă și o zi a lor.
La sărbătoarea Cobiei vor evolua pe scena amplasată în zona stadionului, Doinița și Ionuț Dolănescu, Alina și Iliuță Bumbeș și Vali Vijelie. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra Populară Chindia, dirijată de maestrul Ionuț Dumitrescu.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 4 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026



























