ADMINISTRAŢIE
CJ Dâmbovița: Proiectul de buget pentru 2023 este discutat cu fiecare primar în parte

Așa cum ne-a obișnuit, președintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, a purtat, la începutul acestui an, mai multe runde de discuții cu primarii localităților din județ, pe marginea proiectului de buget pentru anul 2023. Totul se desfășoară în concordanță cu fondurilor alocate, cu nevoile administrației publice locale și ținându-se cont de proiectele și investițiile în derulare.
„Sprijinim proiectele tuturor administrațiilor dâmbovițene, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa va fi partenerul tuturor și anul acesta, atât prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, cât și prin asocierile pe diferite proiecte de interes local. Totodată, investițiile pe care Consiliul Județean Dâmbovița le are, mai ales dacă ne referim la cele din infrastructura rutieră, au ca scop crearea de noi oportunități de dezvoltare a tuturor zonelor județului. Nu în ultimul rând, susținem inițiativele primarilor dâmbovițeni pentru că, împreună, vrem și facem doar ce este mai bine pentru dâmbovițeni”, a precizat președintele Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Voinești din 29 mai 2026

Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local Voinești, în data de 29 mai 2026, ora 16:00, la sediul acestuia, cu următoarea ordine de zi:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții – proiect Modernizare străzi în satele Manga și Mînjina, comuna Voinești, județul Dâmbovița;
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii UAT Comuna Voinești, prin Consiliul Local Voinești, cu Parohia „Gemenea (Oncești ) în vederea realizării obiectivului de investiție „Conservare – restarurare pictură murală la biserica Parohiei Gemenea, din satul Oncești, comuna Voinești;
3. Proiect de hotărâre privind atribuirea numerelor administrative în Nomenclatorul stradal al comunei Voinești;
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificărilor taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare (casnici) pentru solicitările depuse la Primăria Voinești, conform anexelor emise de ADI „Management integrat al deșeurilor în județul Dâmbovița pentru luna iunie 2026;
5. Informare cu privire la prelungirea contractului de comodat încheiat cu Cabinet Dr. Mihai Raluca Elena;
6. Diverse.
PRIMAR,
SANDU GABRIEL
ADMINISTRAŢIE
Vot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera

Ședințele Consiliului Județean Dâmbovița curg șnur, chiar dacă sunt reprezentate în acest for legislativ local trei partide: PSD, PNL și AUR. Președintele Corneliu Ștefan a reușit să-i aducă pe aleși la același numitor, numit implicare și rezonanță cu dezvoltarea județului Dâmbovița.
Ieri – 20 mai 2026, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Dâmboviţa s-au aflat proiecte care privesc investiții ultra-necesare în cea mai mare unitate medicală din județ, respectiv Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. A fost votat, cu unanimitate de voturi, printre alte inițiative proiectul privind dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște cu echipamente medicale care diagnostichează și tratează pacienții critici cu patologie vasculară cerebrală acută. De asemenea, unitatea medicală dâmbovițeană, prin acceptul CJD, va încheia un parteneriat cu mai multe spitale din țară în vederea implementării proiectului „Screen-Life – Sistem național de screening prenatal și neonatal pentru diagnosticarea precoce și prevenție”. Finanțarea se face prin Programul Sănătate 2021-2027.
Au votat consilierii județeni, fără să ridice niciun fel de problemă, un proiecte de hotărâre care a vizat aprobarea parteneriatul dintre CJD și Primăria Lucieni, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), pentru modernizarea unei baze sportive. De asemenea, și-au dat acordul aleșii județeni și pentru modernizarea DJ 714, Glod – Sanatoriul Moroieni – Bolboci – Padina – Peștera, investiție deosebit de importantă pentru dezvoltarea turismului montan dâmbovițean.
ACTUALITATEacum 3 zileProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăInvestiții prioritare la Găești. Interviu cu primarul Alexandru Iorga
ACTUALITATEacum 3 zileFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ACTUALITATEacum 5 zileUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
Dâmboviţaacum o săptămânăA spart 11 taxiuri într-o săptămână, în municipiul Târgoviște!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident feroviar în Găești. Șoferița autoturismului lovit de tren a decedat























