Connect with us

AGRICULTURĂ

Crescătorii de animale s-au răfuit în Parlament cu senatorul Dragoș Popescu. Află de ce!

Publicat

pe

Reprezentanții Sindicatului Fermierilor Patrioți din România au avut, la sfârșitul anului trecut, probleme cu un senator din Dâmbovița. Cu Dragoș Popescu de la fostul USR, acum parlamentar REPER.

Demnitarul se pare că a fost luat în colimator de crescătorii de animale pentru că, împreună cu anumite asociații, s-au pronunțat împotriva exportului de animale vii. Proiectul de lege care, spun sindicaliștii ar duce la distrugerea fermelor de ovine, a fost inițiat chiar de senatorul Popescu.

„Când l-am văzut acolo m-am supărat rău. Ca senator nu m-a întrebat, timp de trei ani, niciodată cu ce ne ocupăm, de ce avem nevoie, câți fermieri avem, câte oi mai sunt în Dâmbovița. A venit el să ne facă un pustiu de bine să ne oprească exportul. Am reușit să blocăm acea inițiativă”, ne-a declarat Georgiana Udrescu – vicepreședinte al Sindicatului Fermierilor Patrioți.

Despre întâmplarea nefastă, când un ales a vrut să falimenteze printr-o inițiativă legislativă, o activitate agricolă ne-a vorbit și Ștefan Muscă – liderul Sindicatului Fermierilor Patrioți din România. Acesta a aflat când se dezbate respectivul proiect de lege și, împreună cu peste 50 de crescători de animale, a mers la Senat pentru a protesta.

„Am avut probleme în Senat cu niște asociații care au cerut să se interzică exportul de ovine vii. Au vrut, prin această lege, distrugerea sectorul ovin care merge extraordinar de bine. Ai noștri erau unealta altora. Acestui senator (nota redacției: Dragoș Popescu) i-am cerut acolo, în Senat, să își prezinte demisia, că nu face onoare pentru această funcție.

Reclama

Nu este normal să vii și să spui că oprești exportul într-un sector care chiar funcționează. Noi ce facem cu mieii? Nu vii tu un senator cu proiectul ăsta de lege. L-am oprit. Am intrat cu 50 de fermieri acolo. Asta este problema cu acești politicieni care, datorită minților lor care nu sunt luminate, și sunt foarte mulți, se amestecă în tot felul de chestii care ne fac rău nouă”, ne-a declarat Ștefan Muscă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AGRICULTURĂ

APIA a publicat Ghidurile pentru schemele de ajutor de stat destinate crescătorilor de bovine și suine

Publicat

pe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pe site-ul instituției, sunt disponibile Ghidurile solicitanților pentru cele două scheme de ajutor de stat instituite în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu:
• schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin;
• schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin.

Ghidurile conțin informațiile privind condițiile de eligibilitate, documentele necesare, modalitatea de depunere a cererilor, calculul și plata ajutorului de stat, precum și celelalte cerințe aplicabile beneficiarilor.


Sectorul bovin


Ajutorul de stat se acordă crescătorilor de bovine sau bubaline care îndeplinesc condițiile prevăzute în ghid. Printre acestea se numără deținerea, la data de 1 martie 2026, a minimum 10 capete bovine sau bubaline, cu vârsta de 22 luni la data de 28 februarie 2026, respectiv minimum 5 capete pentru exploatațiile din zona montană, în aceleași condiții de vârstă. De asemenea, la data de 5 octombrie 2026 trebuie să existe cel puțin 75% din efectivul de animale solicitat.

Cuantumul ajutorului este de 68 euro/cap, iar valoarea totală acordată nu poate depăși echivalentul în lei a 50.000 euro/beneficiar.

Totodată, numărul de animale pentru care poate fi solicitat ajutorul de stat nu poate depăși cel mai mic dintre efectivul deținut la data de 1 martie 2026 și efectivul deținut la data depunerii cererii.

Reclama

Sectorul suin


Ajutorul de stat se acordă crescătorilor de suine care dețin exploatații autorizate sanitar-veterinar și desfășoară activitate de creștere și/sau reproducție în perioada 1 martie – 31 decembrie 2026, cu respectarea condițiilor prevăzute în ghid.

Cuantumul este de 11,9 euro/loc de cazare pentru porc gras și 13,7 euro/loc de cazare pentru animale de reproducție, iar valoarea totală acordată nu poate depăși echivalentul în lei a 50.000 euro/beneficiar.
Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun/transmit către Centrele Județene APIA, respectiv Centrul Municipiului București, în condițiile prevăzute în ghidurile aferente fiecărei scheme pana la data limita de 24.09.2026.

Ghidurile solicitanților și formularele de cerere aferente pot fi consultate pe site-ul APIA, la adresa: https://apia.org.ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/


În judetul Dâmbovița sunt aproximativ 400 de potențiali beneficiari care pot depune cereri de plată pentru sectorul bovin și 5 potențiali beneficiari care pot depune cereri de plata pentru sectorul suin. Până la această dată, la APIA Centrul Judetean Dâmbovița, au fost depuse un număr de 46 de cereri pentru sectorul bovin, cu un număr de 1.862 capete, și 1 cerere pentru sectorul suin având capacitatea exploatației de 3.320 capete.

Sursa: APIA Dâmbovița

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Jubileul LAPAR – 25 ANI, dialog despre temele care contează pentru agricultura românească

Publicat

pe

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, una dintre organizațiile reprezentative ale agricultorilor din România, organizează, în data de 20 noiembrie 2026, la Hotel Pullman, din București, evenimentul aniversar „Jubileul LAPAR – 25 ANI”, un moment de dialog despre temele care contează pentru agricultura românească.

Primii vorbitori care au confirmat prezența sunt:
– Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European. Tema abordată: Politica agricolă europeană, viitorul buget european și locul agriculturii în prioritățile Uniunii Europene.
– Adrian Chesnoiu, director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Tema abordată: Finanțarea investițiilor și dezvoltarea agriculturii și infrastructurii rurale din România.
– Florin Jianu, președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Tema abordată: Dialogul dintre mediul antreprenorial, sectorul agricol și autoritățile publice.
– Prof. univ. dr. Florin Stănică, președinte ASAS
– Sebastian Cernic, președinte al Comisiei pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală
– Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
– Cezar Gheorghe, fondator AGRIColumn. Tema abordată: Piețele de cereale și oleaginoase, dinamica regională și internațională și reperele care influențează deciziile comerciale.

„Jubileul LAPAR aduce împreună perspective care, de regulă, se întâlnesc în spații diferite: decizia europeană, administrația, antreprenoriatul și piața. Este expresia unui parcurs de 25 de ani în care LAPAR a construit reprezentare și dialog, de la fermă până la Bruxelles”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mas-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite