Connect with us

Giurgiu

Bărbatul reținut pentru că se masturba în mașină este… preot! Reacția Episcopiei Giurgiului

Publicat

pe

S-a întors lumea cu fundul în sus! Moralitatea a devenit un fel de siropel pe care nu îl mai acceptă nici măcar evlavioșii sau cei care ar trebui să fie modele de corectitudine și comportament civic și spiritual. Nu de puține ori, aceștia sunt primii care se dedau la dezmățuri și încălcări ale perceptelor morale și creștine.

Am vrut să pun în pagină această scurtă introducere tip revoltă după ce am aflat că bărbatul care se masturba în autoturism în fața unei societăți comerciale de lângă un liceu din Giurgiu este preot. Da, ați auzit bine! Popă!

Părintele de 48 de ani, Mirel C. din Giurgiu, care slujea la Parohia Oinacu, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Așa a transmis informația Episcopia Giurgiului, după ce a aflat de la Poliție despre apucăturile sexuale ale feței bisericești.

Până la urmă hai, înțelegem, și popa este tot om, are și el suflet, instinct, organe, dar chiar să te pretezi la o astfel de faptă? Să te duci în apropierea unei școli și să-ți freci mădularul? Piei, satană!

Preotul masturbator a fost reținut pentru 24 de ore și depus în arestul Poliției. Dosarul său va fi instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

„Preotul este suspendat până la finalizarea investigației”, a transmis Episcopia. „Ținând cont de gravitatea acuzațiilor referitoare la comportamentul indecent, Chiriarhul a dispus suspendarea sus-numitului preot, până la finalizarea anchetei desfășurate de către organismele abilitate. Episcopia Giurgiului se va adresa, în scris, Inspectoratului Județean al Poliției Giurgiu, solicitând punerea la dispoziție a probelor din dosar, în vederea trimiterii sus-numitului în judecata Consistoiului Eparhial dacă rezultatul audierilor aflate în desfășurare vor impune acest lucru. Totodată, cel în cauză va fi convocat de urgență la sediul Protoieriei Giurgiu pentru declarații. Menționăm că, pe perioada suspendării, suplinirea Parohiei Oinacu va fi asigurată de PC. Pr. Duțu Stelian”, se precizează în comunicatul transmis de Episcopia Giurgiu.

De precizat că Poliția a fost sesizată prin apel la 112 de un tânăr de 18 ani, care l-a văzut pe preot în mașină când „exercita acte sexuale explicite”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Giurgiu

Descinderi în Clejani și dosare penale pentru furt de energie electrică

Publicat

pe

Polițiștii Secției nr. 6 Mihăilești, din cadrul IPJ Giurgiu, în colaborare cu reprezentanții operatorului de distribuție a energiei electrice și cu jandarmii din cadrul IJJ Giurgiu, au efectuat descinderi în comuna Clejani, având drept scop prevenirea și combaterea faptelor de sustragere a energiei electrice, precum și identificarea persoanelor care utilizează instalații clandestine pentru alimentarea cu energie electrică.

Acțiunea a fost organizată ca urmare a sesizărilor formulate de reprezentanții operatorului de distribuție energie, care a costat că în localitatea respectivă sunt înregistrate pierderi masive de curent electric, fapt care i-a dus la concluzia că ar exista persoane care s-au racordat ilegal la rețeaua de distribuție.

În urma verificărilor efectuate de echipele de control, au fost constatate în flagrant 5 infracțiuni de sustragere a energiei electrice și de încălcare a prevederilor legale privind utilizarea instalațiilor electrice. Polițiștii au întocmit 5 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt de energie electrică și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării la rețeaua electrică sau pentru ocolirea echipamentelor.

Cercetările sunt coordonate de procurori în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și a identificării persoanelor responsabile. De asemenea, se are în vedere și stabilirea prejudiciului cauzat.

Ne informează IPJ Giurgiu că astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare, toate având scopul de a preveni și combate faptele de natură penală care aduc atingere patrimoniului operatorilor de distribuție a energiei electrice și care pot genera riscuri pentru siguranța persoanelor și a bunurilor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Giurgiu

Giurgiuvean reținut fiindcă și-a bătut mama. Polițiștii au fost sesizați de un medic din București

Publicat

pe

Un bărbat de 40 de ani, din Colibași, județul Giurgiu, a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Individul, pe fondul consumului de alcool, și-a bătut mama.

Polițiștii au fost sesizați de un medic de la un spital din Capitală, unde biata femeie a ajuns cu ambulanța într-o stare de nedescris. Bărbatul violent care a agresat-o pe cea care i-a dat viață este cercetat de polițiștii de la Secția din Comana. A fost emis și un ordin de protecție.

Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite