Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. Sâmbăta – 11 februarie 2023, ora 19:00. Sală primenită pentru a treia oară, după cum s-a exprimat maestrul Mc Ranin. Un reînceput cu o premieră aproape europeană! Public mult și decis să urmărească și să traducă viziunile și concepțiile regizorale ale creatorului Alexander Hausvater. S-a jucat „Împărăteasa Chinei”, de Ruth Wolff.

Am intrat în sala în care încă aburea aerul nou, de schimbare. Un habitat destins, cochet, având ca prelungire spre absolutul artistic scena. Văzând decorurile instalate, pentru unii banale, nu aveai cum să anticipezi, ca spectator pregătit să savurezi sufletește unicitatea, că din această simplitate va erupe, câteva minute mai târziu, o întreagă feerie de culori, sunete și proiecții video care, într-un tot bine stabilit, parcă frame cu frame, creeau atmosfera unui ev istoric îndepărtat.

Imagini ale unor tradiții, obiceiuri, comportamente, trăiri. Povestea poate nevăzută a unui mare imperiu intrat în convulsiile prefacerii. Un gigant statal care, prin reprezentanții săi, refuza să se adapteze lumii, invocând tradițiile milenare. Zeii, sau cei care se credeau a fi așa, refuzau să pună picioarele pe pământ. Să iasă din șabloanele stricte ale Palatului Imperial ascuns de lume cu toate poveștile sale de mândrie, decădere, iubire, ură, trădare, loialitate, falsitate.

Nu este tocmai simplu pentru un regizor de teatru, pentru echipa de actori pe care o modelezi conform conceptului tău, să pătrunzi într-un astfel de tărâm plin de sensibilități și de neprevăzuturi comportamentale și culturale. Să descifrezi tainele unor caractere istorice din Orientul Îndepărtat și să le traduci, folosindu-te de mijloacele artistice, publicului respectând gramatica personajelor ale acelor timpuri.

Regizorul Alexander Hausvater a reușit. A știut să îmbine excelent aceste elemente care compun și însuflețesc arta dramatică – sunet, culoare, muzică, gest și mișcare – și a creat misterul unei lumi despre care muritorul de rând nu știe prea multe.

S-a compus un puzzle existențial. Palatul Interzis, povești de dragoste, drame, visuri, dorințe, conflicte între generații, încăpățânări cu rădăcini ancestrale. Sensibilități simple, umane, dar ascunse sub platoșa tare a unor tradiții ce nu se lasă înfrânte ușor.

Proiecțiile video ne-au purtat parcă printr-un tunel al timpului. Ne-au introdus în acea lume plină de absolut, dar și de neprevăzut. Cu obiceiuri trainice, crude și trăiri efemere.

Am intrat în măruntaiele unui imperiu aflat la sfârșit de drum. Momentul de cotitură al unui stat-mamut care se izbește puternic de timp, de prefacerile universale.

Interesant debutul piesei. Intrarea într-un muzeu, parcă culoar al timpului, a celor trei doamne sofisticate, însoțite de un ghid care le dădea explicații despre locul vizitat. Ghid care, a rămas în decor, ca un martor al istoriei, până la finalul piesei. În cele din urmă, acele panouri, tablouri, porți către trecut s-au deschis și personajele au prins viață. Era locul în care viețuiau…

O montare de excepție a regizorului Alexander Hausvater care, în afară de momentul istoric, a relatat scenic, prin mijloace artistice, trecerea, nu tocmai blândă, ușoară, de la tradiție și conceptele dure ale unei dinastii la civilizația occidentală. Totul a însemnat sacrificii, regrete.

Și trebuie amintit aici o scenă de final. Imperiul preschimbat, reformat, ajuns în cele din urmă pe mâna altei dinastii, cea a comunismului, foarte subtil sugerat prin apariția actorului purtând pe cap o șapcă cu o stea roșie.

Împărăteasa Chinei, un personaj complex aflat într-o continuă zvârcolire, pierdută și încătușată într-o lume veche, loială total tradițiilor și dinastiei. Ruptă de prezent, dar totuși pătimașă, manifesta o încăpățânare temperată. Dispusă parcă să sacrifice toate sensibilitățile umane – dragoste, prietenie, pentru a salva conceptul de imperiu. Deloc adepta noului, dar totuși pregătită pentru resemnare. Rămasă ca o nălucă vie în Palatul Interzis, de unde nu ieșise niciodată. A știut să calculeze, să descifreze, să aprofundeze și, în cele din urmă, să acționeze lucid pentru a salva ce se mai putea salva.

O piesă dificil de pus în scenă, care a necesitat sincronizare perfectă cu muzica, luminile și proiecțiile care introduceau publicul în diferite stări, situații, locuri, timpuri și spațiu.

Ada Navrot a interpretat impecabil rolul Împărătesei Chinei. Mișcare, expresivitate, mimică, gest. Nu este deloc ușor pentru un european să intre în pielea unui oriental care a făcut parte dintr-o dinastie, dintr-o clasă privilegiată supusă unor reguli și ținute comportamentale stricte. Distinsă, elegantă. Caldă și rece totodată.

Pe scenă a existat, pe parcursul a aproape două ore, o simbioză perfectă între artiști, între personaje. Totul, calculat parcă chinezește. Șnur. Un tablou istoric zugrăvit într-o multitudine de culori, păstrând simetria unei epoci, a unei civilizații.

Urmărește Incomod Media și pe Google News