Dâmboviţa
Carmen Holban, deputat: Prevederile absurde din PNRR vor fi eliminate

Deputata Carmen Holban, ca de altfel majoritatea demnitarilor PSD, a pledat pentru modificarea urgentă a Planului de Redresare și Reziliență (PNRR), ale cărui puncte sunt total antiromânești, antidezvoltare. Spune Carmen Holban că este de neconceput ca pensiile a milioane de români să fie condiționate de o prevedere absurdă, care obligă România să plafoneze la 9,4% din PIB cheltuielile cu pensiile pentru următorii zeci ani!
„Tot prin această variantă a PNRR-ului, România este obligată să închidă termocentralele și minele de cărbune, în timp ce alte țări europene folosesc la capacitate maximă astfel de facilități pentru a le oferi cetățenilor lor energie electrică la un preț suportabil”, a precizat deputata Carmen Holban.
Partidul Social Democrat, la inițiativa europarlamentarilor Dan Nica și Victor Negrescu și beneficiind de o puternică susținere europeană, a reușit să determine modificarea regulamentului acestui program care conține o serie de absurdități. Comisia Europeană a transmis statelor membre un nou ghid privind modul în care se pot face modificări în PNRR.
„Acum, ministrul Marcel Boloș are obligația să înceapă, în cel mai scurt timp, negocierile pentru ca astfel România să scape de plafonarea bugetului alocat pensiilor și închiderea termocentralele și a minelor”, a spus președinta femeilor social-democrate din Dâmbovița, deputata Carmen Holban.
ADMINISTRAŢIE
Anul școlar va începe în condiții excelente la Găești

Primarul orașului Găești, din județul Dâmbovița, a anunțat astăzi, 2 septembrie 2026, cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, că elevii vor găsi condiții excelente în toate unitățile de învățământ din localitate. Este primul an când pregătirile sunt supervizate de Alexandru Iorga, care și-a început mandatul de edil în luna decembrie 2025. Și tot primul an când școala debutează fără sincope la Găești. Primarul Alexandru Iorga vrea tot ce este mai bun pentru copii și nu acceptă compromisuri de genul „merge și așa”!
„Au fost multe de făcut și încă mai avem de lucru. Tocmai de aceea, în aceste zile se muncește fără oprire, pentru ca totul să fie pus la punct la timp. Suntem în grafic și vom fi pregătiți!
La deschiderea anului școlar, vreau ca fiecare copil din Găești să găsească o școală curată, sigură și pregătită să îl primească în cele mai bune condiții. (Video aici). Pentru copiii noștri nu există „merge și așa”. Muncim până în ultima zi și rezolvăm tot ce trebuie rezolvat.
Începutul de an școlar trebuie să fie despre copii, despre emoția primei zile și despre bucuria revederii. De restul ne ocupăm noi!”, este mesajul transmis de primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ACTUALITATE
S-au deschis înscrierile! Forumul Fondurilor și Finanțărilor pentru IMM-uri. Târgoviște, 24 septembrie 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița vă invită la o zi întreagă dedicată unei întrebări esențiale pentru orice IMM: De unde îți finanțezi următoarea investiție și ce trebuie să pregătești de pe acum?
Patru paneluri, cu specialiști, studii de caz și sesiuni de întrebări:
- Harta finanțărilor 2021–2027 — Programul Regional Sud-Muntenia, digitalizare, eficiență energetică, internaționalizare. Ce apeluri sunt deschise acum și ce urmează.
- Finanțările europene după 2027 — bugetul 2028–2034, inteligență artificială, tranziție energetică, simplificarea accesării fondurilor.
- De la grant la investiție — contribuția proprie, TVA-ul, creditele-punte, garanțiile. Ce faci concret după ce ai câștigat proiectul.
- Inteligența artificială pentru decizii de business* — verificarea partenerilor, avertizare timpurie privind riscul de neplată, prognoza cash-flow-ului.
Lista vorbitorilor va fi anunțată în zilele următoare.
24 septembrie 2026
09:00 — 16:30
Universitatea Valahia din Târgoviște, Centrul Internațional de Conferințe (Corpul K), Sala Roșie
Taxa de participare: 300 lei + TVA. Include accesul la toate panelurile, mapa evenimentului, coffee break și prânz de lucru.
Tarif early bird: 250 lei + TVA pentru înscrierile confirmate până la 15 septembrie.
Membrii CCIA Dâmbovița beneficiază de tariful de 250 lei + TVA pe toată perioada înscrierilor.
Locurile sunt limitate!
Înscrieri: https://forms.gle/ECYa8Vy8xbVwyPHUA
info@cciadb.ro | 0245.210.318
Dâmboviţaacum 2 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
Argeșacum 4 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Dâmboviţaacum 5 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum o ziDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!



























