Dâmboviţa
Preoții din cadrul Protoieriei Titu au adunat 48.000 de lei pentru un copil bolnav de leucemie

De apreciat gestul de suflet al preoților din cadrul Protoieriei Titu, care au organizat o colectă în parohiile pe care le păstoresc pentru a strânge fonduri în vederea sprijinirea unei familii greu încercată de soartă. Copilul lor, de numai 3 ani, a fost depistat cu leucemie.
Pentru tratament micuțului este nevoie de o importantă sumă de bani. Slujitorii lui Dumnezeu au adunat, cu ajutorul enoriașilor, 48.000 lei, iar vineri – 17 februarie 2023, au oferit banii părinților, cu încredere că vor contribui la vindecarea copilului, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Dâmboviţa
Percheziții la traficanți de țigări din Dâmbovița, Ilfov și Prahova

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au executat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, șase percheziții la domiciliile unor persoane din județele Dâmbovița, Ilfov și Prahova bănuite că dețin și comercializează pe teritoriul României produse accizabile supuse marcării, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, conform Codului fiscal.
Polițiștii au identificat și ridicat peste 31.500 de țigarete nemarcate. În urma probatoriului administrat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de un bărbat, de 39 de ani, din județul Ilfov.
ACTUALITATE
Alexandru Iorga, primar Găești: Haideți să arătăm prin fapte, că ne pasă de orașul nostru!

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, invită comunitatea locală să iasă la curățenie, sâmbătă – 19 septembrie 2026, când se va derula campania națională „Let’s Do IT, România!”. Găeștenii care doresc să se alăture acestei acțiuni sunt așteptați la stadionul din oraș, la ora 09:00.
„Eu voi fi acolo, împreună cu angajații Primăriei, indiferent că lucrează la contabilitate, achiziții, cultură sau în celelalte servicii, alături de cadre didactice și elevi de la școlile din Găești, cadre medicale de la Spitalul Orășenesc Găești, precum și angajați ai altor instituții de pe raza orașului.
Venim pregătiți, cu utilaje, echipamente, mănuși, saci și tot ce este necesar. Dar cel mai important este să fim cât mai mulți și să arătăm, prin fapte, că ne pasă de orașul nostru. Mulțumesc anticipat tuturor celor care se vor alătura! Fiecare mână de ajutor contează!”, este mesajul transmis de primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ACTUALITATEacum o ziDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum o ziDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum o săptămânăPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica

























