Connect with us

Dâmboviţa

Persoane din județul Dâmbovița, implicate în traficul de migranți

Publicat

pe

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, de la brigăzile de combatere a criminalității organizate Bucureşti, Timişoara, Alba Iulia, Oradea, Craiova, Ploiești și cei ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Caraș-Severin, Arad și Dâmboviţa, împreună cu procurorii DIICOT Timișoara, Arad și Caraș Severin, efectuează, în această dimineață, 50 de percheziţii la domiciliile unor persoane din județele Timiş, Arad, Satu Mare, Caraș Severin, Alba, Olt, Dâmbovița și din municipiul București. În lucru, sunt trei dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Ancheta a scos la iveală faptul că, din anul 2022, mai multe persoane, cetățeni români și cetățeni străini, s-ar fi constituit în trei grupuri infracționale, având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României şi, ulterior, transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obținerii de importante foloase materiale. Peste 60 de persoane urmează a fi conduse la audieri.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite